Litigiile născute între asociaţii unei nu dau dreptul nici unuia dintre aceştia să-şi însuşească documentele firmei.
Locul de păstrare a socumentelor societăţii este arhiva societăţii şi sediul ei.
Prin sentinţa nr. 4649/1999, pronunţată în dosarul nr. 6742/1999, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a respins, ca nefondată, cererea formulată de T.P., S.C. E.S.C.” – S.R.L. Bucureşti şi C.C..
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut ca T.P., în calitate de administrator al S.C. “E.S.C.”-S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele A.M. şiC.C., solicitând ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să fie obligate să restituie dosarul cu actele originale ale firmei, acte pe care le-au sustras din fişetul societăţii.
Reclamanta a motivat acţiunea arătând că, în seara zilei de 19 octombrie 1998, pârâtele au la sediul societăţii cu intenţia de a convoca pe loc, fără o înştiinţare prealabilă, adunarea generală a asociaţilor.
Cum ora era înaintată şi în lipsa convocării, adunarea generală nu a avut loc, însă pârâtele au descuiat fişetul şi au sustras actele originale ale societăţii, situaţie semnalată a doua zi dimineaţa de către angajaţi.
Tribunalul a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 581 C. pr. civ., motivând că, de esenţa ordonanţei preşedinţiale este caracterul urgent şi vremelnic al măsurilor ce se pot lua pe aceasta cale, când este necesară înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu ocazia executării silite şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
S-a mai reţinut că, reclamanta nu a făcut dovada că ar exista pe rol o cauză ce ar judeca fondul pricinii şi s-ar impune vremelnic restituirea documentelor societăţii, cât şi faptul că nu s-a dovedit că documentele societăţii au fost sustrase de cele două pârâte.
împotriva sentinţei sus-arătate a formulat apel reclamanta, arătând, în esenţă, că potrivit art. 581 alin. 3 C. pr. civ. ordonanţa preşedinţială poate fi dată chiar atunci când există judecată asupra fondului dreptului, şi că a dovedit că sunt întrunite cerinţele art. 581 C. pr. civ..
Curtea a considerat apelul fondat şi, potrivit art. 296 C. pr. civ., l-a admis, a schimbat în tot sentinţa nr. 4649/1999, în sensul că a admis cererea de ordonanţa preşedinţială şi a obligat pârâtele să predea actele originale de constituire a S.C. “E.S.C.” – S.R.L.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că reclamanta şi pârâtele sunt asociate ale S.C. “E.S.C.”- S.R.L. Bucureşti, şi că toate actele firmei trebuie să stea la sediul societăţii, pentru a putea, printre altele, să fie prezentate organelor de control şi partenerilor de afaceri, în sensul de a-şi dovedi existenţa legală.
Probele au relevat că pârâtele au sustras documentele societăţii, firma fiind în imposibilitate de a mai desfăşura o parte din obiectul de activitate, atâta timp cât nu a prezentat partenerilor comerciali documentele de constituire şi de funcţionare legală a societăţii.
De asemenea, probele au relevat o situaţie conflictuală între părţi, dar s-a reţinut că nu orice litigiu ivit între acestea trebuie să conducă la ideea că vreuna din părţi ar avea dreptul să-şi însuşească documentele firmei, locul acestora fiind în arhiva societăţii şi la sediul societăţii. (Judecator Mioara Badea)