Chestiunile de oportunitate exced limitelor controlului judecătoresc, iar un eventual control de oportunitate sau de profitabilitate ar echivala cu un amestec în administrarea societăţii, instanţa fiind ţinută să verifice numai legalitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor. Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale, exprimând voinţa socială, care decide în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii, obligativitatea hotărârii adoptate de către aceasta fiind un corolar al principiului majorităţii, care guvernează formarea voinţei sociale a oricărei societăţi comerciale, hotărârea, exprimând voinţa societară, dedusă din votul majoritar, neputând fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului constitutiv. Câtă vreme în cazul societăţilor pe acţiuni, nerespectarea dispoziţiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, atrage nulitatea hotărârii, era imperios necesar, pentru a se aplica o asemenea sancţiune şi în cazul altor forme de societate, să existe o prevedere expresă în acest sens.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1611 din 3 octombrie 2012
Prin sentința civilă nr. 174/PI din 20 martie 2012 pronunțată în dosarul nr. 8449/30/2011 Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamantul K.Z. în contradictoriu cu pârâtele SC W SRL Timișoara și SC A SRL București.
împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute, respectiv anularea hotărârii adoptate la data de 15.11.2011 de către adunarea generală a asociaților SC W SRL Timișoara, constatând caracterul nelegal al acestui act.
Prin decizia civilă nr. 1611 din 3 octombrie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul reclamantului.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prevederile art. 304 pct. 9 vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept. O hotărâre este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, lipsa de temei legal netrebuind a fi confundată cu violarea legii sau cu nemotivarea. Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată. Cu alte cuvinte, urmează a se constata, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată în drept (dacă ea este motivată, dar greșit, atunci viciul constă în violarea legii, cu nuanțele ei – greșita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de altă parte, că nu există în legislația în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză, ipoteze care nu se regăsesc în speță.
De asemenea, nu este incident nici cazul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304, instanța neinterpretând greșit actul juridic dedus judecății și neschimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 din Codul civil, în sensul că judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit de părți ori denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, tribunalul, prin interpretarea regulilor prevăzute de lege, netrecând peste voința clar exprimată a părților, în condițiile în care unul dintre principiile esențiale privitoare la interpretarea contractelor este acela statornicit de art. 977 din același cod, potrivit căruia interpretarea se face „după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, ceea ce, evident, nu este cazul în litigiul pendinte.
în esență, reclamantul recurent consideră că hotărârea adunării generale a asociaților SC W SRL Timișoara este nelegală, impunându-se, fie constatarea nulității acesteia, fie anularea ei, pe motiv că reprezentantul asociatului majoritar, pârâta intimată SC A SRL București, s-ar fi aflat în conflict de interese, deținând și calitatea de administrator al intimatei SC W SRL Timișoara, împrejurare sancționată de art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 cu nulitatea absolută. Pe de altă parte, invocă faptul că reprezentantul asociatului majoritar nu a deținut o specială pentru această adunare generală, în sensul de a vota ordinea de zi propusă pentru ședința din 15.11.2011, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 15.3 din actul constitutiv al SC W SRL Timișoara și art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Nu în ultimul rând, afirmă că hotărârea adunării generale a asociaților atacată ar fi contrară interesele societății, afectând grav și implicit interesele asociatului minoritar, prin aceea că ședința a fost stabilită în alt loc decât cel permis de lege, raportat la prevederile actului constitutiv, coroborate cu art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, obiecțiunile reclamantului fiind ignorate în mod nejustificat, asociatul majoritar acționând în interes personal, prin adoptarea acestei hotărâri impunând o politică păguboasă asupra activelor societății, ce poate conduce la paralizarea activității comerciale.
Curtea constată că niciuna dintre aceste critici nu poate fi primită.
într-adevăr, art. 125 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Acționarii care nu au capacitate de exercițiu, precum și persoanele juridice pot fi reprezentați/ reprezentate prin reprezentanții lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală. Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancțiunea pierderii exercițiului dreptului de vot în acea adunare, ele urmând să fie reținute de societate, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal. Membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.
însă, acest text este situat în Secțiunea a II-a – Despre adunările generale – a Capitolului 4 – Societățile pe acțiuni – al Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, iar legiuitorul nu a prevăzut nicio normă de trimitere care să determine aplicarea lui și în cazul altor forme de societate comercială, cum ar fi societățile cu răspundere limitată, așa cum este și intimata SC W SRL Timișoara. Atunci când s-a dorit ca anumite dispoziții din materia societăților pe acțiuni să se aplice și societăților cu răspundere limitată, în lege s-a prevăzut în mod expres acest lucru [a se vedea în acest sens, art. 196, art. 197 alin. (3), art. 201 alin. (2) etc.]. Or, câtă vreme în cazul societăților pe acțiuni, nerespectarea dispozițiilor art. 125 alin. (5) din lege atrage nulitatea hotărârii, era imperios necesar, pentru a se aplica o asemenea sancțiune și în cazul altor forme de societate, să existe o prevedere expresă în acest sens.
Nici a doua critică, care vizează lipsa unei procuri speciale a reprezentantului asociatului majoritar, contrar art. 15.3 din actul constitutiv al SC W SRL Timișoara, nu poate fi primită, pentru că acest text nu face altceva decât să preia ad literam alin. (1) al art. 125 din Legea societăților comerciale. Or, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 441/2006, norma legală statua că acționarii nu vor putea fi reprezentați în adunările generale decât prin alți acționari, în baza unei procuri speciale, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 102 alin. (2) și (3), când procura specială putea fi dată și altui coproprietar.
Se poate observa cu ușurință că actuala formulare prezintă două elemente de noutate: a) s-a înlăturat interdicția ca reprezentarea să se poată realiza doar prin alți acționari sau coproprietari, după caz; b) textul nu mai utilizează termenul de „procură specială”. Această schimbare de terminologie, care se aplică și asociaților intimatei SC W SRL Timișoara, ca urmare a preluării normei legale în cuprinsul actului constitutiv al societății, impune concluzia că prezentarea procurii autentificate sub nr. 276/26.04.2010 de către B.N.P. I.P. din București, prin care dl. D.C.P., în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al SC A SRL București, l-a împuternicit pe dl. P.L.I. în vederea îndeplinirii, în numele și pe seama sa, a atribuțiilor de participare la adunările generale ale asociaților/acționarilor societăților în care SC A SRL București deține calitatea de asociat/acționar, este una aptă justifice că și această cerință a fost satisfăcută, în condițiile în care legiuitorul român dă dreptul acționarilor persoane juridice să fie reprezentați în adunările generale prin reprezentanți legali, care nu mai au nevoie de nicio împuternicire specială, sau prin terțe persoane, dacă le-au acordat un mandat în acest sens, pentru că altfel s-ar ajunge la consecințe absurde, respectiv ca acționarul majoritar să nu poată fi reprezentat în adunările generale de propriul său reprezentant, ceea ce nu poate fi acceptat.
în fine, Curtea apreciază că nici critica referitoare la locul adunării, care nu a fost sediul social al intimatei SC W SRL Timișoara, ci sediul asociatului majoritar din București, nu poate determina modificarea soluției tribunalului, pentru simplul motiv că legea-cadru nu prevede vreo sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor art. 110 alin. (2), potrivit căruia, când actul constitutiv nu dispune altfel, adunările generale se vor ține la sediul societății și în localul ce se va indica în convocare. Nici actul constitutiv al intimatei SC W SRL Timișoara nu stabilește vreo interdicție în această privință (așa cum a fost cazul în litigiul soluționat de instanța supremă, invocat ca și precedent judiciar, unde actul constitutiv prevedea ca loc de convocare numai sediul social, după cum o recunoaște și reclamantul), ceea ce a condus la anularea hotărârii AGA în speță, art. 13.4 din actul constitutiv stabilește doar că convocarea va cuprinde locul și data adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. Or, convocatorul pentru ședința adunării generale a asociaților SC W SRL Timișoara respectă toate aceste cerințe, simpla împrejurare că recurentul nu este de acord cu decizia adoptată nefiind aptă a determina constatarea/anularea hotărârii adunării generale a asociaților din data de 15.11.2011. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că prin hotărârea contestată nu s-a decis decât menținerea garanției reale mobiliare constituită de către intimata SC W SRL Timișoara în favoarea Băncii C, prin contractul de garanție din 4 noiembrie 2010.
Celelalte argumente invocate de asociatul recurent nu reprezintă motive pentru anularea hotărârii AGA, fiind chestiuni de oportunitate, asupra cărora instanța nu poate statua, excedând limitelor controlului judecătoresc, știut fiind faptul că un eventual control de oportunitate sau de profitabilitate ar echivala cu un amestec în administrarea societății, raportat la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, instanța fiind ținută să verifice numai legalitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaților. Aceasta, și în considerarea faptului că adunarea generală este organul de deliberare și decizie al societății comerciale, exprimând voința socială, care decide în toate problemele esențiale ale activității societății, obligativitatea hotărârii adoptate de către aceasta fiind un corolar al principiului majorității, care guvernează formarea voinței sociale a oricărei societăți comerciale, hotărârea, exprimând voința societară, dedusă din votul majoritar, neputând fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului constitutiv.
