La data de 4 octombrie 1990 s-a constituit, în baza Decretului-Lege nr. 96/1990, privind unele măsuri pentru atragerea investiţiilor de capital străin în România, societatea comercială cu participare străină, denumită S.C. “P.” – SA. Bucureşti, prin asocierea unui număr de patru persoane juridice, dintre care una franceză şi trei române.
După apariţia Legii nr. 26/1990 privind şi a Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, această societate cu participare străină a continuat să funcţioneze şi a solicitat la data de 15 iulie, înmatricularea sa la Registrul Comerţului.
Cererea de dizolvare a acestei societăţi comerciale, formulate de unul din acţionarii români, pe baza prevederilor art. 169 lit. e şi f din Legea nr. 31/1990, este neîntemeiată, întrucât, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
între temeiurile care au ca efect dizolvarea societăţii şi dau dreptul fiecărui asociat să ceară lichidarea acesteia, dispoziţiile art. 169 din legea citată prevăd:
– la lit. e, reducerea capitalului social, în cazul arătat la art. 110, sau micşorarea capitalului social sub minimul legal, dacă asociaţii nu decid completarea Iui.
Pentru societăţile pe acţiuni, art. 110 prevede, în plus, o soluţie alternativă, în cazul în care administratorii constată pierderea unei jumătăţi din capitalul social (sau chiar o pierdere mai mică, dacă, prin contractul de societate şi statut s-a stabilit altfel), sunt obligaţi să convoace adunarea generală extraordinară pentru a hotărî reconstituirea capitalului, limitarea Iui la suma rămasă sau dizolvarea societăţii.
– la litera f, societăţile pe acţiuni se dizolvă şi când numărul acţionarilor s-a redus sub 5, dacă au trecut mai mult de 6 luni de la reducerea lui şi n-a fost completat.
în ceea ce priveşte primul temei legal invocat, referitor la reducerea capitalului social sub minimul legal, este de reţinut că aceasta poate fi o situaţie în care oricare din asociaţi poate cere dizolvarea societăţii, numai dacă asociaţii nu decid completarea lui.
în speţă, acest motiv nu poate fi reţinut ca o cauză de dizolvare, întrucât este de necontestat faptul că, la data de 27 februarie 1992, când a avut loc adunarea generală, toţi asociaţii, în unanimitate, au hotărât majorarea capitalului, stabilindu-se cotele de participare pentru fiecare acţionar.
în mod greşit, instanţa de control judiciar a reţinut că societatea comercială pe acţiuni pârâtă în cauză are un capital social sub minimul legal, întrucât, din actele constitutive (contractul de societate şi statutul), cu completările aduse prin hotărârea unanimă a acţionarilor din adunarea generală din 27 februarie 1992 rezultă că acest capital social format din lei şi valuta investitorului străin, a fost majorat.
Faptul că o parte din asociaţi nu au vărsat capitalul social majorat, la care s-au obligat, constituie o problemă distinctă, sancţionată de Legea nr. 31/1990 cu excluderea de asociaţi, iar nu cu dizolvarea.
Dificultăţile financiare întâmpinate de S.C. “P” invocate de acţionarii români, nu constituie un motiv legal de dizolvare, atâta timp cât, aşa cum a reţinut instanţa de fond, nu s-a formulat, de către creditori, nici o cerere de declarare a falimentului şi nu s-a soluţionat de instanţa competentă o astfel de cerere.
Pe de altă parte, orice modificare a contractului de societate sau a statutului se poate face, potrivit art. 153 din aceeaşi lege, cu respectarea prevederilor legii şi în condiţiile de formă şi de publicitate prevăzute pentru încheierea lor.
în cauză, retragerea a doi dintre asociaţii români nu a avut loc cu respectarea condiţiilor legale menţionate mai sus şi deci, nefiind vorba de o retragere legală, nu putea produce nici un fel de efecte juridice.
în ceea ce priveşte al doilea motiv legal invocat, privitor la dizolvarea societăţii în cazul în care numărul acţionarilor, fiind sub minimul legal de
cinci, nu a fost completat şi au trecut mai mult de 6 luni de la reducerea acestuia, se reţine că, şi sub acest aspect s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale menţionate mai sus.
Aşa cum s-a arătat, S.C. “P.” – S.A. Bucureşti a fost constituită legal la 4 octombrie 1990, în conformitate cu dispoziţiile Decretului-lege nr. 96/1990, care nu stabilea un număr minim de acţionari, fiind deci compusă, la acea dată, din 4 acţionari, unul francez şi trei români.
La apariţia Legii nr. 31/1990, prin art. 224 s-a stabilit că societăţile cu participare străină înfiinţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi vor putea continua activitatea potrivit actului lor de constituire, aprobat în condiţiile legii, evident în condiţiile legii în vigoare la data constituirii lor (potrivit principiului tempus regit actum).
Aşadar, S.C. “P.” – SA. Bucureşti, constituită în condiţiile Decretului-Lege nr. 96/1990, cu un număr de patru asociaţi, a funcţionat legal şi după apariţia Legii nr. 31/1990 şi a rămas pe tot parcursul funcţionării sub regimul juridic al legii în vigoare la data constituirii sale, fiind înmatriculată în Registrul comerţului la data de 15 iulie 1991, fără să fie necesară completarea numărului de 5 acţionari prevăzut de art. 8 din lege.
In consecinţă, recursul a fost admis, s-a casat hotărârea atacată şi s-au respins apelurile împotriva sentinţei instanţei de fond.
(CSJ, s. com., dec. nr. 44/1995, Dr. nr. 12/1995, p. 91)
