Acţiunea în anulare/nulitate are caracterul unei acţiuni societare, deoarece ea este exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor, şi nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă, implicit, are şi consecinţe de această natură. Ca atare, interesul reclamantului de a ataca hotărârea adunării generale a acţionarilor derivă din chiar calitatea sa de acţionar la societatea a cărei hotărâre o atacă. Consecinţa admiterii acţiunii constă în obligaţia organelor societare competente sau a instanţei de a convoca o nouă adunare generală, adică efectele ei privesc numai gestiunea internă a societăţii. Pentru persoanele care nu au calitatea de acţionar, o hotărâre a adunării generale nu produce niciun efect în baza principiului relativităţii efectelor actului juridic civil – res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest, aceste persoane neavând, aşadar, în principiu, calitate procesuală să atace hotărârile adunării generale. În consonanţă cu dispoziţiile de drept comun, art. 132 alin. (3) indică în mod expres că dreptul la acţiune în cazul invocării nulităţii absolute aparţine oricărei persoane interesate. În situaţia în care reclamantul într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor nu are calitatea de acţionar, el va fi ţinut, conform aceluiaşi text, să facă dovada interesului său real, actual şi legitim în anularea hotărârii respective.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 797 din 3 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 754/CC din 8 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 21503/3/2010 Tribunalul Caraș-Severin a respins atât acțiunea promovată de reclamanta A.V.A.S. București, în contradictoriu cu pârâta SC M SRL Caransebeș, cât și cererea în interes propriu depusă de intervenienta I.E., admițând, în schimb, cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de aceeași persoană, obligând reclamanta la plata către societatea pârâtă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs instituția reclamantă, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost ea formulată și constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor nr. 13/20.03.2010 a pârâtei intimate SC M. SRL Caransebeș, precum și a tuturor actelor subsecvente, cu motivarea că hotărârea A.G.A. contestată a fost luată cu nerespectarea legii, fiind lovită de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (1), (4) și (6), art. 130, art. 131 și art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, prin menținerea acesteia recurenta fiind prejudiciată, deoarece acționarii majoritari au stabilit o nouă structură a acționariatului societății, excluzând-o abuziv, producând astfel un prejudiciu material intereselor statului.
Prin decizia civilă nr. 797 din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 754/CC din 8 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 21503/3/2010.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat că toate criticile aduse sentinței atacate se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ. în consecință, analizând recursul declarat de instituția reclamantă în raport de criticile formulate, de apărările intimatei, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 din C.proc.civ., Curtea a apreciat că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.
în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor nr. 13/20.03.2010, precum și a tuturor actelor subsecvente, cu motivarea că în urma licitației publice organizată în cadrul unei proceduri de silită, care a format obiectul dosarului execuțional nr. 10/2009 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătoresc S.P.I. & S.P.A. din Caransebeș, debitoarea A.V.A.S. București, reclamantă în prezenta cauză, a pierdut pachetul de 23.632 acțiuni, având o valoare nominală de 2,50 lei/acțiune, începând cu data de 10 noiembrie 2009 aceasta nemaideținând participații la societatea pârâtă, ea nefiind eliminată din societate în urma hotărârii contestate, cum fără temei susține.
Textul art. 132 din Legea societăților comerciale nu creează o nouă categorie de nulități în ceea ce privește hotărârile adunării generale. El se referă, pe de o parte, la acțiunile în anulare care izvorăsc din încălcarea unor norme legale supletive sau a unor prevederi ale actului constitutiv. Alături de acțiunile în anulare având aceste cauze, există acțiuni în anulare care provin din nerespectarea condițiilor generale de validitate a contractelor – capacitate, consimțământ, cauză și obiect – raportate la fiecare acționar. Există, de asemenea, acțiuni în nulitate absolută atunci când sunt încălcate norme de ordine publică, iar majoritatea normelor care reglementează formarea voinței sociale în cadrul adunării generale sunt de ordine publică, deoarece ele protejează în același timp pe acționari și creditul general.
Din punct de vedere al calității procesuale active, deosebirea celor două categorii de acțiuni constă în aceea că, în cazul acțiunilor în anulare, ele pot fi introduse numai de către acționarii care au votat contra sau care nu au luat parte la adunare, de către administratori/directori/membrii consiliului de supraveghere sau de către cenzori, în timp ce în cazul acțiunilor în nulitate, ele pot fi introduse de către oricine are un interes legitim.
Dacă în trecut se susținea că acțiunea în anulare prevăzută de art. 132 are în vedere numai cauze de nulitate relativă izvorâte din încălcarea normelor legale supletive sau a actului constitutiv și poate fi intentată numai de acționarii care au lipsit sau care au votat împotrivă, pentru celelalte cazuri de nulitate fiind aplicabil dreptul comun în ce privește condițiile și procedura de introducere a acțiunii în nulitate relativă sau absolută, după modificarea art. 132, prin Legea nr. 161/2003, prin introducerea actualului alin. (3), acțiunea în nulitate poate fi introdusă de acționari și pentru cauze de nulitate absolută. în ceea ce privește terții, dacă au un interes legitim, ei vor putea introduce acțiunea în nulitate pe baza dispozițiilor înscrise în art. 132, completate cu cele din dreptul comun. însă, terții nu vor putea ataca hotărârea adunării generale pe baza art. 132, dacă aceasta este lovită de nulitate relativă, ci, cel mult, pe calea opoziției reglementate de art. 61 din legea-cadru, în condițiile prevăzute de acest ultim articol.
Acțiunea în anulare/nulitate are caracterul unei acțiuni societare, deoarece ea este exercitată exclusiv în folosul societății și al acționarilor, și nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă, implicit, are și consecințe de această natură. Ca atare, interesul reclamantului de a ataca hotărârea adunării generale a acționarilor derivă din chiar calitatea sa de acționar la societatea a cărei hotărâre o atacă. Această particularitate a dovedirii interesului prin simpla dovadă a calității de acționar care a absentat de la adunare sau a votat împotriva hotărârii atacate se întâlnește și în cazul unei acțiuni în nulitate absolută. Consecința admiterii acțiunii constă în obligația organelor societare competente sau a instanței de a convoca o nouă adunare generală, adică efectele ei privesc numai gestiunea internă a societății. Dispoziția din art. 132 alin. (10), privind opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile de anulare față de toți acționarii, este o consacrare a caracterului societar al acțiunii, când, deși introdusă de un singur acționar, admiterea ei profită și se impune tuturor acționarilor.
Conform alin. (2) al aceluiași text, numai acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra și au cerut să se insereze acest lucru în procesul-verbal al ședinței pot introduce acțiunea în anulare/nulitate. în consecință, acționarii care au votat în favoarea hotărârii lovite de nulitate ori s-au abținut de la vot nu au calitatea de a introduce acțiunea în nulitate, o altă soluție echivalând cu încurajarea propriei turpitudini. Aceeași soluție, a lipsei de calitate procesuală activă, se aplică și acționarilor care au votat împotriva hotărârii, dar nu au cerut inserarea în procesul-verbal a obiecțiunilor cu privire la modalitatea de vot.
Hotărârile contrare normelor legale supletive sau actului constitutiv vor putea fi, de asemenea, atacate în justiție de membrii consiliului de administrație, respectiv ai directoratului și de cenzori. Astfel, o decizie ilegală nu se poate impune celorlalte organe ale societății, și acestea au obligația să declanșeze procedura care va împiedica executarea unei decizii ilegale. Dacă decizia este atacată numai de un singur membru al consiliului de administrație/directorat sau de cenzori, societatea va fi reprezentată în justiție de către ceilalți administratori. în cazul administratorilor/directorilor și cenzorilor, aceștia nu trebuie să dovedească un interes pentru a avea calitate procesuală activă, simpla lor calitate de organe ale societății prezumând existența unui interes în punerea în executare a unei hotărâri licite a adunării generale.
Articolul 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 instituie principiul forței obligatorii a hotărârilor A.G.A. pentru orice acționar, indiferent dacă acesta a votat împotriva sau nu a luat parte la adunare. Această forță obligatorie este fundamentată pe natura de act juridic civil a hotărârilor adunării generale. Din această cauză, principiul pacta sunt servanda își găsește aplicarea și în cazul acestor acte juridice. în realitate, fundamentul forței obligatorii a hotărârilor adunărilor generale îl reprezintă principiul majoritar. Acest principiu se manifestă cu o forță limitată doar de dispozițiile legale cu caracter expres și de ordine publică (în situația în care legea impune pentru adoptarea unei hotărâri principiul unanimității sau majorități mai mari decât cele obișnuite). Principiul majorității are drept consecință directă imposibilitatea pentru orice altă entitate în afara adunării generale de a avea vreun rol în formarea voinței sociale. Această regulă este relativă și este afectată de intervenția justiției asupra hotărârilor luate de acționari, în temeiul unor dispoziții legale care reglementează condițiile de formă sau fond ale formarii voinței sociale. Din această cauză, puterea judecătorească poate să limiteze aplicabilitatea principiului majorității doar la acele cazuri în care au fost respectate condițiile de formă și fond ale adoptării hotărârilor în adunările generale.
Pentru persoanele care nu au calitatea de acționar, o hotărâre a adunării generale nu produce niciun efect în baza principiului relativității efectelor actului juridic civil – res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest, aceste persoane neavând, așadar, în principiu, calitate procesuală să atace hotărârile adunării generale. în consonanță cu dispozițiile de drept comun, art. 132 alin. (3) indică în mod expres că dreptul la acțiune în cazul invocării nulității absolute aparține oricărei persoane interesate. în situația în care reclamantul într-o acțiune în constatarea nulității absolute a unei hotărâri a adunării generale a acționarilor nu are calitatea de acționar, el va fi ținut, conform aceluiași text, să facă dovada interesului său.
în speță, cum în mod judicios a reținut și prima instanță, în ipoteza în care se invocă motive de nulitatea absolută, calitatea procesuală pentru a promova o acțiune în nulitate aparține oricărei persoane care poate invoca un interes real, actual și legitim în anularea hotărârii adunării generale a asociaților/acționarilor. Or, reclamanta nu a dovedit un asemenea interes câtă vreme singurul său motiv nu poate fi primit, societatea pârâtă nefiind obligată să o convoace la adunarea generală din 20 martie 2010, recurenta nemaideținând calitatea de acționar încă din 10 noiembrie 2009, apărarea sa, cum că în anul 2009 nu ar fi încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare acțiuni, fiind lipsită de relevanță juridică, partea pierzându-și calitatea de acționar ca urmare a unei proceduri de executare silită.
Astfel, potrivit procesului-verbal de licitație pentru bunuri mobile din 10 noiembrie 2009 întocmit în dosarul execuțional nr. 10/2009 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătoresc S.P.I. & S.P.A. din Caransebeș, pachetul de acțiuni format din 23.632 acțiuni, cu o valoare nominală de 2,5 lei/acțiune, deținut de instituția recurentă a fost adjudecat la prețul de strigare de 59.080 lei de către unul dintre cei doi participanți la licitație. De asemenea, judecătoresc a eliberat adjudecatarului dovada nr. 10/10.11.2009, care atestă faptul că prețul de strigare a fost achitat integral cu chitanța nr. 14521696/02 din 10 noiembrie 2009.
Or, potrivit art. 447 din C.proc.civ., după închiderea licitației executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfășurarea și rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, creditor, debitor, precum și de adjudecatar. Executorul judecătoresc va elibera, sub semnătura sa, fiecărui adjudecatar în parte o dovadă care va cuprinde data și locul licitației, numele adjudecatarului, indicarea bunului adjudecat și, după caz, a prețului plătit sau care urmează să fie plătit, dovada eliberată fiecărui adjudecatar constituind titlu de proprietate asupra bunurilor vândute; în cazul titlurilor de credit nominative, adjudecatarul va putea obține transferul acestora pe numele său, în temeiul unei copii legalizate de pe acest proces-verbal. în toate cazurile, predarea bunului se va face după achitarea integrală a prețului, până la predare adjudecatarul suportând riscul pieirii bunului adjudecat.
Ca atare, sunt neîntemeiate afirmațiile instituției reclamante potrivit cărora prin menținerea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor nr. 13/20.03.2010 a pârâtei intimate SC M. SRL Caransebeș, ea ar fi prejudiciată deoarece acționarii majoritari au stabilit o nouă structură a acționariatului societății, excluzând-o abuziv, producând astfel o pagubă statului.
Criticile recurentei în sensul că judecătorul fondului ar fi trebuit să solicite actele privind licitația din 10.11.2009, din care să rezulte că A.V.A.S. București a pierdut calitatea de acționar la societatea intimată, nu pot fi primite din moment ce la dosarul tribunalului respectivele înscrisuri au fost depuse de partea adversă prin cererea de probațiune din data de 20 octombrie 2011, eventuala necomunicare a actelor de către executorul judecătoresc, deși i s-a solicitat aceasta în mod expres prin adresele nr. P/7814/02.08.2011, nr. P/9022/12.09.2011 și nr. P/9892/07.10.2011, precum și pretinsa lipsă a notificării cu privire la organizarea licitației publice de vânzare silită a pachetului de acțiuni neputând fi valorificate în acest cadrul procesual.
Potrivit art. 399 din C.proc.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. După ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
De asemenea, nu prezintă relevanță împrejurarea că recurenta a formulat, prin împuternicitul cu mandat special – dl. M.V.D., și opoziție înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, cu atât mai mult cu cât, prin sentința civilă nr. 406/2.11.2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1279/115/2010, aceasta a fost respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea de către Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2330/13.12.2011, a recursului declarat de instituția oponentă.
Nu sunt justificate nici susținerile reclamantei potrivit cărora ar fi fost încălcate dispozițiile deciziei nr. 340/5.02.2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție – Secția comercială, în dosarul nr. 6360/115/2006, prin care au fost sancționate nelegalitățile săvârșite prin hotărârile A.G.A. din datele de 22-23.10.2004 și 30-31.12.2004, pentru simplul motiv că efectele acestei decizii se extind doar asupra hotărârilor menționate, precum și asupra actelor adiționale adoptate în temeiul acestora, celelalte hotărâri ale adunărilor generale ale acționarilor adoptate ulterior datei de 31 decembrie 2004, necontestate și neanulate de instanța judecătorească, producându-și efectele în continuare, cum, de altfel, a statuat deja Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 1734/R din 3 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 4972/115/2010, aceste acte putând fi analizate doar într-un alt proces.
Pe de altă parte, recurenta dă dovadă de inconsecvență, prin aceea că în parag. 5 al pag. 3 al cererii de recurs susține că A.V.A.S. București este acționar de drept al SC M SRL Caransebeș cu un procent de 40% din capitalul social, conform evidențelor proprii (deși, simpla împrejurare că în propriile evidențe ar apărea cu un anumit număr de acțiuni la societatea intimată, nu poate determina, în sine, temeinicia afirmației că este acționar la această societate comercială), în timp ce în paragr. 3 al pag. 4 susține că prin excluderea sa abuzivă din acționariatul societății și modificarea actului constitutiv, cu încălcarea legii, statului i s-a cauzat un prejudiciu, întrucât deține un număr de 23.632 acțiuni (adică, exact cât a fost numărul de acțiuni scos la licitație de către executorul judecătoresc – sbl. ns.), reprezentând 10,241% din capitalul social.
Fără niciun temei legal, partea afirmă că în speță este dovedit atât prejudiciului, cât și fapta ilicită și având în vedere că cererea sa este o veritabilă acțiune în răspundere civilă delictuală (?!), este justificat și legal să-i fie admisă și prejudiciul cauzat să fie reparat prin constatarea nulității absolute a hotărârea A.G.A. nr. 13/20.03.2010, care este abuzivă și nelegală, deși este știut faptul că acțiunea reglementată de art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată, prezintă caracterul unei acțiuni societare, așa cum s-a arătat mai sus, iar nu o acțiune în repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită.
Nici ultima critică, referitoare la greșita obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată. Astfel, cum în mod judicios a reținut și prima instanță, și cum corect a arătat și intimata prin întâmpinarea, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretențiuni”. Or, câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost respinsă, este evident că reclamantul se găsește în culpă procesuală, iar pârâtul are dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea respectivului proces.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041 din C.proc.civ., în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omisso medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță
