Legea nr. 31/1990, art. 233 alin. (2) şi (3)
Din momentul în care s-a dispus dizolvarea societăţii nu se mai pot efectua operaţiuni referitoare la modificarea actelor constitutive, respectiv majorarea capitalului social prin regularizarea acestuia şi stabilirea cotelor de participaţie la beneficii, astfel cum a solicitat reclamantul.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 1794 din 5 iunie 2009,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dîmboviţa, Secţia comercială şi de administrativ, sub nr. 3003/120/2008, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâţii SC M. SRL, F.P. şi I.Ş., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se
constate că valoarea capitalului social subscris şi vărsat al SC M. SRL este de 4.028.196 lei corespunzător la 40.282 părţi sociale cu o valoare nominală de 100 lei fiecare la care cei trei asociaţi P.C., F.P. şi I.Ş. cu următoarea participaţie: P.C. 3.720.196 lei corespunzător la 437.202 părţi sociale reprezentând un procent de 92,3538%; F.P. – 299.200 lei corespunzător la 2.992 părţi sociale reprezentând 7,4276%; I.Ş. -8.800 lei corespunzător la 99 părţi sociale reprezentând 0,2184%.
Tribunalul Dîmboviţa, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1004 din 8 octombrie 2008 a respins cererea formulată de reclamantul P.C., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâţii SC M. SRL, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, F.P., domiciliat în Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
Instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantului priveşte regularizarea capitalului social al SC M. SRL, prin majorarea părţii de capital deţinute de aceasta de către reclamant.
Prin sentinţa nr. 232 pronunţată la 6 decembrie 2007 în dosarul de faliment nr. 667/120/2006, s-a deschis procedura insolvenţei împotriva SC M. SRL, aceasta fiind dizolvată.
Falimentul societăţii este prevăzut ca modalitate legală de dizolvare conform art. 227 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 31/1990, iar din acest moment conform art. 233 din aceeaşi lege nu se mai pot întreprinde niciun fel de operaţiuni noi referitoare chiar şi la modificarea actelor constitutive, precum în speţă, regularizarea capitalului social prin majorarea acestuia.
Cum din momentul dizolvării societatea îşi păstrează o personalitate juridică restrânsă doar la operaţiunile de lichidare, se apreciază că nu mai poate interveni o majorare a capitalului social chiar şi prin regularizarea acestuia aşa cum a solicitat reclamantul.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 237 din 17 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.C. împotriva sentinţei nr. 1004 din 8 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, Secţia comercială şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi F.P., SC M. SRL Târgovişte, SC M. SRL prin lichidator C.A.I. şi I.Ş.
Instanţa de apel a reţinut că nu mai poate interveni o majorare a capitalului social, chiar şi prin regularizarea capitalului, întrucât prin sentinţa nr. 232 din 6 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a dispus deschiderea insolvenţei faţă de debitoarea SC M. SRL, dispunându-se totodată şi dizolvarea societăţii debitoare, astfel
încât, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 233 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societăţile comerciale.
Prin cererea de recurs formulată, reclamantul P.C. a susţinut că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 109 C. proc. civ.
Se precizează că interdicţia enunţată de art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu priveşte raporturile dintre asociaţi şi atât timp cât reclamantul revendică un drept născut înainte de deschiderea procedurii de , acesta nu poate pierde dreptul la acţiune prin intervenirea stării de insolvenţă, iar cauza trebuia trimisă judecătorului sindic.
Recurentul nu a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., dar din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă posibila încadrare a acestora în prevederile art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât F.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei nr. 237 din 17 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 3003/120/2008, ca fiind temeinică şi legală.
Părţile nu au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivele invocate de recurent, de actele dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii.
Dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, prevăd că „Din momentul dizolvării, directorii, respectiv directoratul nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. In caz contrar, aceştia sunt personal şi solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse”.
In cauză, prin sentinţa nr. 232 din 6 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus deschiderea insolvenţei faţă de debitoarea SC M. SRL, dispunându-se totodată şi dizolvarea societăţii debitoare. Aşadar, din momentul în care s-a dispus dizolvarea societăţii nu se mai pot efectua operaţiuni referitoare la modificarea actelor constitutive, respectiv majorarea capitalului social prin regularizarea acestuia şi stabilirea cotelor de participaţie la beneficii, astfel cum a solicitat reclamantul.
Art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevede că societatea îşi păstrează personalitatea juridică strict numai pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi ale art. 109
C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, întrucât nu se constată inexistenţa dreptului la acţiune, litigiul fiind soluţionat.
Nici susţinerea recurentului, potrivit căreia cauza ar fi trebuit trimisă judecătorului sindic, nu este fondată, deoarece acţiunea formulată nu era de competenţa judecătorului sindic, ci era o acţiune comercială de competenţa în primă instanţă a tribunalului.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312
alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 237 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
