Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9087 din 6 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 1.250 din 13 februarie 2012, a Tribunalului Sălaj, în temeiul art. 73 din Legea insolvenţei nr. 85/2006 s-a admis în parte contestaţiile formulate împotriva tabelului preliminar de creanţe întocmit la debitorul SC S.S. SA Şimleu Silvaniei şi în consecinţă, s-a constatat că creditorul M.I.V.R. deţine o creanţă asupra averii debitorului în cuantum de 260.872,98 lei. S-a dispus administratorului judiciar refacerea tabelului preliminar de creanţe în sensul menţionat prin includerea şi a creditorului M.I.V.R.. S-au admis acţiunile formulate de lichidatorul judiciar soc. prof. I. IPURL desemnat la debitorul SC S.S. SA Şimleu Silvaniei şi s-au anulat procesele -verbale încheiate de debitoare, după cum urmează: la data de 31.01.2010 cu S.C. I.P. S.A. Arad de recunoaştere a debitului de 72.851,24 lei, la data de 30.06.2008 cu S.C. P.A. S.R.L. Arad pentru suma de 14.664, 28 lei; la data de 04.12.2009 cu S.C. R.P. S.R.L. pentru suma de 325.811.36 lei şi la data de 30.01.2009 cu S.C. I.D.C. SRL – Filiala Arad pentru suma de 112.627,07 lei. S-au respins ca nefondate contestaţiile formulate de SC I.P. SA Arad, SC P.A. SRL Arad, SC R.P. SRL Arad şi SC I.D.C. SrL Filiala Arad. S-a admis contestaţia formulată de debitoare şi s-a constatat că SC R.P. SRL nu are calitatea de creditor şi s-a dispus înlăturarea acesteia din tabelul preliminar de creanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în urma analizării cererilor de creanţă, administratorul judiciar a admis în parte cererea creditorului S.C. R.P. S.R.L. Arad, pentru suma de 68.681, 70 lei şi a respins celelalte cereri formulate de creditorii contestatori. Creditorul S.C. R.P. S.R.L. a solicitat înscrierea în tabel cu suma
de 637.714,35 lei din care 284.170, 35 lei debit, 11.670 lei dobânzi legale şi 341.874 lei penalităţi de întârziere. Expertiza contabilă efectuată în cauză, acceptată de părţi, a relevat faptul că între cele două societăţi există datorii reciproce, provenind din derularea raporturilor comerciale. Conform fişei transmise de S.C. R.P. S.R.L. datoria debitoarei S.C. Silvania S.A. către S.C. R.P. S.R.L. era în valoarea de 284.170,35 lei, iar a S.C. R.P. S.R.L. către S.C. S.S. S.A. era de 750.077, 41 lei. Compensaţia este un mijloc de stingere a două obligaţii reciproce şi de aceeaşi natură existente între două persoane fizice sau juridice, astfel că, fiecare este concomitent creditor şi debitor al celeilalte. Conform disp. art. 1144 Cod civil, compensaţia operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-au ştiut nimic despre aceasta.
Condiţiile pentru a opera compensaţia legală sunt îndeplinite : obligaţiile sunt reciproce, fiecare are calitatea de creditor şi debitor al celeilalte, au ca obiect prestaţia de sume de bani, creanţele fiind certe, lichide şi exigibile, adică neîndoielnice, determinate în întinderea lor şi pot fi executate silit. Aşadar, compensaţia legală operează de drept, chiar dacă debitorii nu ar solicita expres aceasta. In urma compensării legale rezultă că, S.C. R.P. S.R.L. datorează S.C. S.S. S.R.L. suma de 465.907,06 lei. In considerarea celor de mai sus, judecătorul sindic a respins ca nefondată contestaţia formulată de S.C. R.P. S.R.L, iar contestaţia formulată de administratorul judiciar pentru debitoarea S.C. S.S. S.A. a fost admisă, iar S.C. R.P. S.R.L. a fost înlăturată din tabelul preliminar de creanţe.
Referitor la contestaţia formulată de S.C. I.P. S.A. Arad, instanţa a reţinut următoarele :
Intre cele două societăţi s-au desfăşurat relaţii comerciale începând cu octombrie 2004, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 12/IV/IP din 20.08.2004. Pentru derularea acestui contract, debitoarea S.C. S.S. S.A. a plătit în avans S.C. I.P. S.A. în perioada august – septembrie 2004 suma totală de 11.517.000.000 (rol). Prin contractul de închiriere nr. 15/N/IP din 29.XII.2004 debitoarea S.C. S.S. S.A. a închiriat S.C. I.P. S.A. mijloace de transport şi a vândut acesteia o remorcă şi alte materiale. Prin plăţile efectuate între cele două societăţi, nu au fost nominalizate facturile la care se referă, însă din fişele de cont rezultă că facturile au fost stinse în ordinea vechimii. Expertiza contabilă efectuată în cauză a constatat că începând cu anul 2005, cele două societăţi au avut permanent datorii reciproce, certe, lichide şi exigibile, astfel că a operat compensarea legală.
Având în vedere, natura juridică a compensării legale în virtutea art. 1144 Cod civil, mai sus prezentată, precum şi constatările expertizei contabile efectuate în cauză, instanţa de fond a reţinut că la data de 31.12.2005 a operat compensaţia legală pentru suma de 205.670,40 lei, ce reprezintă datoria S.C. I.P. S.A. către S.C. S.S. S.A., în condiţiile în care S.C. S.S. S.A. avea o datorie către S.C. I.P. S.A. în valoare de 231.300,56 lei. La data de 31.12.2006 a operat compensarea legală la nivelul sumei de 242.150 lei, ce reprezintă datoria S.C. S.S. S.A. către S.C. I.P. S.A., în timp ce datoria S.C. I.P. S.A. era de 375.657,19 lei. S-a constat prin expertiza tehnică faptul că datoria S.C. I.P. S.A. faţă de S.C. S.S. S.A. a fost mai mare decât datoria S.C. S.S. S.A. către S.C. I.P. S.A.
Acţiunile în anulare formulate de administratorul judiciar împotriva proceselor verbale de recunoaştere, încheiate de debitoarea cu S.C. R.P. S.R.L. la data de 04.12.2009 cu S.C. I.P. S.A. la data de 31.01.2007, cu S.C. I.D.C. S.R.L. la data de 30.01.2009 şi cu
S.C. P.A. S.R.L. la data de 30.06.2008, au foste admise, iar procesele-verbale anulate, pentru următoarele considerente :
Debitoarea S.C. S.S. S.A. este reprezentată în toate procesele verbale de directorul societăţii B.V., însă acesta nu a semnat aceste procese-verbale, aşa cum a declarat în faţa instanţei. Atât la societăţile creditoare – contestatoare cât şi la societatea debitoare administrator este d-na M.M.O., care a recunoscut că a semnat procesele-verbale pentru ambele societăţi.
Ţinând cont şi de faptul că acestea nu au fost înregistrate în contabilitatea debitoarei, procesele-verbale nu pot fi primite ca reflectând realitatea, astfel că, nu produc efectul juridic de întrerupere a prescripţiei extinctive, cu privire la dreptul subiectiv de valorificare a creanţelor. Nefiind înregistrate la debitoare înseamnă că debitoarea, practic, nici nu a participat la întocmirea acestora, deci nu exprimă voinţa juridică a acesteia. Procesele-verbale vizează sume de bani ce au constituit datorii reciproce între cele două societăţi în legătură cu care a operat compensaţia legală, cu atât mai mult acestea sunt lipsite de eficienţa juridică. În conformitate cu Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, inventarierea acestora are loc la încheierea exerciţiului financiar, astfel că, societatea debitoare, pe de o parte şi societăţile creditoare-contestatoare, pe de altă parte, aveau obligaţia să inventarieze creanţele şi datoriile reciproce, să prezinte extras de cont care să confirme soldurile debitoare sau creditoare existente între cele două societăţi. Or, o asemenea activitate nu sa efectuat, deşi aceasta ar fi corespuns cerinţelor legale amintite. În acest context este de subliniat încă o dată că, procesele verbale nu substituie activităţile de inventariere amintite mai sus, deci nu prezintă nicio eficienţă sub aspect obligaţional.
Cu privire la contestaţia formulată de S.C. I.D.C. S.R.L. – Filiala Arad, s-a constatat prin expertiză că prin evidenţa contabilă s-a înregistrat extrasul de cont emis de creditoare, prin care se solicita confirmarea soldului în sumă de 122.627,07 lei, format din facturile nr. 2588956 şi 2589011. S-a constatat, totodată că, creditorul nu a depus la dosar exemplarul său în original, confirmat de către S.C. S.S. S.A. şi completat conform normele legală, deşi i s-a solicitat expres acest lucru, instanţa acordând termen în acest sens, astfel că simpla solicitare de către creditor de confirmare a soldului nu constituie un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive. Potrivit art. 16 din D. 167/1958, acest act trebuie să conţină recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută în folosul căruia curge prescripţia, în speţă recunoaşterea trebuia făcută de S.C. S.S. S.A.
Contestaţia formulată de creditorul M.I.V.R. a fost admisă în parte, pentru suma de 260.872,98 lei, însă nu face obiectul prezentului recurs aşa încât nu se impune prezentarea acestei părţi din sentinţă.
împotriva acestei sentinţei creditoarele S.C. I.D.C. S.R.L., S.C. I.P. S.R.L., S.C. P.A. S.R.L. şi S.C. R.P. S.R.L. au formulat recurs solicitând instanţei admiterea recursurilor.
Recursurile formulate de creditoarele S.C. P.A. S.R.L. şi S.C. R.P. S.R.L. sunt întemeiate pe aceleaşi considerente, acestea solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminat de creanţe, constatarea faptului că societăţile creditoarea deţin o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei şi obligarea administratorului judiciar I. IPURL Zalău de a le înscrie în tabelul creanţelor debitoarei S.C. S.S. S.A. cu întreaga lor creanţă, respectiv în sumă de
20.305,89 lei pentru S.C. P.A. S.R.L. şi în valoare de 637.713,36 lei pentru S.C. R.P. S.R.L. De asemenea au solicitat respingerea acţiunilor formulate de lichidatorul judiciar şi menţinerea proceselor-verbal pe care le-au încheiat cu debitoarea S.C. S.S. S.A.
În motivarea recursurilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041
C.pr.civ., creditoarele au susţinut că în mod neîntemeiat instanţa de fond a admis acţiunea în anulare formulată de administratorul judiciar I. IPURL Zalău împotriva proceselor-verbale de recunoaşte a debitului din data de 30.06.2008, respectiv 04.12.2009 pe considerentul că acestea nu au fost semnate de către B.V. care era directorul societăţii printr-o delegaţie în acest sens, ci au fost semnate de către M.M.O., în calitate de administrator statutar al societăţii, astfel că a considerat că s-ar impune o premisă de nulitate a acestora. Faţă de aceste statuări ale judecătorului sindic, creditoarele au susţinut cu nu au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 31/1990 conform cărora administratorii reprezintă legal societate în raport cu terţii şi conduce cu puteri depline societatea, iar faptul că anumite atribuţii pot fi delegate altor persoane nu lipseşte administratorul de acest atribut.
Referitor la aprecierea eronată a instanţei cu privire la faptul că procesele-verbale nu au fost înregistrate la debitoare, recurentele apreciază că acestea reprezintă acte care exprimă în totalitate voinţa juridică a societăţilor prin reprezentaţii lor legali şi că valabilitatea juridică îndeplineşte întrutotul forma pentru a aplica prev. art. 16 din Decretul nr. 167/1958. În acest, sens, recurentele au mai menţionat că dreptul loc privind încasare debitului a existat şi a fost exprimat atât tacit cât şi în mod expres prin documente justificative, iar prin documentele semnate bilateral prin care sunt recunoscute aceste sume, au fost îndeplinite cerinţele textului legal menţionat. Recurenta S.C. R.P. S.R.L. a mai precizat că în privinţa sa în mod eronat judecătorul sindic, invocând dispoziţiile art. 1144 privind compensaţia, a considerat că nu are calitate de creditoare şi a dispus înlăturarea sa din tabelul de creanţe, deoarece din înregistrările contabilitatea rezultă că sumele sunt certe.
De asemenea şi recursurile formulate de recurentele S.C. I.D.C. S.R.L. şi S.C. I.P. S.R.L. sunt întemeiate pe aceleaşi considerente, acestea solicitând admiterea contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminar de creanţe, constatarea faptului că societăţile creditoarea deţin o clanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei şi obligarea administratorului judiciar I. IPURL Zalău de a le înscrie în tabelul creanţelor debitoarei S.C. S.S. S.A. cu întreaga lor creanţă, respectiv în sumă de 162.148,33 lei pentru S.C. I.D.C. S.R.L. şi în valoare de 602.433,68 lei pentru S.C. I.P. S.R.L. Totodată, au solicitat respingerea acţiunilor formulate de lichidatorul judiciar şi menţinerea proceselor-verbal pe care le-au încheiat cu debitoarea S.C. S.S. S.A.
Adoptând o poziţie similară şi formulând aceleaşi critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ., creditoarele au arătat că procesele-verbale din 30.06.2008 şi 31.01.2007 reprezintă acte care exprimă în totalitate voinţa juridică a societăţilor prin reprezentaţii lor legali şi că valabilitatea juridică îndeplineşte întrutotul forma pentru a aplica prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, au învederat că sumele scadente şi neachitate aferente unor facturi reprezintă debite neachitate, fiind certe şi evidenţiate în contabilitatea societăţilor, astfel că administratorul judiciar era obligat să reprezinte cu maximă diligenţă şi imparţialitate interesele celor două societăţi pe care le administrează. În opinia recurentelor, administratorul judiciar a solicitat procesele-verbale mai sus menţionate în mod abuziv,
iar prevederile art. 80 alin. 1 lit. c şi art. 80 alin. 2 lit. c şi e din invocate în speţă, nu pot fi transpuse asupra unor documente semnate în mod legal şi în baza unor relaţii contractuale documentate şi necontestate. Mai mult, nu s-a realizat nici un transfer de bunuri cu 3 ani anterior deschiderii procedurii, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 80 din Legea insolvenţei care prevăd în mod expres şi limitativ actele şi operaţiunile anulabile.
In sprijinul susţinerilor lor, recurentele au invocat şi dispoziţiile art. 52, art. 46 alin. 2 coroborate cu prevederile art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, din interpretarea cărora reiese în mod evident că administratorul judiciar trebuia să admită creanţele şi ulterior, la solicitarea acestuia putea să opereze compensarea prin respectarea strictă a procedurii impusă de legislaţia specială, respectiv Hotărârea nr. 685/23.08.1999 care prevede şi reglementează o procedură strictă după care se efectuează respectivele operaţiuni de compensare între agenţii economici.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiile legale incidente, Curtea reţine următoarele:
Soluţionarea recursului impune cu prioritate analiza modului în care au fost anulate cele patru procese verbale încheiate între recurente şi debitoare având ca obiect recunoaşterea creanţelor acestor recurente, pretinsă recunoaştere care în susţinerea acestora a produs un efect de întrerupere a termenului de prescripţie extinctivă. Anularea acestor procese verbale de recunoaştere a creanţei are drept consecinţă directă anularea oricărui efect de întrerupere a termenului de prescripţie al creanţelor invocate de către recurente şi în baza cărora creditoarele recurente au solicitat înscrierea la masa credală.
Mai mult, anularea respectivelor procese verbale şi constatarea prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa creanţelor invocate de către recurente are drept consecinţă lipsa caracterului exigibil al acestora, iar în lipsa acestui caracter al creanţelor este lipsită de temeinicie orice discuţie privind compensarea creanţelor reciproce dintre recurente şi debitoare invocată în condiţiile dreptului comun în materie, art. 1144 Cod Civil sau în condiţiile art. 52 din Legea nr. 85 din 2006.
Conform probatoriului administrat este legală şi temeinică soluţia judecătorului sindic care a admis acţiunile conexate formulate de către lichidatorul judiciar I. IPURL desemnat de către debitorul S.C. S.S. S.A. şi a anulat procesele – verbale încheiate de către debitoare cu recurentele. Astfel, au fost analizate şi anulate următoarele procese verbale: la data de 31.01.2010 cu S.C. I.P. S.A. Arad de recunoaştere a debitului de 72.851, 24 lei, la data de 30.06.2008 cu S.C. P.A. S.R.L. Arad pentru suma de 14.664, 28 lei; la data de 04.12.2009 cu S.C. R.P. S.R.L. pentru suma de 325.811, 36 lei şi la data de
30.01.2009 cu S.C. I.D.C. SRL – Filiala Arad pentru suma de 112.627, 07 lei.
Conform aparenţei acestor procese verbale, debitoarea S.C. S.S. S.A. este reprezentată în toate aceste procesele verbale de către directorul societăţii B.V., însă acesta nu a semnat aceste procese-verbale, aşa cum rezultă din coroborarea declaraţiei acestei persoane cu declaraţia reprezentantului recurentelor, doamna M.M.O.. Această persoană a declarat expres în faţa instanţei în şedinţa publică din data de 19.01.2012 faptul că a semnat în dublă calitate, în numele creditoarelor recurente şi în numele debitoarei aceste procese verbale. Astfel, aşa cum este consemnat în încheierea de şedinţă din data de 19.01.2012 respectivele procese verbale au fost semnate în reprezentarea ambelor părţi ale raportului juridic de către aceeaşi persoană, M.M.O..
În mod neîntemeiat recurentele susţin faptul că, deşi persoana care a semnat procesele verbale în numele debitoarei, M.M.O., nu avea calitatea de administrator statutar al debitoarei şi în lipsa acestei calităţi nu putea să reprezinte societatea, totuşi, anumite atribuţii pot fi delegate şi altor persoane decât administratorul statutar în condiţiile legii. În realitate, instanţa de recurs reţine faptul că, dacă anumite atribuţii sunt delegate, persoana interesată trebuie să facă dovada respectivei delegări. Mai mult, persoana care pretinde că are împuternicire de a reprezenta societatea comercială trebuie să semneze în nume personal. Or în cazul concret analizat numita M.M.O. nu a dovedit că deţinea o astfel de împuternicire şi nici nu a semnat procesele verbale în nume personal. Dimpotrivă, a semnat la rubrica „director,, fără a deţine în realitate această calitate. Aşa cum s-a menţionat în mod constant pe parcursul derulării litigiului, calitatea de director o deţinea numitul B.V. care însă nu şi-a asumat prin semnătură recunoaşterea expresă a creanţelor recurentelor care ar avea efect întreruptiv de prescripţie.
Această manieră de încheiere a proceselor verbale nu poate angaja debitoarea într-un raport juridic având ca obiect recunoaşterea unor creanţe anterioare şi nu poate fi opozabilă acesteia. Independent de înscrierea sau neînscrierea lor în contabilitate, procesele-verbale analizate nu pot fi opuse debitoarei intimate deoarece nu au fost semnate de un reprezentant legal sau convenţional al acesteia şi nu produc efectul juridic de întrerupere a prescripţiei extinctive, cu privire la dreptul subiectiv de valorificare a creanţelor.
Pentru aceste considerente, instanţa de recurs reţine faptul că nu a operat întreruperea termenului de prescripţie deoarece pretinsele procese verbale de recunoaştere sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa consimţământului debitoarei. Termenul de prescripţie al creanţelor fiind îndeplinit înainte de deschiderea procedurii de a debitoarei, acestea nu pot fi înscrise în tabel deoarece le lipseşte caracterul esenţial al exigibilităţii.
Pentru aceste motive, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cpc, instanţa va respinge recursurile declarate de creditoarele S.C. I.D.C. S.R.L. ARAD, S.C. I.P. S.R.L. ARAD, S.C. P.A. S.R.L. ARAD şi S.C. R.P. S.R.L. ARAD împotriva sentinţei civile nr. 1.250 din 13 februarie 2012, a Tribunalului Sălaj, pe care o menţine în întregime. (Judecător Axente Irinel Andrei)
