Legea nr. 31/1990, republicată, art. 115, art. 1441, art. 150
Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, sub sancţiunea nulităţii, administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale extraordinare.
Aceste prevederi sunt aplicabile şi operaţiunilor în care una dintre părţi este soţul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile comerciale respective este filiala celeilalte.
(Decizia civilă nr. 64 din 30 martie 2010, Secţia comercială, dr. C.B.N.)
Prin sentinţa civilă nr. 453 din 21 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1031/30/2008 Tribunalul Timiş a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. O S.A. Timişoara împotriva pârâtelor S.C. C S.A. Timişoara şi S.C. T S.R.L. Galaţi având ca obiect anulare act juridic.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că operaţiunile de înstrăinare şi dobândire de bunuri de la sau către societate, despre care face vorbire art. 150 din Legea nr. 31/1990, republicată, nu pot fi echivalate cu tranzacţia judiciară semnată într-un dosar, care, deşi este act de dispoziţie, vizează drepturi procesuale, în speţă recunoaşterea unei creanţe de către pârâtă în favoarea reclamantei, în considerarea unor raporturi comerciale derulate între acestea, în limitele dreptului şi obligaţiei de reprezentare a societăţii şi pentru care hotărârea adunării generale nu este necesară. Deşi partea reclamantă nu a indicat în mod expres în cuprinsul demersului său, din analiza motivelor cererii, reiese că a înţeles să critice tranzacţia şi prin prisma cauzei false, derivată din afirmata intenţie de prejudiciere a intereselor sale. Totuşi, cu toate că sarcina probei îi revine, în considerarea prevederilor art. 1169 din Codul civil, ea nu a adus dovezi care să confirme intenţia de fraudare a intereselor sale prin încheierea actului în discuţie ori că acestea au fost prejudiciate.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat apel reclamanta S.C. O S.A. Timişoara, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost ea formulată, cu motivarea că în prezent toate titlurile în baza cărora s-a desfăşurat executarea silită de către pârâta intimată S.C. T S.R.L. Galaţi au fost desfiinţate irevocabil. Societatea pârâtă a intentat acţiune în justiţie solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 469.324,96 lei, litigiul aflându-se pe rolul Tribunalului Timiş sub dosar nr. 3499/30/2007, în cadrul căruia, în vederea stingerii diferendului, cele două intimate au depus tranzacţia a cărei anulare se solicită, acest act juridic conţinând, de fapt, îndatorarea nejustificată a S.C. C S.A. faţă de unul dintre acţionarii săi, în scopul diminuării patrimoniului social în mod nejustificat în detrimentul unui alt acţionar. Apelanta susţine că tranzacţia s-a încheiat în vederea fraudării intereselor sale, precum şi a intereselor S.C. C S.A., fiind de reţinut că S.C. T S.R.L. este societatea al cărei asociat şi administrator este dl. S.C., persoană care deţine şi funcţia de Preşedinte al consiliului de administraţie al S.C. C S.A. Prin încheierea tranzacţiei, fără a avea o decizie a consiliului de administraţie, respectiva persoană a îndatorat în mod fictiv societatea C S.A. în favoarea societăţii deţinute de către el, pentru a-şi crea un folos.
Prin decizia civilă nr. 64 din 30 martie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1031/30/2008 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot hotărârea tribunalului, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată dispunând anularea tranzacţiei încheiate între cele două societăţi pârâte la data de 22 iunie 2007.
În considerente s-a reţinut că, în esenţă, reclamanta apelantă susţine că actul juridic intitulat „Tranzacţie” şi care a fost încheiat între cele două societăţi pârâte în scopul stingerii litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 3499/30/2007 al Tribunalului Timiş încalcă prevederile art. 150 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, prin perfectarea acestuia fiindu-i lezate interesele, în calitate de acţionar al intimatei S.C. C S.A. Timişoara, Preşedintele consiliului de administraţie al acestei societăţi, care este şi administrator al celeilalte intimate – S.C. T S.R.L. –, pe care o deţine împreună cu mama sa, d-na. S.A., îndatorând în mod fictiv persoana juridică în favoarea societăţii deţinute de familia sa, pentru a-şi crea un folos material.
În schimb, pârâta intimată S.C. T S.R.L. Galaţi consideră că, raportat la dispoziţiile art. 1432 din lege, în conformitate cu care consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie, în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv acest organ reprezentând societatea prin preşedintele său, dl. S.C., în calitate de Preşedinte al consiliului de administraţie al intimatei S.C. C S.A. Timişoara, avea dreptul, fără nicio aprobare a adunării generale a acţionarilor sau vreo hotărâre a consiliului de administraţie, să încheie în mod valabil respectivul act juridic, mai ales prin prisma faptului că această tranzacţie reprezintă o recunoaştere a unui debit existent în evidenţele contabile ale societăţii.
Începând cu modificarea intervenită prin Legea nr. 161/2003, Legea societăţilor comerciale instituie un regim strict aplicabil afacerilor fondatorilor, administratorilor sau acţionarilor semnificativi cu societatea, precum şi afacerilor cu societatea ale rudelor lor sau ale persoanelor juridice afiliate acestora, acest regim fiind menit a asigura protecţia interesului colectiv al acţionarilor şi, în special, protecţia acţionarilor minoritari.
Spre exemplu, societatea poate dobândi de la un fondator sau acţionar majoritar, într-un interval de doi ani de la autorizarea funcţionării, bunuri de valori mai mari de 10% din capitalul social, numai cu aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare a acţionarilor, care va dispune efectuarea unei expertize pentru evaluarea bunului în cauză, operaţiunea urmând să fie făcută publică prin trei formalităţi de publicitate (înregistrare în registrul comerţului, publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a şi publicare într-un ziar de largă răspândire). Nu sunt supuse acestor restricţii actele juridice de asemenea natură care ţin de activitatea curentă a societăţii, cele făcute din dispoziţia unei autorităţi sau instanţe ori cele efectuate în cadrul operaţiunilor de bursă.
Condiţia aprobării prealabile este cerută şi în cazul actelor juridice de valoare mare între administrator şi societate. În acest caz, însă, procentul de 10% se referă la activele nete ale societăţii şi nu la capitalul social, excepţie făcând ipoteza în care o asemenea situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată (este vorba de societăţile nou-înfiinţate), când raportarea se va face la valoarea capitalului social subscris. Cerinţa aprobării prealabile se extinde şi la rudele apropiate şi la persoanele juridice afiliate ale administratorului.
Potrivit textului legal invocat de apelantă, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub rezerva dispoziţiilor art. 441, sub sancţiunea nulităţii, administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale extraordinare, în condiţiile prevăzute la art. 115, aceste prevederi aplicându-se şi operaţiunilor de închiriere sau leasing. Valoarea prevăzută la alin. 1 se va calcula prin raportare la situaţia financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operaţiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris, dacă o asemenea situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi operaţiunilor în care una dintre părţi este soţul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile comerciale respective este filiala celeilalte.
Articolul 115 din acelaşi act normativ statuează că pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesară la prima convocare prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o cincime din numărul total de drepturi de vot, hotărârile fiind luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi. Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societăţii, de reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi, în actul constitutiv putându-se stipula cerinţe de cvorum şi de majoritate mai mari.
Este de menţionat că datorită faptului că legiuitorul arată că art. 150 este aplicabil sub rezerva dispoziţiilor art. 441, fără a face nicio distincţie între alin. 1 şi 2 ale acestui din urmă text, rezultă că nu vor fi supuse acestor prevederi operaţiunile de dobândire efectuate în cadrul activităţii curente a societăţii comerciale, cele făcute din dispoziţia unei autorităţi administrative sau a unei instanţe judecătoreşti şi nici cele făcute în cadrul operaţiunilor de bursă.
Contrar reţinerilor tribunalului şi a celor afirmate de intimata S.C. T S.R.L., Curtea apreciază că tranzacţia judiciară semnată la data de 22 iunie 2007, prin care pârâta S.C. C S.A. a recunoscut că datorează intimatei suma de 469.324,96 lei, la care se adaugă dobânda legală, obligându-se, totodată, să achite acest debit în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de expedient, cade sub incidenţa normei cuprinse în art. 150 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, motivat de faptul că prin acest act juridic societatea pârâtă nu numai că recunoaşte pretenţia materială pentru care S.C. T S.R.L. a declanşat un proces comercial, dar se şi angajează să plătească o sumă considerabilă în favoarea cocontractantului. Prin urmare, este evident că atâta timp cât valoarea obligaţiei asumate depăşeşte 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, aspect ce rezultă cu uşurinţă din bilanţul prescurtat al S.C. C S.A., document potrivit căruia la data de 31 decembrie 2006, anul financiar precedent celui în care a avut loc operaţiunea, la rubrica „capitaluri-total” este trecută suma de 84.376 lei, trebuie stabilit dacă respectiva operaţiune se încadrează sau nu în ipoteza reglementată de alin. 4 al art. 150.
Potrivit certificatelor emise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş sub nr. 2244/21.01.2010 şi nr. 10638/09.03.2010 intimata S.C. T S.R.L. Galaţi are ca asociaţi pe dl. S.C., care deţine 10% din părţile sociale, şi pe d-na. S.A., mama acestuia, care posedă restul de 90%, administrator social fiind asociatul minoritar. De asemenea, dl. S.C. este Preşedintele consiliului de administraţie al intimatei S.C. C S.A. Timişoara. Ca atare, cum actul juridic contestat a fost încheiat între societatea reprezentată de dl. S.C., pe de o parte, şi o societate comercială la care aceeaşi persoană este încă din data de 6 iulie 1998, pentru o perioadă de 20 de ani, administrator cu puteri depline, totodată, ea deţinând, împreună cu o rudă de gradul I, toate părţile sociale, niciuna dintre cele două nefiind filiala celeilalte, iar operaţiunea nu a fost efectuată în cadrul activităţii curente a societăţii, nici din dispoziţia unei autorităţi administrative sau a unei instanţe judecătoreşti şi nici în cadrul tranzacţiilor bursiere, instanţa apreciază că este îndeplinită ipoteza normei cuprinse în art. 150 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, pentru valabila încheiere a acestei convenţii fiind imperios necesară existenţa aprobării adunării generale extraordinare, dată în condiţiile art. 115, în caz contrar actul fiind lovit de nulitate, sancţiune expres prevăzută de alin. 1 al primului text de lege.
Ar mai trebui amintit doar faptul că art. 1441 din acelaşi act normativ prevede că membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator. Administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin. 1, dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate. Decizie de afaceri, în sensul prezentei legi, este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societăţii. Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societăţii, ei neavând voie să divulge informaţiile confidenţiale şi secretele comerciale ale societăţii, la care au acces în calitatea lor de administratori, această obligaţie revenindu-le şi după încetarea mandatului de administrator.
Altfel spus, în exercitarea atribuţiilor de conducere, administratorii se află deseori în faţa unor opţiuni, fiind nevoiţi să încline spre acea soluţie sau decizie care, în conformitate cu informaţiile pe care le deţin şi pe baza judecăţii lor, apare ca fiind cea mai profitabilă pentru societate. Regula deciziei de afaceri reprezintă un concept potrivit căruia instanţele nu pot fi chemate să se pronunţe asupra acţiunilor şi activităţii manageriale ale administratorilor unei societăţi atâta timp cât nu există acuzaţii şi, mai ales, dovezi că administratorii şi-au încălcat îndatoririle de diligenţă şi de loialitate ori au procedat cu rea-credinţă sau nefundamentat, lipsiţi de un suport raţional. Deci, instanţa de judecată nu trebuie să substituie deciziei administratorilor propriile sale noţiuni potrivit cărora o anumită decizie de afaceri este sau nu oportună, atât timp cât conducerea societăţii a acţionat pe baza unor informaţii adecvate, cu bună-credinţă şi cu convingerea onestă că acţiunea întreprinsă este întrutotul în interesul persoanei juridice, fără a implica vreun interes personal al administratorului, ceea ce, fără nicio reţinere, nu se poate afirma despre tranzacţia judiciară prin care preşedintele consiliului de administraţie al unei societăţi pe acţiuni recunoaşte şi chiar se obligă să plătească o sumă ce depăşeşte nu numai capitalul social al persoanei juridice, dar şi capitalul total, către o altă societate comercială, deţinută de el, împreună cu o rudă de gradul I, şi al cărui administrator este de cca. 10 ani.
În ceea ce priveşte „excepţia” inadmisibilităţii acţiunii introductive, la care face referire pârâta intimată în cadrul notelor de şedinţă trimise la data de 22 martie 2010, Curtea constată că ceea ce partea pare să considere a fi o excepţie, reprezintă, în realitate, un mijloc de apărare faţă de apelul declarat de reclamantă împotriva soluţiei primei instanţe de respingere a cererii sale de chemare în judecată, care se impune a fi analizat ca atare, şi pentru motivele susarătate el nu poate fi primit, iar pretinsa lipsă de temei legal a cererii în anulare cu atât mai mult cu cât norma de care se prevalează apelanta este indicată în toate cererile depuse de aceasta la dosar, numai expertiza extrajudiciară, din care reclamanta susţine că ar rezulta un prejudiciu cauzat celeilalte societăţi intimate de către dl. S.C., într-adevăr, în condiţiile în care intimata contestă constatările specialistului, solicitând ca proba să fie înlăturată întrucât nu are legătură cu prezenta cauză, nu poate fi avută în vedere de către instanţa de control judiciar. Tot astfel, se constată că referirile intimatei la presupusa nelegală admitere de către tribunal a cererilor de revizuire a ordonanţelor conţinând somaţia de plată a diverselor sume, soluţie care a dus la anularea titlurilor executorii obţinute de S.C. T S.R.L., nu pot fi analizate în vreun fel din moment ce este vorba de hotărâri judecătoreşti irevocabile, cum, de altfel, o recunoaşte însăşi partea în cauză.
