Plângerea împotriva rezoluţiei directorului oficiului teritorial al registrului comerţului are ca obiect verificarea legalităţii acesteia, iar motivaţia existenţei unei fraude nu poate fi reţinută în contextul în care la data radierii intimata nu avea nicio datorie certă, neexistând vreun text de lege care să împiedice radierea unei de existenţa unui proces pe rol. Recursul declarat împotriva rezoluţiei directorului oficiului teritorial al registrului comerţului prin care s-a admis cererea de radiere, cu consecinţa încetării existenţei persoanei juridice, se impune a se limita la motive ce nu puteau fi invocate pe calea opoziţiei, soluţia contrară încălcând principiul legalităţii căilor de atac.
Împotriva hotărârii de dizolvare, creditorul ce afirmă un prejudiciu are deschisă calea opoziţiei. În ipoteza neînregistrării unei opoziţii în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor privind dizolvarea societăţii, nu există niciun impediment pentru radierea societăţii comerciale, ulterior terminării operaţiunilor de lichidare. După lichidarea societăţii şi radierea ei din registrul comerţului, creditorii sociali îi pot urmări doar pe asociaţii care au o răspundere nelimitată. Societatea nemaiexistând, riscul imposibilităţii fortuite de este în sarcina creditorului care, prezumându-se că a luat cunoştinţă de faza în care se află societatea comercială, nu a fost suficient de diligent în recuperarea creanţei sale.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2175 din 22 noiembrie 2011
Prin sentința comercială nr. 1159 din 29 .06. 2011 pronunțată în dosarul nr. 2300/108/2011 Tribunalul Arad a respins plângerea formulată de reclamanții B.M., B.L. și B.D. în contradictoriu cu pârâții SC C SA Arad, reprezentată prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.E. din Cluj-Napoca, și Oficiul Național al Registrului Comerțului București, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B.M., B.L. și B.D., solicitând modificarea ei, în sensul admiterii plângerii astfel cum a fost formulată, cu motivarea că, în fapt, sunt moștenitorii legali ai defunctului B.G., fost angajat al societății intimate SC C SA Arad, având ocupația de electrician, decedat la data de 9.06.2007, în urma unui accident de muncă. Accidentul a fost posibil numai din culpa gravă a angajatorului și a prepușilor acestuia. în dosarul nr. 3597/108/2007 al Judecătoriei Arad a fost admisă în parte acțiunea lor în despăgubire, intimata fiind obligată să le plătească suma de 50.000 lei. Cu toate acestea, în mod fraudulos și urmărind înșelarea intereselor lor, societatea a solicitat radierea din registrul comerțului în baza dispozițiilor Legii nr. 31/1990 (motivând inexistența unui pasiv neacoperit), iar nu pe Legea nr. 85/2006, așa cum era normal. Atât societatea debitoare, cât și lichidatorul judiciar, citați în cauză, aveau cunoștință de existența litigiului patrimonial, însă au trecut sub tăcere respectivul aspect, atestând în fals faptul că persoana juridică nu are debite. Or, în baza principiului fraus omnia corrumpit toate actele având la baza informații nereale sunt anulabile în cazul în care partea interesată invocă încălcarea unui interes legitim.
Prin decizia civilă nr. 2175 din 22.11.2011 C.A.Timișoara a respins recursul reclamanților, menținând hotărârea primei instanțe.
Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că, potrivit pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.
în primul rând, trebuie menționat faptul că recurenții nu au formulat critici concrete împotriva sentinței tribunalului, după cum în mod corect a arătat prin întâmpinare și lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.E. din Cluj-Napoca, ci s-au mulțumit să reitereze argumentele prezentate în susținerea plângerii depuse împotriva rezoluției Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 3623 din 23.03.2011 prin care a fost dispusă radierea societății intimate din registrul comerțului, cererea de recurs fiind identică cu plângerea adresată tribunalului, având schimbată doar titulatura.
Cu toate acestea, analizând respectivele critici, Curtea constată că ele sunt neîntemeiate, prima instanță judicios apreciind că plângerea recurenților nu poate fi primită câtă vreme, pe de o parte, hotărârea Judecătoriei Arad (sentința civilă nr. 3063 din 25.03.2011) prin care SC C SA Arad a fost obligată să le plătească suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubire a fost pronunțată la două zile după data radierii societății din registrul comerțului (schimbarea acestei soluții în calea de atac a apelului nemaiprezentând nicio relevanță juridică, acesta fiind și motivul pentru care Curtea a respins cererea de suspendare a judecății întemeiată pe art. 244 pct. 1 din Codul de procedură civilă), iar pe de altă parte, întrucât împotriva dizolvării și lichidării unei societăți comerciale există în favoarea nu doar a creditorilor, ci și a oricărei persoane interesate posibilitatea exercitării opoziției reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, toate formele de publicitate pentru desfășurarea lichidării voluntare a SC C. SA Arad fiind realizate conform legii, prin publicarea situației societății la registrul comerțului, în ziar și în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
într-adevăr, plângerea împotriva rezoluției directorului oficiului teritorial al registrului comerțului are ca obiect verificarea legalității acesteia, iar motivația existenței unei fraude nu poate fi reținută în contextul în care la data pronunțării radierii societatea intimată nu avea nicio datorie certă, neexistând vreun text de lege care să împiedice radierea unei societăți comerciale de existența unui proces pe rol.
Față de actele anexate cererii de radiere, în special bilanțul final de lichidare din 31.01.2011 și hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților nr. 3/I/17.09.2010, precum și dovezile de publicitate a acestor acte, coroborat cu prevederile art. 227 și urm. din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, în mod corect Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus admiterea cererii lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.E. din Cluj-Napoca, dispunând înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a intimatei SC C. SA Arad ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale, în speță neînregistrarea niciunei opoziții la hotărârea asociaților de dizolvare a societății și finalizarea operațiunilor de lichidare.
în al doilea rând, este de reținut că dizolvarea și lichidarea reprezintă cele două faze obligatorii ale procesului de încetare a personalității juridice a unei societăți comerciale, în principiu separate de momentul desemnării lichidatorilor, doar în mod excepțional legea reglementând cazuri în care personalitatea juridică a societății încetează fără ca ele să fie parcurse (spre exemplu, în situația fuziunii prin absorbție) sau fără a exista lichidare (de exemplu, în cazul prevăzut la art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, aplicabil în societatea în nume colectiv, în comandită simplă și în societatea cu răspundere limitată, când cele două faze ale procesului de încetare a personalității juridice a societății comerciale pot fi cumulate dacă asociații, probând că societatea și-a achitat toți creditorii sau că a reglementat în alt fel datoriile sale, decid, prin hotărâre a adunării generale, să dizolve societatea și să renunțe la formalitățile lichidării, urmând a împărți între ei bunurile care ar rămâne după regularizarea datoriilor).
Articolul 227 reglementează cazurile generale de dizolvare a societății, expresia „societatea se dizolvă prin” având menirea a deosebi aceste situații atât de cazurile speciale de dizolvare ale unor anumite forme de societăți, cât și de cazurile de dizolvare-sancțiune, reglementate în art. 237. Deși nu duce în toate cazurile la lichidare (asociații care au decis voluntar dizolvarea putând reveni, în anumite condiții, asupra hotărârii lor), dizolvarea are ca efect, în principiu, deschiderea procedurii lichidării (art. 233). De altfel, dizolvarea este o fază pregătitoare a lichidării, în decursul căreia, chiar dacă nu-și pierde personalitatea juridică, societatea suferă restrângeri ale obiectului de activitate, administratorii nemaiputând întreprinde operațiuni noi. însă, alin. ultim al acestui text statuează fără echivoc că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia.
Printre cazurile generale de dizolvare se regăsește și dizolvarea voluntară, adică prin hotărârea adunării generale a asociaților [art. 227 alin. 1 lit. d)]. Societatea comercială, chiar dacă este o persoană juridică, are un fundament contractual, întrucât constituirea sa și modificările pe care le suferă în timpul existenței au la bază voința asociaților. Este de lesne de înțeles, așadar, de ce asociații au dreptul să decidă și dizolvarea societății, adică începerea procesului de dispariție a acesteia, indiferent care ar fi motivele lor. Dizolvarea societății prin hotărâre a adunării generale reprezintă un caz de modificare a actului constitutiv, astfel că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 204 din legea-cadru referitoare la condițiile generale de valabilitate și la formalitățile aferente modificării actului constitutiv. De aceea, hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară, actul adițional urmând să fie depus la registrul comerțului pentru a fi menționat în registru, precum și pentru a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a (art. 232 alin. 2).
în cazul în care dizolvarea voluntară intervine înainte de expirarea termenului fixat pentru durata societății, dizolvarea produce efecte față de terți numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial (art. 234 din lege). în schimb, dacă societatea dizolvată a fost constituită pe durată nelimitată, trecerea acestui termen numaieste necesară pentru opozabilitatea față de terți a hotărârii de dizolvare, astfel că momentul în care devine efectivă și opozabilă dizolvarea este acela al înregistrării mențiunii, după cum rezultă din art. 204 alin. (1) și art. 232 alin. (2), asociații putând reveni asupra hotărârii de dizolvare, în condițiile cerute de lege pentru modificarea actului constitutiv, dacă nu a fost făcută nicio repartiție din activ (art. 231).
Dispozițiile art. 232 dau expresie principiului general reglementat de art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, conform căruia, pentru a fi opozabile terților, actele sau faptele juridice referitoare la comercianți trebuie aduse public la cunoștința terților în conformitate cu legea, respectiv, prin înregistrarea lor în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial.
Lichidarea societăților comerciale, a doua fază a procesului de dispariție a personalității juridice a societății comerciale, reprezintă ansamblul de operațiuni necesare încheierii afacerilor societății aflate în curs în momentul în care survine dizolvarea societății, operațiuni necesare pentru stabilirea, identificarea și cuantificarea activelor și transformarea lor în numerar, stabilirea pasivului, plata creditorilor sociali și împărțirea rezultatelor lichidării între asociați. Trecerea societății comerciale în faza lichidării provoacă unele consecințe asupra acesteia, precum: activitatea va fi subordonată exigențelor lichidării, scopul societății și obiectul său de activitate modificându-se în acest sens (scopul societății numaiconstă în realizarea de beneficii, ci realizarea finalităților lichidării, iar obiectul societății se limitează la realizarea operațiunilor comerciale aflate în curs la momentul dizolvării, toate actele care emană de la societate arătând că aceasta se află în lichidare); administratorii statutari sunt înlocuiți cu lichidatorii (înlocuirea administratorilor cu lichidatorii reclamă îndeplinirea unor formalități de publicitate și predarea gestiunii societății către lichidatori); adunarea generală a asociaților își încetează existența.
Lichidarea voluntară se deosebește de falimentul societății (care este o lichidare judiciară a acesteia), prin aceea că în timp ce falimentul este dispus de judecătorul-sindic, lichidarea voluntară este decisă de asociați, ea intervenind ca urmare a dizolvării; falimentul intervine în situația în care societatea este în insolvență, în timp ce lichidarea voluntară poate interveni și în cazul activității normale a societății; lichidarea voluntară se desfășoară, în principiu, în interesul asociaților, în timp ce falimentul se desfășoară în interesul comun al creditorilor.
Chiar dacă este adevărat că procedurii de lichidare voluntară îi lipsesc avantajele procedurii de executare colectivă (controlul judiciar exercitat de judecătorul-sindic, în procedura de lichidare voluntară intervenția tribunalului fiind limitată la soluționarea eventualelor opoziții ale creditorilor sau ale asociaților la actele lichidatorului judiciar; suspendarea de drept a tuturor urmăririlor silite individuale contra debitorului; anularea actelor și transferurilor frauduloase efectuate în cursul perioadei suspecte de către debitorul aflat în insolvență, prin care acesta își externalizează activele în dauna creditorilor; acțiunea în răspundere patrimonială contra membrilor organelor de conducere și/sau de supraveghere ale debitorului ori a altor persoane care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin anumite fapte sau acte descrise de lege), nu înseamnă că poate fi primită critica recurenților privitoare la faptul că în mod nelegal societatea intimată a solicitat radierea din registrul comerțului în baza Legii nr. 31/1990, iar nu în conformitate cu Lege nr. 85/2006, cum ar fi fost normal. Aceasta, întrucât lichidarea reprezintă procedura obișnuită de „deces” al persoanei juridice, în timp ce procedura insolvenței, în cadrul căreia falimentul este doar una dintre modalitățile de realizare a procedurii concursuale, are în vedere o modalitate specifică de dispariție a persoanei juridice, adică lichidarea bunurilor debitorului pentru cauză de insolvență. Legea societăților comerciale este, din acest punct de vedere, lege generală față de Legea insolvenței, fiind înlăturată de la aplicare în cazul în care societatea, chiar aflată în curs de lichidare, este în stare insolvență, primul act normativ dispunând expres, în art. 260 alin. 2, că lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății.
Articolul 252 din Legea nr. 31/1990, republicată, instituie unele reguli obligatorii referitoare la lichidare, reguli care se impun chiar dacă în actul constitutiv asociații ar fi dispus altfel: societatea își păstrează personalitatea juridică pentru nevoile lichidării; lichidarea se desfășoară, în principiu, în interesul asociaților, lichidarea este obligatorie, odată ce societatea s-a dizolvat.
Sumele obținute din vânzarea bunurilor societății supuse lichidării, ca și cele rezultate din valorificarea creanțelor acesteia, sunt destinate, mai întâi, acoperirii pasivului (satisfacerii creditorilor sociali), iar restul, satisfacerii drepturilor reziduale ale asociaților, neputându-se face nicio repartizare în contul acțiunilor sau părților sociale înaintea achitării tuturor creditorilor sociali. Articolul 256 reglementează o ordine de preferință, obligatorie între creditorii sociali și asociați, care se impune lichidatorului. Drepturile cuvenite asociaților nu se pot plăti mai înainte de achitarea tuturor datoriilor sociale, fapt pentru care este posibil ca asociații să nu mai încaseze nimic după achitarea acestor debite. în concepția Legii societăților comerciale, activele societății sunt prefăcute în bani, sumele rezultate servind, în primul rând, acoperirii pasivului social, după care sumele rămase sunt împărțite între asociați, în proporție cu participarea acestora la capitalul social (sau în conformitate cu cele dispuse în actul constitutiv, asociații având dreptul să deroge de la criteriul obișnuit al participării la capitalul social cu aporturi), lichidatorii care fac plăți asociaților cu încălcarea acestui principiu putând fi trași la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii reglementate de art. 278 din lege.
După lichidarea societății și radierea ei din registrul comerțului, creditorii sociali îi pot urmări doar pe asociații care au o răspundere nelimitată. Totuși, trebuie observat că, după încetarea societății prin radiere, încetează și calitatea de asociat. Urmărirea asociatului cu răspundere nelimitată după lichidarea societății este posibilă numai dacă a fost declanșată în timpul existenței societății (lucru posibil, întrucât, conform art. 85 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, hotărârea judecătorească obținută împotriva societății este opozabilă oricărui asociat), iar declanșarea procedurii colective se poate cere numai până la terminarea lichidării. Societatea nemaiexistând, riscul imposibilității fortuite de executare este în sarcina creditorului care, prezumându-se că a luat cunoștință de faza în care se află societatea comercială (formalitățile care însoțesc dizolvarea și lichidarea au, în principal, un scop de informare a terților), nu a fost suficient de diligent în recuperarea creanței sale. Societatea, odată radiată din registrul comerțului, nu mai beneficiază de subiectivitate proprie și nu mai are o răspundere juridică proprie. Asociații cu răspundere limitată nu răspund de datoriile societății dincolo de aportul lor la capitalul social. Ca atare, creanța respectivă nu va mai putea fi recuperată, cu excepția cazului în care ar fi îndeplinite, în persoana vreunuia dintre foștii asociați în societatea radiată, condițiile îmbogățirii fără justă cauză (actio de in rem verso).
împotriva hotărârii de dizolvare, creditorul ce afirmă un prejudiciu are deschisă calea opoziției, reglementată de art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, precum și posibilitatea de a obține suspendarea, conform alin. (2). Această opoziție se soluționează de către tribunal, fiind supusă recursului. în ipoteza neînregistrării niciunei opoziții în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților privind dizolvarea societății, nu există niciun impediment pentru radierea societății comerciale, ulterior terminării operațiunilor de lichidare, astfel cum în mod corect a constatat tribunalul. Recursul declarat împotriva rezoluției directorului oficiului teritorial al registrului comerțului prin care s-a admis cererea de radiere, cu consecința încetării existenței persoanei juridice, se impune a se limita la motive ce nu puteau fi invocate pe calea opoziției, soluția contrară încălcând principiul legalității căilor de atac. Or, în speță, recurenții au invocat „falsul” situațiilor financiare de lichidare întrucât, deși aveau cunoștință de derularea litigiului ce forma obiectul dosarului nr. 3597/108/2007 al Judecătoriei Arad, atât lichidatorul judiciar, cât și societatea intimată au trecut sub tăcere acest aspect, atestând în fals că persoana juridică nu ar avea debite. Acest prejudiciu afirmat de către recurenții se impunea a fi analizat în procedura opoziției, în condițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, doar în consecința admiterii opoziției putându-se reține obligația asociaților de reparare a prejudiciului reclamat de oponenți. Oricum, nu se pune problema fraudării intereselor reclamanților atâta timp cât la data radierii nu exista nicio hotărâre judecătorească care să oblige societatea la plata unor despăgubiri către aceștia.
Chiar dacă legea nu reglementează expres posibilitatea creditorilor sociali de a formula opoziție în cazul unei hotărâri a adunării generale a asociaților prin care se decide dizolvarea voluntară – spre deosebire de ipotezele cuprinse în art. 206, 208, 231 și 243 din Legea societăților comerciale, aceasta nu înseamnă că posibilitatea creditorilor sociali de a împiedica dizolvarea unei societăți debitoare se rezumă la recursul declarat împotriva încheierii de radiere din registrul comerțului. Situația în speța de față este similară oricărei alte hotărâri a adunării generale a asociaților înscrisă în registrul comerțului, lipsa unei reglementări speciale pentru contestarea hotărârii adoptate în condițiile art. 227 alin. (1) lit. d) determinând aplicarea normei generale.
Efectele unei hotărâri a adunării generale a asociaților pot prejudicia asociații – ce au deschisă acțiunea în anularea hotărârii, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990, ori terții – ce au deschisă calea opoziției, prevăzută de art. 61 din lege; de asemenea, asociații înșiși vor exercita opoziție în condițiile art. 61, în cazurile expres prevăzute de lege – art. 263 și art. 266. în consecința admiterii opoziției, asociații sunt obligați la „repararea prejudiciului”; această „reparație” înseamnă modificarea hotărârii ori a proiectului de repartizare a activului sau refacerea bilanțului final de lichidare – cum este cazul în situația prevăzută de art. 266, întocmai ca în cazul opoziției reglementate derogativ prin art. 206, 208, 231 și 243 din același act normativ. Astfel, art. 206 alin. (2) prevede că, asociații vor trebui să decidă în termen de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de admitere a opoziției unui creditor particular (și nu social), dacă renunță la prelungirea duratei societății peste durata fixată prin actul constitutiv ori dacă îl exclud pe asociatul debitor; art. 208 alin. (4) împiedică producerea efectelor unei hotărâri de reducere a capitalului social, până la îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest text, printre care și oferirea de garanții adecvate creditorilor sociali; art. 231 reglementează opoziția exercitată împotriva hotărârii asociaților prin care revin asupra unei hotărâri de dizolvare, fără însă a preciza efecte speciale ale admiterii opoziției; art. 243 prevede că, exercitarea opoziției creditorului uneia dintre societățile care ia parte la fuziune sau la divizare determină suspendarea executării fuziunii sau divizării, până la pronunțarea hotărârii irevocabile, de asemenea fără a preciza efecte speciale ale admiterii opoziției.
în toate aceste situații expres reglementate, opoziția exercitată de creditori are scopul împiedicării efectelor unei hotărâri a asociaților, luate în detrimentul intereselor lor; prin urmare, la data introducerii opoziției, prejudiciul, deși iminent – acesta fiind și sensul suspendării executării hotărârii contestate, nu există. Așadar, efectul admiterii opoziției constă în obligarea societății sau a asociaților la repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea de modificare a actului constitutiv. Astfel cum este reglementată în prezent opoziția, aceasta este o veritabilă acțiune în răspundere civilă delictuală, menită a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre a asociaților sau o decizie a lichidatorilor, după caz. în consecință, pentru a-i putea fi considerată admisibilă opoziția, petentul (opozant) trebuie să facă dovada prejudiciului, a faptei ilicite (în acest caz specific, hotărârea asociaților sau decizia lichidatorului atacată) și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Din analiza alin. (1) al art. 61 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, care face trimitere la textul art. 57, rezultă fără putință de tăgadă concluzia că modificarea actului constitutiv rămâne valabilă, scopul opoziției nefiind nulitatea modificării, ci exclusiv repararea prejudiciului.
într-adevăr, creditorii sociali – ca și asociații înșiși – au deschisă și posibilitatea recursului împotriva rezoluției prin care se dispune înscrierea mențiunilor conform hotărârii adunării generale a asociaților, însă motivele de nelegalitate ale hotărârii nu se pun în discuție în această cale de atac. Reglementarea obligației de publicitate prin registrul comerțului este determinată de protecția intereselor terților, aceștia trebuind să cunoască actele esențiale ale societății comerciale cu care se află ori intenționează a se afla în angajamente comerciale sau de altă natură, dar, totodată, se impune asigurarea certitudinii juridice în raporturile dintre societate și terți, precum și în raporturile dintre asociați. îndeplinirea formalităților de publicitate poate determina momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac, însă calea de atac împotriva rezoluției prin care se asigură se rezumă la verificarea respectării formalităților de înscriere a mențiunii. Acceptarea obiecțiilor recurenților la un interval de un an de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de dizolvare, ar putea aduce atingere acestui principiu al certitudinii juridice, recunoscut comunitar prin Prima Directivă a Consiliului din 9.03.1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (68/151/CEE), în prezent Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.09.2009.
Precedentul judiciar invocat de reclamanți nu poate determina o altă concluzie, pe lângă faptul că jurisprudența nu este, de lege lata, în dreptul român izvor de drept, motivat de împrejurarea că nu ne aflăm în prezența a două situații identice (nici măcar similare), în respectivul proces fiind vorba de o lichidare voluntară a unei societăți de persoane realizată în condițiile art. 235 din Legea societăților comerciale, potrivit cu care asociații pot hotărî, cu cvorumul și majoritatea prevăzute de lege pentru modificarea actelor constitutive, și modul de lichidare a societății, dacă sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea în alt mod a acestuia, în acord cu creditorii, prin vot unanim ei putându-se înțelege și asupra felului în care își vor împărți activele rămase după plata creditorilor, în lipsa acordului asociaților relativ la împărțeala surplusului urmându-se procedura obișnuită a lichidării. Proprietatea asupra bunurilor care constituie surplusul lichidării se transmite la asociați la data radierii societății, în baza unui certificat constatator al dreptului de proprietate asupra bunurilor rezultate din lichidare, fiecare fost asociat putându-și întabula dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile rezultate din această operațiune juridică. Așadar, dacă asociații se înțeleg între ei asupra modului de împărțire a bunurilor – surplus al lichidării – și numai dacă pasivul societății este regularizat în prealabil, dizolvarea nu mai este urmată de lichidare, societatea dispărând ca subiect de drept ca urmare directă a înregistrării la registrul comerțului a mențiunii corespunzătoare. în schimb, lichidarea și numirea unui lichidator intervin în situația în care lipsește acordul de partaj ori pasivul societății nu este regularizat înainte de efectul extinctiv de personalitate juridică sau în cazul în care, prin hotărârea de dizolvare, asociații au decis să se urmeze procedura de lichidare judiciară.
în speța respectivă s-a reținut că asociații în mod fraudulos au urmat procedura excepțională, inducând în eroare judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, atestând în mod nereal că societatea comercială nu ar înregistra datorii față de alte persoane, împrejurare care nu mai .poate justifica neparcurgerea procedurii de lichidare voluntară a patrimoniului social, situație în care trebuie urmată procedura prevăzută de art. 252 și urm. din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Or, intimata SC C. SA Arad a fost lichidată tocmai în urma parcurgerii procedurii reglementate de art. 252 și urm. din lege.
(Judecător dr. Nasz Csaba Bela)
