Societate comercială. Excludere asociat. Nedepunerea parţială a aportului la capitalul social.


Nedepunerea unei părţi din aportul la capitalul social atrage sancţiunea excluderii din societate, conform art. 165 lit. a din Legea nr. 31/1990. Această măsură nu poate fi înlăturată de împrejurarea (nedovedită în speţă) că nici ceilalţi asociaţi nu au depus aportul integral la capitalul social.

(Secţia comercială, decizia nr. 169/17.02.1993)

Prin sentinţa civilă nr. 4.222, pronunţată la data de 15.10.1992, de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, s-a admis cererea formulată de S.C. “S.R” – S.R.L. împotriva pârâtei P.S, dispunându-se excluderea pârâtei din societate şi funcţionarea societăţii cu ceilalţi 3 membri asociaţi: T.V, T.D.G. şi G.I, urmând a se fixa un alt sediu.

S-a luat act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta P.S. nu a depus aportul la capitalul social.

Instanţa de fond a mai reţinut că de la termenul din 16.07.1992 pârâta nu s-a mai prezentat în instanţă şi nu a depus acte din care să rezulte că a achitat suma de 15.000 lei, aport la capitalul, la care s-a obligat prin contractul de societate.

Faţă de dispoziţiile art. 165 lit.a din Legea nr. 31/1990, s-a dispus excluderea pârâtei din Societatea “S.P.” – S.R.L.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta.

Criticile se referă la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, prin care s-a reţinut că recurenta nu a achitat suma de 15.000 lei, reprezentând aportul la capitalul social în numerar, fără să se observe că nici ceilalţi asociaţi nu au depus sumele la care s-au obligat.

A mai arătat că sediul societăţii se află în apartamentul său (proprietate personală), că ceilalţi asociaţi s-au folosit de spaţiul său pentru a înfiinţa societatea şi a obţine spaţii comerciale şi, în fine, că, de vreme ce nici ceilalţi asociaţi nu au depus integral aportul la capital, nu se justifică excluderea sa din societate.

Recursul este nefondat.

Potrivit contractului de societate, P.S. s-a obligat să participe la constituirea capitalului social cu 40.000 lei numerar, din care 25.000 lei vărsaţi la constituirea societăţii, urmând ca diferenţa de 15.000 lei să fie depusă în termen de 30 de zile de la data înregistrării societăţii în Registrul Comerţului.

La data de 3.12.1991, astfel cum s-a consemnat în procesul verbal al adunării asociaţilor şi, ulterior, în faţa instanţei de fond, recurenta pârâta a recunoscut că nu a depus diferenţa de capital în numerar, la care s-a obligat, motivând însă că nici ceilalţi asociaţi nu au depus sumele la care s-au obligat.

Din actele aflate la dosar nu rezultă că P.S. a ridicat această problemă în adunarea generală, precizând expres că ceilalţi trei asociaţi nu au depus fiecare câte 15.000 lei, diferenţă aport la capitalul în numerar, solicitând să se ia măsurile legale împotriva acestora.

Nu sunt elemente pentru a se aprecia că nici ceilalţi asociaţi nu au depus aportul integral la capital, dar, oricum, acesta nu constituie motiv pentru a înlătura sancţiunea prevăzută de art. 164 lit.a din Legea nr. 31/1990, pentru nedepunerea capitalului social.

De altfel, Legea nr.31/1990 interzice, în cazul societăţilor cu răspundere limitată, începerea de operaţii în numele societăţii dacă nu s-a efectuat vărsământul integral la capitalul social (art.200 pct.l), sub sancţiunea pedepsei cu amendă sau închisoare, care se aplică administratorilor societăţii.

Nu există nici o sesizare în acest sens, fiind evident că nu toţi cei patru asociaţi au avut calitatea de administratori, art.IV din contract precizând că administrarea societăţii se va exercita de către un administrator, care va fi ales de adunarea generală a asociaţilor.

Rezultă, în adevăr, că sediul societăţii a fost stabilit într-un apartament proprietatea recurentei, însă şi această problemă a fost analizată de instanţa de fond, care a apreciat corect că în această situaţie (a excluderii recurentei) se impune schimbarea sediului societăţii, dispunând ca societatea să-şi stabilească un alt sediu.

în fine, hotărârea definitivă de excludere urmează să fie depusă în termen la Registrul Comerţului, pentru a fi înscrisă.

Faţă de cele de mai sus, în conformitate cu art.312 pct. 1 Cod proc. civilă, recursul se va respinge.

Notă: Referitor la Legea nr. 31/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 23.