Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 442 din 24 februarie 1998 (dosar nr. 1996/1997)
în ceea ce priveşte primele două licitaţii, răspunderea angajaţilor se determină potrivit prevederilor Codului muncii iar nu conform Legii nr. 94/1992, care a intrat în vigoare ulterior comiterii faptelor.
Aşa fiind, răspunderea este limitată la prejudiciul efectiv suferit, potrivit prevederilor art 102 şi 103 din Codul muncii şi nu cuprinde beneficiul nerealizat, respectiv dobânda calculată la sumele imputate.
Cât priveşte invocarea Hotărârii Guvernului nr.634/1991 şi nr. 412/1992, aceste acte normative stabilesc condiţiile în care trebuia să se desfăşoare licitaţiile organizate de către pârâţi, iar nerespectarea acestor cerinţe legale a antrenat răspunderea celor vinovaţi, însă cele două hotărâri ale guvernului nu prevăd nimic în legătură cu tipul de răspundere care intervine. Ca urmare,
corect s-a apreciat de către prima instanţă că se aplică dreptul comun în materie, adică răspunderea materială.
Pe de altă parte, nici invocarea generică a prevederilor Legii nr. 31/1990 nu este de natură a antrena răspunderea delictuală a angajaţilor pentru faptele cauzatoare de prejudicii comise de aceştia, fiindcă în realitate, o asemenea dispoziţie specială, care să fie aplicabilă în situaţia pârâţilor, nici nu există şi abia reglementările ulterioare o vor consacra. Acesta este motivul pentru care recurenta nici nu se prevalează de un text anume prevăzut de Legea nr. 31/1990.
In sfârşit, apariţia unor acte normative conexe, ulterioare Legii nr. 31/1990 nu justifică modificarea regulilor generale care reglementează răspunderea materială a angajaţilor şi nici nu permite aplicarea retroactivă a Legii nr. 94/1992.
Aşa fiind, cum pârâţii nu datorează dobânda decât pentru prejudiciul creat prin cea de-a treia licitaţie, din suma totală de 1.922.314 lei, achitând 1.422.314 lei, corect s-a mentionat obligarea lor doar la plata diferenţei de 500.000 lei.
Faţă de cele de mai sus, se constată că recursul S.C. “Casa Romaşcană” S.A. Roman este nefondat şi urmează a fi respins.