Legea nr. 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. d)
Principiul voinţei asociatului, care se aplică la constituirea societăţii, are prioritate în mod simetric şi la încetarea raporturilor societare. De aceea, retragerea asociatului nu trebuie constatată
de instantă, este suficientă libera denunţare a contractului.
C.A. Alba Iul ia, Secţia comercială, decizia comercială nr. 385
din 29 aprilie 2009, Jurindex
La 18 decembrie 2008, reclamantul U.Ş.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SRL B. Consultanţă şi Comerţ cu sediul în A.I., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate retragerea sa din societatea pârâtă, şi obligarea acesteia la plata sumei de 200 lei drepturi cuvenite ca urmare a retragerii, raportat la numărul părţilor sociale deţinute. Reclamantul a motivat că la 2 noiembrie 2008 a promovat concursul de admitere în magistratură şi urmează să fie numit judecător prin decret al Preşedintelui României iar conform art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, judecătorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat în societăţi comerciale, astfel că retragerea sa din societate trebuie constatată de instanţa judecătorească, întemeiat pe art. 226 din aceeaşi lege şi în condiţiile în care, actul constitutiv al societăţii nu cuprinde dispoziţii privind retragerea asociatului unic.
Prin Sentinţa comercială nr. 235 din 4 februarie 2009, Tribunalul Alba a constatat că pârâta nu a depus întâmpinare şi a respins cererea.
Pentru a pronunţa sentinţa arătată, judecătorul a enunţat textul art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 conform căruia, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim al asociaţilor, asociatul unei societăţi în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, şi a reţinut că actul constitutiv al societăţii pârâte „nu reglementează retragerea asociatului deoarece este vorba de un SRL cu asociat unic, iar situaţia
retragerii asociatului nu poate fi incidenţă întrucât s-ar ajunge la existenţa unei societăţi fără asociaţi ceea ce din punct de vedere juridic este imposibil’’. Tribunalul a mai reţinut că nu se pune nici problema realizării acordului unanim al asociaţilor deoarece nu sunt mai mulţi asociaţi, care să nu ajungă la un acord cu privire la această chestiune astfel că nu sunt incidente prevederile art. 226 lit. c) din Legea nr. 31/1990, asociatul unic având posibilitatea să dispună dizolvarea societăţii conform art. 22 lit. c) din actul constitutiv, urmând procedura administrativă la ORC de pe lângă Tribunalul Alba.
împotriva sentinţei, reclamantul a declarat recurs susţinând că tribunalul a interpretat greşit că prevederile art. 2261 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente şi retragerii asociatului unic din societatea cu răspundere limitată, judecătorul încălcând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, şi greşind prin aceea că a distins acolo unde legea nu distinge. Recurentul a susţinut că art. 196 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, conferă asociatului unic atribuţiile adunării generale asociaţilor, astfel că prin retragerea sa din societate, devin incidente prevederile art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, sub aspectul că oricare persoană interesată va putea cere instanţei judecătoreşti dizolvarea societăţii sale pe motivul că nu mai are organe statutare.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 reflectă principiul simetriei actului juridic, sub aspectul îndeplinirii formalităţilor a căror finalitate este constituirea şi încetarea unei societăţi comerciale. Prin urmare, în dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale are relevanţă juridică prioritară, voinţa asociatului care a constituit acea societate. Aşa cum, dobândirea calităţii de asociat în acest tip de societate (sau intrarea în societatea unipersonală) nu este condiţionată de lege, de constarea prin hotărâre judecătorească, nici pierderea calităţii de asociat, ca efect a voinţei sale de a „rupe” legătura societară nu trebuie să fie constatată de instanţa judecătorească.
In planul dreptului, libertatea de a contracta implică şi libertatea de a denunţa contractul, iar acest principiu a primit o aplicare specială în Legea nr. 31/1990. Acestea se referă la calitatea conferită de art. 196 alin. (1) şi (2) din legea precitată care conferă asociatului unic, atribuţiile organului de conducere al societăţii, ceea ce însemnă că acesta poate decide dizolvarea şi lichidarea voluntară a societăţii, conform art. 113 lit. i) din lege, preluând întregul activ patrimonial şi plătind din acesta, pasivul societăţii, revenindu-i doar acele bunuri rămase după achitarea creditorilor sociali, conform art. 227 lit. d), art. 234, şi art. 235 din lege. Este de menţionat că, în cazul societăţii cu asociat
unic, dizolvarea are loc fară lichidare, adică fară a fi obligat asociatul să valorifice bunurile, ele fiind preluate de asociat, care este ţinut la plata pasivului în limita valorii bunurilor din activul patrimonial din ultimul bilanţ aprobat.
Cum, o parte din aceste dispoziţii legale se regăsesc sub forma clauzelor actului constitutiv, asociatul unic are posibilitatea să decidă încetarea raportului juridic societar, întemeindu-se pe aceste clauze care au efect prioritar faţă de lege, astfel cum legea prevede, şi cum
este stipulate şi prin art. 27 din actul de constituire. In speţă, conform art. 23 din actul de constituire asociatul unic este „moştenitorul” patrimoniului societăţii nefiind obligat să lichideze bunurile din activ.
In concluzie, sub aspect juridic, expresia „retragerea din societate” semnifică încetarea raporturilor juridice izvorâte din contractul de societate, iar în cazul societăţii cu asociat unic, libera denunţare a contractului care este permisă de lege, şi chiar favorabilă intereselor asociatului unic care nu este obligat să suporte remuneraţia unor persoane terţe care să efectueze operaţiunile de dizolvare, lichidare şi radiere a societăţii din registrul comerţului.
De altfel, şi în cazul societăţilor cu mai mulţi asociaţi, instanţa judecătorească poate fi sesizată numai în ipoteza în care, ceilalţi asociaţi nu recunosc sau refuză asociatului dreptul de a se retrage (adică, de a „denunţa actul juridic al societăţii”). Aşa fiind, sentinţa se sustrage criticilor reclamantului, astfel că recursul a fost respins.
