Societate comercială. Decesul unuia dintre asociaţi. Continuarea societăţii cu moştenitorii. Condiţii


Decesul asociatului unic nu antrenează dizolvarea societăţii, cu excepţia unei clauze contrare în statut, societatea continuând cu moştenitorii cărora li s-au transmis părţile sociale, chiar în lipsa unei clauze de continuare a societăţii de către aceştia, o astfel de soluţie constructivă fiind preferabilă aceleia distructive care ar duce la dizolvarea societăţii şi, în ultimă instanţă, la dispariţia entităţii juridice, interpretarea fiind pe deplin justificată de necesitatea ocrotirii intereselor terţilor care au intrat în raporturi juridice cu societatea şi fiind o consecinţă firească a existenţei acesteia ca subiect de drept distinct, incident fiind principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice. Astfel, terţii care nu au fost atenţionaţi asupra dizolvării societăţii la decesul asociatului unic, prin existenţa unei clauze statutare în acest sens, au dreptul de a le fi protejate drepturile şi interesele legitime născute în urma raporturilor juridice în care s-au angajat cu societatea.

Decizia nr. 1771 din 10 octombrie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 930 din 26.03.2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost admisă în parte acţiunea formulată de pârâţi – pârâţi reconvenţional B.F.E. şi F. L. împotriva pârâţilor S.C. „F.P.” S.R.L. BAIA MARE, P.C.S. şi F.D. şi în consecinţă a fost dispusă dizolvarea S.C. F.P. S.R.L. Baia Mare.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respins ca prematur introdusă cererea vizând deschiderea procedurii de lichidare şi numirea lichidatorului şi au fost respinse celelalte petite ale acţiunii. Totodată, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii pârâţi-reconvenţionali S.C. F.P. S.R.L., P.C.S. şi F.D. hotărârea fiind comunicată cu părţile, înregistrată la şi publicată în Monitorul Oficial al României partea a IV- a.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, pârâţii B.F.E. şi F. L, moştenitori legali ai unicului asociat F. A. au chemat în

judecată pe pârâţii S.C. F.P. S.R.L. Baia Mare, P.C.S. şi F.D – soţie supravieţuitoare pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: constatarea dizolvării S.C. F.P. S.R.L. Baia Mare; ridicarea dreptului de administrare a societăţii, a administratorului P.C.S.; blocarea tuturor conturilor bancare ale societăţii; inventarierea patrimoniului societăţii, stabilirea pasivului şi activului societăţii, numindu-se în acest sens un lichidator; transmiterea universală a patrimoniului societăţii moştenitorilor legali, acesta având calitatea de bun propriu al defunctului; cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acţiunii s-au arătat următoarele:

S.C. F.P. S.R.L. Baia Mare a fost înfiinţată de către defunctul F.A., având calitatea de asociat unic şi administrator, care a decedat la data de 3 decembrie 2004. În funcţia de administrator a fost numit şi P.C.S. Întrucât societatea este bun propriu al unicului asociat decedat, în lipsa clauzei pentru continuarea existenţei societăţii cu moştenitorii, întreaga universalitate a patrimoniului urmează a fi transmisă moştenitorilor, soţie supravieţuitoare, F.D. care intră în concurs cu colateralii privilegiaţi, B.F.E. şi F.L.

Reclamanţii au invocat şi susţinut vocaţia lor pentru cota de 1/2 din moştenire.

Întrucât reclamanţii B.F.E., în calitate de soră, şi F. L., în calitate de frate, au domiciliul în străinătate, fără a avea acces la bunurile care compun masa succesorală, la contabilitatea firmei, iar orice încercare de a rezolva litigiul pe cale amiabilă s-a finalizat cu un refuz din partea pârâţilor se impune numirea unui lichidator în persoana unui terţ pentru a administra societatea până la lichidarea acesteia.

Reclamanţii au arătat că un motiv în plus pentru numirea unui lichidator îl reprezintă faptul că administratorul actual al S.C. F.P. S.R.L. – P.C.S. este fiul pârâtei F.D., care refuză orice colaborare cu pârâţii şi că nu sunt de acord cu continuarea activităţii societăţii.

Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând:

să se constate că au acceptat succesiunea după defunctul F.A., urmând ca societatea să fie considerată ca un bun determinat şi totodată ca persoană juridică, urmând să fie moştenită numai de către soţia supravieţuitoare în privinţa tuturor părţilor societăţii, iar activul şi pasivul persoanei juridice să fie divizat conform normelor privind succesiunea legală, adică 3/4 soţia supravieţuitoare şi 1/4 moştenitorii colaterali privilegiaţi; să se constate că societatea continuă cu cei trei asociaţi; să se dispună efectuarea unei expertize contabile care să calculeze sumele cuvenite pârâţilor; să se dispună înscrierea de menţiuni la Registrul Comerţului, în sensul continuării activităţii societăţii cu asociaţii F.D. având 75%, din părţile sociale, B.F.E. şi F. L., împreună având 25%.

Cauza s-a aflat în rejudecare, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de părţi şi desfiinţarea în întregime a sentinţei civile nr. 753 din 20.07.2005 pronunţată de Tribunalul Maramureş.

Împotriva deciziei civile nr. 283/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal au declarat recurs pârâţii S.C. F.P. S.R.L., F.D. şi P.C.S., recursul fiind respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia comercială prin decizia nr. 1.412/06.04.2006.

Astfel, instanţa de recurs a considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, conform cărora “la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazul în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni. “

De asemenea s-a arătat, în considerentele deciziei, că tribunalul cu ocazia rejudecării cauzei va trebui să analizeze cauza şi potrivit modificărilor aduse Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 302/2005, referitoare la procedura de lichidare.

Totodată s-a arătat că tribunalul a procedat greşit disjungând cererea reconvenţională, întrucât astfel a creat premisa pronunţării unor hotărâri contradictorii, prin care să se dispună atât dizolvarea societăţii cât şi continuarea societăţii cu asociat unic.

In consideraţia dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă, tribunalul a conchis că trebuie să respecte îndrumarul dat de instanţa de recurs şi în consecinţă a reţinut:

Reclamanţii, rude de gradul doi cu defunctul asociat unic al S.C. F.P. S.R.L. au solicitat dizolvarea acestei societăţi, iar în paralel şi dezbaterea masei succesorale rămasă după defunctul F.A. care face obiectul dosarului 95/182/2005, de pe rolul Judecătoriei Baia Mare.

Potrivit încheierii de admitere în principiu pronunţată la data de 14.05.2006, pârâţii B.F.E. şi F.L. au împreună 1/2 din părţile sociale ale S.C. F.P. S.R.L. Baia Mare, iar pârâta F.D., cealaltă cotă de 1/2 părţi, considerându-se că părţile sociale au fost bun propriu al defunctului.

S.C. F.P. S.R.L., în condiţiile decesului asociatului unic şi neexistând o clauză de continuitate cu moştenitorii statutul acesteia, se impune a fi dizolvată în condiţiile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni potrivit art. 237 alin. 1lit. a din Legea nr. 31/ 1990.

Reclamanţii, persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor articolului mai sus menţionat doresc dizolvarea societăţii, considerând imposibilă continuarea activităţii acestei societăţi datorită gravelor neînţelegeri cu pârâta-reclamantă reconvenţională F.D.

In aceste condiţii, cererea reconvenţională reformulată în acest dosar se impune a fi respinsă în totalitate, fiind neîntemeiată.

Cât priveşte petitul de “ridicare a dreptului de administrare”, această noţiune este străină dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată, aplicabile în speţă care vorbeşte de o revocare a administratorului, ea fiind aplicată doar în procedura de a societăţilor comerciale, ca de altfel şi aceea de ” blocare a conturilor”.

Reclamanţii nu au făcut, oricum, nici o dovadă în sensul efectuării de către administratorul statutar a unor operaţiuni care să ducă la diminuarea profitului societăţii şi care să impună luarea unor măsuri faţă de acesta.

Referitor la cererea de numire a unui lichidator potrivit art. 237 alin. 6 “la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare persoana juridică este în lichidare”, astfel că la această dată o astfel de cerere este prematură.

După ce o hotărâre judecătorească vizând dizolvarea societăţii devine irevocabilă devin incidente dispoziţiile art. 237 alin. 7 – 10 din Legea n. 31/1990 republicată.

Pentru considerentele de mai sus, instanţa a dispus conform dispozitivului menţionat mai sus

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, S.C. F.P. S.R.L. Baia Mare, prin administrator P.C.S.; P.C.S., F.D. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii formulate de către B.F.E. şi F.L. şi, pe cale de consecinţă admiterea cererii reconvenţionale formulate de către F. D.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa atacată este nelegală, deoarece nu este motivată nici în fapt şi nici în drept, reluând doar pasaje din decizia nr. 1412/06.04.2006 a I.C.C.J., instanţa reţinând că “reclamanţii, persoane îndreptăţite în sensul disp. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990 doresc dizolvarea societăţii, considerând imposibilă continuarea activităţii acestei societăţi datorită gravelor neînţelegeri cu pârâta-reclamantă reconvenţională”, bazându-se doar pe voinţa reclamanţilor, voinţa pârâţilor nefiind luată în considerare.

Pârâţii arată că prev. art. 237 alin. 1 Iit. a nu se referă la neînţelegeri între moştenitori, iar la data promovării acţiunii, reclamanţii nu erau “persoane interesate”, fapt pentru care cererea trebuia respinsă, în speţă organele statutare sunt asociatul unic şi administratorul, iar conform documentelor de la dosar, societatea are organe statutare, numite prin actul constitutiv, înregistrate la Registrul comerţului, în persoana administratorului P.C.S.

Este indiscutabil că administratorul societăţii s-a menţinut, conform actului constitutiv (statut) şi a voinţei asociatului unic, în persoana lui P.C.S., care nu a încetat nici un moment activitatea sa şi nici a societăţii, iar activitatea societăţii comerciale, după decesul asociatului F.A. fost continuată de succesoarea defunctului, soţia supravieţuitoare F.D., care a acceptat succesiunea în mod valabil, ambele organe statutare există şi au existat neîntrerupt.

Pârâţii mai învederează că pentru a pronunţa o sentinţă temeinică şi legală, instanţa trebuia să analizeze şi cererea reconvenţională prin care F.D. optează pentru o soluţie constructivă, aceea de continuarea existenţei S.C. F.P. S.R.L., societate care privită ca un bun determinat şi totodată ca persoană juridică.

Societatea privită ca un bun individual determinat din patrimoniul defunctului F.A.S. nu constituie bun propriu aşa cum eronat susţin pârâţii, ci constituie bun comun în sensul art. 30 Codul familiei.

Analizând recursurile declarate, prin prisma prevederilor legale aplicabile, Curtea reţine următoarele:

S.C. F.P. S.R.L. Baia Mare este o societate comercială cu răspundere limitată, cu asociat unic, ea fiind constituită de către F.A. şi înmatriculată în registrul comerţului în data de 18.01.1994.

Asociatul unic a decedat la data de 3.12.2004, succesori fiind reclamanţii B.F.E. şi F.L., în calitate de colaterali privilegiaţi şi pârâta-reclamantă reconvenţională F.D., în calitate de soţie supravieţuitoare.

Aceasta din urmă a sesizat Judecătoria Baia Mare cu o cerere de stabilire a masei succesorale, la termenul din 14.09.2006 fiind pronunţată încheierea de admitere în principiu depusă la dosar, prin intermediul căreia s-a stabilit că părţile au calitatea de moştenitori legali ai defunctului, soţiei supravieţuitoare revenindu-i ^ parte din masa succesorală.

De asemenea, s-a constatat că masa succesorală este compusă şi din părţile sociale prev. la art. 5 Capitolul IV din Statutul S.C. F.P. S.R.L., în cotă de ^ parte pentru soţie şi ^ parte pentru cei 2 colaterali privilegiaţi, împreună.

Reclamanţii din acest dosar au solicitat dizolvarea societăţii, ca urmare a decesului asociatului unic, precum şi inventarierea şi evaluarea patrimoniului societar, stabilindu-se de către instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză că cererea principală se impune a fi analizată, prin prisma motivelor invocate, din perspectiva prev. art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, respectiv situaţia în care societatea se dizolvă ca urmare a inexistenţei unor organe statutare sau a imposibilităţii de întrunire a acestora.

Prima instanţă a apreciat că acest text este incident şi a dispus dizolvarea societăţii, respingând celelalte petite, precum şi cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată.

Curtea apreciază că soluţia pronunţată în privinţa dizolvării societăţii este nelegală, motiv pentru care recursul declarat de către pârâta S.C. F.P. S.R.L., prin administrator statutar, urmează a fi admis în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza I şi alin. 3 C.pr.civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., sentinţa recurată fiind modificată în sensul respingerii acţiunii principale, în întregime.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare faptul că societatea comercială a fost definită ca fiind o grupare de persoane constituite pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerţ şi în scopul realizării şi împărţirii profitului realizat.

Esenţial de reţinut în prezenta cauză este faptul că societatea comercială este un subiect de drept distinct faţă de asociaţii ce o constituie, că are personalitate juridică proprie şi că participă şi se angajează în raporturi juridice cu terţe persoane, în nume propriu.

De asemenea, important de subliniat este şi faptul că patrimoniul societăţii, respectiv totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând acesteia, este distinct faţă de cel al asociaţilor.

Deşi, ca regulă, societatea trebuie să aibă cel puţin 2 asociaţi, legea permite în cazuri excepţionale ca o societate cu răspundere limitată să fie constituită prin actul de voinţă al unei singure persoane, acest gen de societate bulversând, practic, întregul drept societar.

În cazul unei societăţi unipersonale, affectio societatis înseamnă intenţia asociatului unic de a afecta cu titlu special o parte din patrimoniul său, în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale, sub acoperirea unei entităţi dotate cu personalitate juridică, răspunderea asociatului limitându-se la aportul său la capitalul social.

S-a semnalat, în acest context, necesitatea de a asigura, în interesul terţilor, o permanentă distincţie între patrimoniul societăţii şi cel al asociatului unic, propunându-se în acest sens o serie de măsuri restrictive care au drept scop obligarea acestuia din urmă să acţioneze în conformitate cu interesul societar.

Există unele situaţii în care se pune problema transformării unei societăţii unipersonale în societate pluripersonală, exemplul cel mai des utilizat fiind acela al decesului asociatului unic care are mai mulţi moştenitori, respectiv cazul dedus judecăţii.

În doctrină au fost exprimate în legătură cu această chestiune mai multe opinii, una dintre acestea, la care achiesează şi Curtea, fiind aceea că decesul asociatului unic nu antrenează dispariţia societăţii, cu excepţia unei clauze contrare în statut, societatea continuând cu moştenitorii cărora li s-au transmis părţile sociale.

Curtea apreciază că o astfel de soluţie constructivă este preferabilă aceleia distructive care ar duce la dizolvarea societăţii şi, în ultimă instanţă, la dispariţia entităţii juridice, această interpretare fiind pe deplin justificată de necesitatea ocrotirii intereselor terţilor care au intrat în raporturi juridice cu societatea şi fiind o consecinţă firească a existenţei acesteia ca subiect de drept distinct, incident fiind principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Astfel, terţii care nu au fost atenţionaţi asupra dizolvării societăţii la decesul asociatului unic, prin existenţa unei clauze statutare în acest sens, au dreptul de a le fi protejate drepturile şi interesele legitime născute în urma raporturilor juridice în care s-au angajat cu societatea.

Aplicând aceste statuări în cazul dedus judecăţii, Curtea constată că în actul constitutiv al

S.C. F.P. S.R.L. nu a fost prevăzută o clauză de dizolvare a societăţii la decesul asociatului unic, astfel încât prev. art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare şi faptul că societatea are în continuare organe statutare, respectiv administratorul statutar P.C.S. îşi exercită prerogativele, deliberativul fiind format din acel/acei moştenitori ai asociatului unic care au acceptat să exercite efectiv drepturile de decurg din calitatea de titular al părţilor sociale, situaţia fiind similară aceleia în care soţii aduc ca aport la capitalul social al unei în care doar unul dintre aceştia are calitatea de asociat, un bun comun, soţul neasociat neexercitând drepturile aferente acestor titluri de valoare.

Astfel, prin efectul acceptării moştenirii, transmiterea părţilor sociale care au aparţinut asociatului decedat se produce deplin drept către moştenitori. Dobândirea pe cale succesorală a părţilor sociale nu reprezintă o „transmitere” a acestora, ci „o continuare a societăţii prin moştenitorii asociatului decedat”.

În cazul decesului asociatului unic au fost propuse două modalităţi de rezolvare a situaţiei astfel ivite: moştenitorii care au acceptat părţile sociale pot hotărî, în cadrul unei adunări generale, fie continuarea activităţii societăţii prin transformarea acesteia într-un S.R.L. cu mai mulţi asociaţi, adoptând actele cerute de reglementările legale în astfel de situaţie şi alegând să nu iasă din indiviziune, fie menţinerea societăţii unipersonale şi concentrarea părţilor sociale în mâinile unui singur moştenitor, urmând ca ceilalţi să fie despăgubiţi prin plata echivalentului bănesc al părţilor sociale, conform ultimului bilanţ aprobat.

S-a mai arătat, în acelaşi context că, din punct de vedere formal, până la realizarea, amiabilă sau litigioasă, a partajului, situaţia părţilor sociale ale asociatului unic decedat şi, implicit, a societăţii, rămâne incertă, iar până la rezolvarea partajului societatea continuă să existe ca S.R.L. cu asociat unic, deşi părţile sociale aparţin mai multor persoane (Gh. Piperea – „Natura juridică a societăţii comerciale unipersonale”, în R.D.C. nr. 4/2000).

Din analiza tuturor celor mai sus expuse rezultă că în condiţiile în care legiuitorul nu a reglementat expres această problemă, ea trebuie rezolvată în sensul menţinerii fiinţei societare prin aplicarea principiilor şi a instituţiilor de drept mai sus arătate, neputând fi vorba despre o dizolvare judiciară care să se întemeieze pe prev. art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990.

În esenţă, societatea continuă să existe, independent de decesul asociatului unic, rămânând la latitudinea moştenitorilor să hotărască dacă şi în ce condiţii activitatea acesteia se va derula şi pe viitor.

Prin întâmpinare şi prin concluziile scrise reclamanţii au încercat să sugereze faptul că ar fi îndeplinite condiţiile textului legal mai sus arătat, societatea fiind într-un adevărat blocaj din cauza proceselor existente pentru stabilirea masei succesorale şi a neînţelegerilor între moştenitori, relevându-se şi faptul că reclamanţii locuiesc în străinătate şi nu au cunoştinţe de specialitate în domeniul de activitate al societăţii, însă toate aceste motive nu pot fi încadrate în ipoteza prev. de art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, ele referindu-se mai degrabă la ale situaţii de dizolvare a societăţii, fără ca acţiunea introductivă să fie întemeiată şi pe alte prevederi legale.

Având în vedere respingerea petitului privind dizolvarea societăţii, celelalte capete de cerere, având caracter subsidiar vor fi, de asemenea, respinse.

Pentru a dispune astfel s-a luat în considerare şi faptul că nu au fost indicate motivele pentru care s-ar impune ridicarea dreptului de administrare al pârâtului P.C.S. şi nici nu a fost indicat vreun temei legal în susţinerea acestei pretenţii.

Analizând cererea reconvenţională a pârâtei F.D., astfel cum aceasta a fost precizată prin scriptul depus la fila 34 din dosarul de fond, Curtea apreciază că prin prisma celor mai sus expuse, soluţia de respingere a primei instanţe este legală şi temeinică, motiv pentru care va fi menţinută.

Astfel, s-a solicitat a se constata că societatea urmează a fi moştenită de către pârâtă, în cotă de % parte din părţile sociale şi reclamanţii în cotă de H parte din părţile sociale, împreună.

Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei rezultă însă că asupra acestei chestiuni s-a pronunţat deja o instanţă judecătorească, respectiv Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 582/2005, aşa cum s-a arătat şi mai sus, încheierea de admitere în principiu referindu-se la calitatea de moştenitori legali ai celor 3 părţi, la faptul că în masa succesorală intră şi părţile sociale ale S.C. F.P. S.R.L., fiind stabilite şi cotele succesorilor, cu luarea în considerare a faptului că părţile sociale au constituit bun propriu al defunctului.

Este adevărat că, iniţial, cererea reconvenţională a fost disjunsă şi trimisă Judecătoriei Baia Mare spre competentă soluţionare, instanţele de control judiciar apreciind că această măsură nu a fost legală, fiind necesară judecarea împreună a celor două acţiuni, însă nu este mai puţin adevărat faptul că tocmai pârâta este cea care a introdus acţiunea de stabilire a masei succesorale, cuprinzând în obiectul acesteia şi părţile sociale, astfel încât, fiind vorba despre o chestiune care priveşte strict domeniul dreptului succesoral şi care a făcut deja obiectul unei analize făcute de către o instanţă de drept civil, soluţia primei instanţe este corectă.

Curtea apreciază că în cadrul prezentului recurs şi cu respectarea normelor de competenţă materială, este ţinută să se pronunţe doar asupra consecinţelor pe care decesul asociatului unic le are asupra continuării activităţii societăţii comerciale, stabilirea calităţii de moştenitori şi a cotelor cuvenite fiind o chestiune care excede acestor preocupări şi asupra căreia s-a pronunţat deja o instanţă judecătorească, pârâta fiind în măsură ca în cadrul acelui dosar să-şi apere toate drepturile pe care consideră că le-a dobândit în calitate de soţie supravieţuitoare.

Nu este întemeiat nici petitul privind constatarea faptului că societatea continuă cu cei 3 asociaţi, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, s-au propus două modalităţi de rezolvare a situaţiei de conflict între succesori, însă ambele presupun un acord al persoanelor îndreptăţite la părţile sociale asupra unei sau alteia dintre cele două soluţii, ele neputând fi obligate, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti să îşi asume pe deplin drepturile şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de asociat.

Astfel, chiar dacă nu se reduce la a fi numai un contract, deoarece este şi o persoană juridică, societatea comercială are, în esenţă, o origine contractuală, care îşi pune pe deplin amprenta nu numai asupra constituirii, ci asupra organizării şi funcţionării ei, lipsa acordului unui moştenitor pentru semnarea contractului de societate şi a statutului neputând fi suplinit pe cale judiciară.

Pentru aceleaşi motive va fi respins şi petitul privind înscrierea menţiunilor referitoare la continuarea societăţii cu cei 3 asociaţi în registrul comerţului, art. 204 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 prevăzând limitativ situaţiile în care modificările actului constitutiv se înscriu în registru în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.

Având în vedere toate cele mai sus expuse, recursul declarat de pârâta F. D., în ceea ce priveşte soluţia dată cererii sale reconvenţionale va fi respins ca nefondat, în baza prev. art. 312 alin. 1 teza II C.pr.civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul P.C.S., declarat în nume propriu, Curtea a invocat excepţia lipsei sale de interes în susţinerea căii de atac, având în vedere faptul că petitul având ca obiect ridicarea dreptului său de administrare, singurul care a fost formulat împotriva pârâtului, ca persoană fizică, iar nu în calitate de reprezentant legal al societăţii, a fost respins.

Luând în considerare aceste aspecte, excepţia lipsei de interes va fi admisă, în baza disp. art. 316, 298 şi art. 137 alin. 1 C.pr.civ., cu consecinţa respingerii recursului având în vedere faptul că pârâtul nu justifică un interes personal şi direct, născut şi actual pentru susţinerea prezentului demers judiciar, dată fiind soluţia de respingere pronunţată de prima instanţă. (Judecător Mirela Budiu)