Petentul opozant trebuie să facă dovada prejudiciului, a faptei ilicite şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, efectul admiterii opoziţiei constând în obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea de modificare a actului constitutiv. Dacă prin opoziţie s-a solicitat obligarea numai a societăţii debitoare la repararea prejudiciului cauzat, iar acest prejudiciu ar fi putut fi recuperat prin emiterea unui titlu fiscal şi executarea silită a acestuia, fără intervenţia instanţei, opoziţia apare ca fiind lipsită de interes.
Potrivit art. 132 din C.proc.civ., modificarea acţiunii se poate face numai la instanţa de fond, şi numai până la prima zi de înfăţişare, dispoziţiile art. 294 din acelaşi cod stabilind, de asemenea, că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile şi la judecarea recursului, potrivit art. 316.
Secţia comercială, Decizia nr. 1182 din 31 mai 2011
Prin sentința comercială nr. 360/P.I./C.C. din 1 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 7475/30/2010 Tribunalul Timiș a respins opoziția formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva hotărârii adunării generale a asociaților nr. 2/10.08.2010 a SC V. SRL Jimbolia.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs instituția oponentă, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei intimate SC V. SRL Jimbolia sau a asociaților acesteia la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat în sumă de 60.358 lei.
Prin decizia civilă nr. 1182 din 31 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 6237.2/30/2007 C.A. Timișoara a respins recursul declarat de oponenta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței comerciale nr. 360/P.I./C.C. din 1 februarie 2011 a Tribunalului Timiș, reținând că în speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 din C.proc.civ., hotărârea primei instanțe, prin care s-a respins opoziția formulată de instituția creditoare împotriva hotărârii adunării generale a asociaților nr. 2/10.08.2010 a SC V. SRL Jimbolia referitoare la cesiunea părților sociale și, implicit, la modificarea actului constitutiv al societății intimate, nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține recurenta.
într-adevăr, potrivit art. 61 și 62 din Legea societăților comerciale, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile în mod corespunzător (acest din urmă text statuează că nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal). Opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă Legea nr. 31/1990, republicată, nu prevede un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comerțului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menționa în registru și o va înainta instanței judecătorești competente. Opoziția se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, hotărârea pronunțată asupra opoziției fiind supusă numai recursului.
în mod corect a reținut prima instanță că, astfel cum este reglementată în prezent opoziția, aceasta este o veritabilă acțiune în răspundere civilă delictuală, menită a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre a asociaților sau o decizie a lichidatorilor, după caz. în consecință, pentru a-i putea fi considerată admisibilă opoziția, petentul (opozant) trebuie să facă dovada prejudiciului, a faptei ilicite (în acest caz specific, hotărârea asociaților sau decizia lichidatorului atacată) și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Efectul admiterii opoziției constă în obligarea societății sau a asociaților la repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea de modificare a actului constitutiv.
Dacă prejudiciul este cauzat prin hotărârea adunării generale a acționarilor, cel prejudiciat poate introduce și acțiune în constatarea nulității absolute a acestei hotărâri. în această situație, proba prejudiciului nu mai este necesară, fiind suficiente dovada încălcării normelor legale imperative prin luarea hotărârii atacate și a interesului legal proteguit. Dacă, din varii motive, paguba invocată nu poate fi reparată în modalitatea specială a opoziției, victima poate formula și o acțiune de drept comun de acoperire a prejudiciului, în baza art. 998-999 din C.civ.. Dacă opoziția a fost respinsă, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile acoperirii prejudiciului, se poate invoca autoritatea de lucru judecat în acțiunea de drept comun. în caz contrar, autoritatea de lucru judecat este exclusă.
Fără a mai verifica dacă criticile recurentei cu privire la greșita apreciere a judecătorului fondului asupra întrunirii tuturor elementelor răspunderii civile delictuale sunt sau nu întemeiate, Curtea constată că recursul oponentei nu poate fi primit, întrucât instituția creditoare, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea precizată prin notele depuse în data de 30 noiembrie 2010, a solicitat obligarea doar a pârâtei intimate SC V. SRL Jimbolia la repararea prejudiciului pretins cauzat în valoare de 23.602 lei. Asta, după ce prin cererea de opoziția a solicitat obligarea „societății sau a asociaților acesteia” la acoperirea pagubei produse.
Este adevărat că prin petiția de recurs instituția oponentă a cerut, din nou, obligarea intimatei „SC V. SRL Jimbolia sau a asociaților acesteia la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat în sumă de 60.358 lei”, însă o asemenea modificare a pretențiilor în calea de atac (atât prin majorarea câtimii cererii de la 23.602 lei la 60.358 lei, cât și prin chemarea în judecată, în calitate de pârât, a altor persoane, respectiv a asociaților societății debitoare) nu poate produce consecințe juridice, motivat de faptul că dispozițiile art. 294 din C.proc.civ. stabilesc fără dubiu că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din același cod.
Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. Conceptul de „cerere nouă” folosit de art. 294 alin. (1) se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de „cereri noi” în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotația conceptului de „cerere nouă” este aceea de a desemna „ideea de schimbare de acțiune”. Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul obligării („sau a”) asociaților (care, de altfel, nici nu au fost indicați, neștiindu-se dacă oponenta se referă la foștii sau la actualii asociați) la acoperirea prejudiciului pretins cauzat bugetului de stat, cerere care nu a fost formulată și susținută în primă instanță, judecătorul fondului nefiind învestit cu o asemenea acțiune, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, o astfel de modificare a obiectului cererii neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în recurs.
în ceea ce privește obligarea societății comerciale la repararea prejudiciului recursul nu este fondat, întrucât instituția creditoare nu are niciun interes să obțină o hotărâre judecătorească prin care persoana juridică debitoare să fie obligată la plata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului, recurenta putând, ea însăși, fără niciun concurs din partea instanței, să-și constituie un titlu executoriu, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. Sub acest aspect este de reținut că, art. 141 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statuează că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare (art. 142).
în alte cuvinte, prevederile art. 61 din Legea societăților comerciale impun ca opozantul să facă dovada existenței unui prejudiciu, aspect recunoscut, de altfel, și de către recurentă, a cărui recuperare să fie solicitată prin cererea astfel formulată. în situația în care prin opoziție s-a solicitat obligarea numai a societății debitoare la repararea prejudiciului cauzat, iar acest prejudiciu ar fi putut fi recuperat prin emiterea unui titlu executoriu și executarea silită a acestuia, fără intervenția instanței, opoziția apare ca fiind lipsită de orice interes.
(Judecător Nasz Csaba Bela)
