Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar, convocarea adunării urmând a fi făcută în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
Procedura organizării adunării generale, obiectul dezbaterilor şi exercitarea dreptului de vot trebuie să se fundamenteze pe îndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la obiectul adunării, lipsa convocării sau chiar convocarea nelegală, nemenţionarea în convocator a ordinii de zi ori a textului integral al propunerii de modificare a actului constitutiv sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fiind neregularităţi ce au aptitudinea de a genera nulitatea hotărârii.
Informarea necorespunzătoare asupra chestiunilor supuse deliberării şi convocarea defectuoasă a asociaţilor nu permite identificarea motivului determinant şi a obiectivului urmărit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci când aceasta lipseşte datorită absenţei scopului imediat ori atunci când ea este ilicită sau imorală, atrage sancţiunea nulităţii.
Secţia comercială, Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011
Prin sentința comercială nr. 47/C.C. din 23 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr. 3587/30/2009 Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL Giarmata, dispunând anularea hotărârii adunării generale extraordinare a asociaților SC A. SRL Giarmata din data de 3 aprilie 2009.
împotriva acestei sentințe a declarat apel societatea pârâtă, solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii cererii reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 14 din 18 ianuarie 2011 C.A. Timișoara a respins apelul formulat de pârâta SC A. SRL Giarmata împotriva sentinței comerciale nr. 47/C.C. din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș, în considerente arătând că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă și a interpretat în același fel actul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărârea temeinică și legală ca urmare a aplicării judicioase a dispozițiilor legale în materie, criticile apelantei privitoare la aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, precum și cele referitoare la adăugarea la lege fiind nefondate.
Prin cererea introductivă, astfel cum a fost ea precizată prin scriptul depus la termenul din 24 noiembrie 2009, reclamantul a solicitat anularea hotărârii adunării generale extraordinare a societății pârâte din data de 3 aprilie 2009, susținând, în esență, că aceasta a fost adoptată în condiții nelegale, el, în calitate de asociat cu 50% din capitalul social al SC A SRL Giarmata, nefiind convocat cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de lege, negând, totodată, că i s-ar fi comunicat, până la acea dată, hotărârea contestată.
în aceste condiții, pe de o parte, apelantei îi revenea sarcina de a dovedi, cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, atât împrejurarea că a comunicat reclamantului hotărârea adunării generale extraordinare prin care s-a decis, la a doua adunare, că cei doi asociați nu vor finanța societatea comercială, că se renunță la ideea de a obține un credit bancar care să fie garantat cu ipotecă asupra imobilelor aflate în patrimoniul persoanei juridice, că se majorează capitalul social de către celălalt asociat, dl. F.A., cu suma de 1.000.000 lei și că se va porni o acțiune în justiție împotriva unei alte societăți comerciale pentru recuperarea unei datorii de 200.000 lei, cât și faptul că de la acea dată au trecut mai mult de 15 zile, acțiunea fiind tardiv formulată, dovadă pe care pârâta nu a făcut-o nici în apel. Pe de altă parte, nici tardivitatea completării de acțiune, invocată pentru prima dată în calea de atac, nu poate fi primită, întrucât în fața tribunalului, deși prezent prin apărătorul său la termenul de judecată din 24 noiembrie 2009, apelanta nu ridicat nicio obiecție în acest sens.
C.proc.civ., prin art. 132‚ distinge două categorii de cereri: a) de întregire, care au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul acțiunii introductive, cum ar fi, spre exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor în litigiu sau pentru completarea elementelor de fapt, și b) de modificare, prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum părțile, obiectul sau temeiul juridic. Această distincție prezintă importanță nu numai teoretică, dar mai ales una practică, deoarece conform art. 132 și 134 din cod, cererea de modificare a acțiunii nu poate fi primită, fără acordul celeilalte părți decât la prima zi de înfățișare, care este aceea în care părțile pot pune concluzii, altfel cererea precizatoare este tardivă. în schimb, dacă pârâtul nu ridică excepția de tardivitate a modificării cererii introductive ulterioară primei zile de înfățișare fie la termenul la care aceasta a fost formulată, dacă partea este prezentă la dezbateri, cum a fost cazul în speță, fie la primul termen care ar urma acestui moment procesual dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care se săvârșește această neregularitate, instanța este obligată să soluționeze procesul în noile limite determinate de reclamant, întrucât prevederile art. 132 din C.proc.civ., privitoare la momentul până la care se poate întregi ori modifica acțiunea introductivă, au caracter dispozitiv.
Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție. Cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat, hotărârea irevocabilă de anulare urmând să fie menționată în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de la data publicării ea fiind opozabilă tuturor acționarilor. Prevederile art. 196 arată că dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. 2 urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă.
într-adevăr, prin însăși cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în data de 2 aprilie 2009 a primit din partea societății convocatorul pentru adunarea generală extraordinară din aceeași zi (în realitate convocatorul a fost primit în 1 aprilie 2009), a doua adunare urmând să aibă loc în ziua următoare, doar că apelanta face confuzie între recunoașterea primirii convocării și negarea comunicării hotărârii adunării generale extraordinare a cărei nulitate se solicită a fi constatată de către instanță. De asemenea, nu se poate susține că prima instanță ar fi adăugat la lege, impunând în sarcina pârâtei o condiție neprevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv aceea de a face dovada ce document a fost transmis reclamantului intimat în condițiile în care acest act normativ nu cere nici măcar confirmarea de primire, cum fără temei susține apelanta.
Astfel, în timp ce reclamantul consideră că termenul de 10 zile prevăzut de alin. 3 al art. 195 din Legea societăților comerciale curge doar din momentul recepționării convocatorului, pentru ca asociatul să ia cunoștința de conținutul ordinii de zi și al punctelor ce urmează a fi dezbătute, instituirea unui termen rezonabil pentru ședința adunării generale fiind un beneficiu acordat celui convocat tocmai pentru ca acesta să-și organizeze apărarea, pârâta apelantă susține exact contrariul, în sensul că acest termen curge de la data expedierii actului de convocare și nu de la primirea acestuia, invocând în sprijinul său și doctrina de specialitate.
Articolul 195 prevede că administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar, convocarea adunării urmând a fi făcută în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
într-adevăr, la prima vedere ar părea că în lipsa unei precizări exprese în textul legii, termenul de 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea adunării asociaților în care administratorii sunt obligați să convoace, prin scrisoare recomandată (în actul constitutiv al SC A. SRL Giarmata nefiind prevăzute dispoziții speciale în acest sens), ar curge de la data expedierii convocatorului. însă, Curtea apreciază că nu aceasta a fost intenția legiuitorului, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situații absurde, precum cea din speță, unde deși convocatorul a fost expediat către asociatul reclamant cu respectarea termenului menționat (mai exact la data de 19 martie 2009), actul a ajuns efectiv în posesia destinatarului abia în ziua precedentă adunării generale a asociaților (în data de 1 aprilie 2009, ora 1700), la fel de bine putând ajunge la destinatar și ulterior ședinței adunării, fiind imposibil de acceptat că, și într-un asemenea caz, administratorul a respectat dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
Chiar dacă unii doctrinari susțin că termenul de 10 zile, care este unul minim, în actul constituitv putându-se prevedea un termen mai lung, și el curge de la data expedierii convocării și nu de la data primirii, alți teoreticieni sunt de părere că verificarea respectării acestui termen se face prin raportare la fiecare asociat în parte, în funcție de momentul în care acesta a primit convocarea. Deși chestiunea în litigiu este una intens dezbătută în doctrina juridică contemporană, Curtea, având în vedere consecințele care pot rezulta din însușirea primei interpretări a textului art. 195 alin. 3, consideră că doar cea de-a doua orientare doctrinară este în măsură să satisfacă exigențele impuse de faptul că procedura organizării adunării generale, obiectul dezbaterilor și exercitarea dreptului de vot trebuie să se fundamenteze pe îndeplinirea obligației de informare cu privire la obiectul adunării, lipsa convocării sau chiar convocarea nelegală, nemenționarea în convocator a ordinii de zi ori a textului integral al propunerii de modificare a actului constitutiv sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fiind neregularități ce au aptitudinea de a genera nulitatea deciziei sociale.
Obligația de informare a asociaților din partea societății cu privire la data și ordinea de zi a adunării generale, precum și modul și durata minimă a timpului scurs între momentul convocării și cel al ținerii ședinței au fost instituite de legiuitor în vederea protejării consimțământului asociaților și acordării posibilității acestora de a-și exercita votul în deplină cunoștință de cauză. Obligația de informare a fost statuată tocmai în scopul de a asigura adoptarea unei decizii sociale care să se fundamenteze pe o cauză licită și să permită identificarea obiectivului urmărit. Voința socială se formează în organul de deliberare care este adunarea generală a asociaților/acționarilor, ca organ colectiv alcătuit din totalitatea asociaților/acționarilor societății. Pentru a asigura realizarea rolului pe care organele societății îl au în viața acesteia, Legea nr. 31/1990 a stabilit anumite formalități privitoare la procedura convocării, formarea corectă a voinței sociale fiind indiscutabil legată de respectarea principiilor care guvernează procedura informării.
Informarea corespunzătoare a asociaților/acționarilor asupra datei adunării și asupra ordinii de zi propuse permite reperarea scopului convocării organului deliberativ, a motivului determinant al acestei convocări. Ca organ de deliberare, adunarea generală decide atât asupra problemelor obișnuite din viața societății, cât și asupra problemelor ce vizează elemente fundamentale ale existenței acesteia, decizia socială trebuind să respecte cerințele valabilității cauzei din perspectiva prevederilor art. 948 pct. 4 din C.civ. Or, informarea necorespunzătoare asupra chestiunilor supuse deliberării și convocarea defectuoasă a asociaților/acționarilor nu permite identificarea motivului determinant și a obiectivului urmărit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci când aceasta lipsește datorită absenței scopului imediat, ori atunci când ea este ilicită sau imorală, atrage sancțiunea nulității.
Nerespectarea obligației de informare este în măsură să afecteze acea componentă a cauzei care vizează concordanța acestui element cu legea și ordinea publică societară. Formalitățile instituite pentru convocare și care urmăresc asigurarea formării corecte a voinței sociale, vizează nu numai ocrotirea directă a interesului privat al asociaților/acționarilor, ci și ocrotirea intereselor terților care au intrat sau pot intra în raporturi juridice cu entitatea în cadrul căreia funcționează organul deliberativ, și care astfel sunt protejați de actele acestui organ, contrare legii, ce ar putea pune în pericol securitatea, siguranța și stabilitatea raporturilor juridice și mediul de afaceri. De aceea, Curtea apreciază că apelul pârâtei nu este întemeiat în condițiile în care reclamantul intimat nu a fost convocat în mod legal de administratorul SC A. SRL Giarmata la ședința adunării generale extraordinare a asociaților din 3 aprilie 2009.
Nu în ultimul rând, greșit a înțeles apelanta că prima instanță ar fi adăugat la lege, impunând în sarcina societății o condiție neprevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv aceea de a face dovada ce document a transmis reclamantului intimat în condițiile în care legea nu cere decât convocarea prin scrisoare recomandată. Această eroare se datorează atât confuziei dintre recunoașterea primirii convocării și negarea comunicării hotărârii adunării generale extraordinare a cărei nulitate se solicită a fi constatată, cât și faptului că pârâta nu înțelege că, întrucât asociatul reclamant susține că nu i s-a comunicat, decât în fața tribunalului, la termenul din 26 ianuarie 2010, hotărârea contestată, ei îi revenea sarcina de a dovedi că, în realitate, respectiva hotărârea a fost comunicată părții adverse încă din data de 18 mai 2010, ora 1015, așa cum o afirmă, probă pe care nu a făcut-o, în cuprinsul confirmării de primire de la acea dată nefiind menționat felul actului trimis. De asemenea, sunt nereale susținerile apelantei potrivit cărora în România nu se poate transmite o scrisoare cu conținut certificat. Aceasta, întrucât, în chiar cuprinsul notei de transport emisă de firma de curierat Cargus, la care aceasta a apelat, există o rubrică pentru „Descrierea mărfii”, după cum și la cealaltă companie Fan Courier Express există rubrica „Conținut”, în care se pot descrie actele trimise. De altfel, chiar și Poșta Română, în cadrul serviciului „Prioripost cu valoare declarată fixă”, oferă posibilitatea pentru clienți de a completa, pe lângă datele privind adresa expeditorului și cea a destinatarului, o confirmare poștală de primire (AR), care se livrează ulterior clientului, și o notă de inventar, cuprinzând conținutul certificat al trimiterii poștale.
(Judecător dr. Csaba Bela Nasz)
