Societate pe acţiuni. Anulare Hotărâre AGEA


Actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanţie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societăţii, a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, pe durata unui exerciţiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puţin creanţele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societăţii numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor.

Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 267 din 2 martie 2011

Prin cererea înregistrată sub nr. 2884/118/16.03.2010 la Tribunalul Constanța, reclamanta SIF „T.” SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.E 2002 SA Mangalia, să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC T.E 2002 SA din data de 12.02.2010 cu privire la decizia de împuternicire a consiliului de administrație, în condițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004, de a încheia contracte de închiriere, asociere în participațiune, colaborare și orice modalități de externalizare a serviciilor societății privind exploatarea activului Complex Hotelier M. Olimp, contracte ce se vor încheia cu terțe persoane fizice sau juridice, în baza condițiilor de eligibilitate stabilite de către consiliul de administrație al societății și comunicarea hotărârii pronunțate la ORC de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea menționării acesteia în registrul comerțului și publicării în Monitorul Oficial al României, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, are calitatea de acționar al societății pârâte cu o participare de 11,14% din capitalul social. Reprezentantul reclamantei a participat la ședința adunării generale a acționarilor în care a fost adoptată hotărârea atacată și a votat împotriva acesteia, pentru motivul că este contrară legii. Societatea pârâtă este societate emitentă, acțiunile acesteia fiind tranzacționate pe piața valorilor mobiliare, astfel încât analiza condițiilor de adoptare a hotărârii AGA urmează a se face raportat la prevederile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și prevederile Regulamentelor CNVM, ca norme speciale.

Reclamanta a invocat, în esență, următoarele motive de nulitate a hotărârii atacate: încălcare dreptului la informare al acționarilor, astfel cum este reglementat prin prevederile art. 243 alin.5 din Legea nr. 297/2004, art. 134 alin. (2) și art. 136 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006, Regulamentul nr. 6/2009; încălcarea principiului priorității interesului societar și a principiului aplicării unui tratament egal pentru toți acționarii instituit prin prevederile art. 209, art. 210 din Legea nr. 297/2004 și cum rezultă și din interpretarea prevederilor art. 1491 și art. 1492 C.civ.; încălcarea prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, modificată; desfășurarea lucrărilor adunării generale cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în această materie; încălcare prevederilor art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 care consacră adunării generale a acționarilor competențe exclusive în închirierile de active corporale, pentru o perioadă mai mare de un an, a căror valoare individuală sau cumulată față de același co-contractant sau persoane implicate ori care acționează în mod concertat depășește 20% din valoarea totalului activelor imobilizate, mai puțin creanțele la data încheierii actului juridic, precum și asocierile pe o perioadă mai mare de un an, depășind aceeași valoare; nerespectarea dispozițiilor legale în acordarea împuternicirii de către acționarul majoritar, în vederea exercitării dreptului la vot.

Prin Sentința civilă nr. 1020/com/23.11.2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea Hotărârii AGEA a SC T.E 2002 SA adoptată în data de 12.02.2010 și comunicarea hotărârii judecătorești Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea menționării în registrul comerțului a hotărârii, devenită irevocabilă, și publicării în Monitorul Oficial al României, pe cheltuiala titularului acțiunii în anulare. Instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al ședinței. Verificând îndeplinirea condițiilor legale de sesizare a instanței cu soluționarea acțiunii de față, instanța a constatat respectarea prevederilor legale relative la termenul de sesizare a instanței și calitatea procesual activă a reclamantei SIF T. SA.

Din probatoriile administrate, respectiv documentația întocmită în vederea desfășurării ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor SC T.E 2002 SA, instanța a constatat că atât convocarea adunării generale, asigurarea respectării dreptului acționarilor la informare, cât și exprimarea dreptului la vot s-au făcut cu respectarea prevederilor legale.

S-a considerat însă că, sub aspectul legalității deciziei de delegare în favoarea consiliului de administrație a dreptului de a încheia actele juridice menționate, criticile reclamantei sunt întemeiate.

S-a reținut astfel că, SC T.E 2002 SA este societate emitentă, acțiunile sale fiind tranzacționate pe piața valorilor mobiliare, activitatea sa fiind supusă prevederilor art. 297/2004 privind piața de capital și Regulamentelor Comisiei Naționale de Valori Mobiliare, ca norme speciale ce completează prevederile Legii nr. 31/1990 modificată. Prin hotărârea AGEA din data de 12.02.2010 a fost împuternicit consiliul de administrație de a încheia contracte de închiriere, asociere în participațiune, colaborare, precum și orice alte modalități de externalizare a serviciilor societății privind exploatarea activului „Complex Hotelier M. O.” contracte ce urmează a se încheia cu terțe persoane fizice sau juridice, în baza condițiilor de eligibilitate stabilite de către consiliul de administrație al societății. Deși textul din hotărâre face trimitere la prevederile art. 241 din Legea nr. 297/2004, în sensul că împuternicirea consiliului de administrație se acordă în condițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004, enumerarea actelor juridice pentru a căror încheiere se acordă împuternicire nu distinge conform prevederilor menționate. Astfel, prin art. 241, legiuitorul a înțeles să impună exercitarea controlului asupra încheierii actelor menționate prin organul suprem deliberativ al societății, instituindu-se o limitare a puterii administratorilor societății în ceea ce privește încheierea unor acte de dispoziție sau chiar de administrare, referitoare la tipul de active menționate, de o valoare mare.

Instanța a apreciat că împuternicirea consiliului de administrație pentru încheierea acestor acte juridice, chiar dacă este acordată de adunarea generală, constituie un mijloc de eludare a prevederilor legale menționate. Acordarea împuternicirii se transpune, în fapt, prin renunțarea la dreptul adunării generale a acționarilor de a exercita controlul asupra condițiilor încheierii unui astfel de act juridic.

Nu a fost reținută apărarea pârâtei potrivit căreia împuternicirea se referă la găsirea de către consiliul de administrație a modalităților de externalizare a serviciilor societății, motivându-se că prevederile hotărârii sunt neechivoce, în sensul că s-a acordat împuternicirea de a încheia actele juridice respective, nu doar de a identifica posibilități de încheiere a acestora, urmată de supunerea spre aprobare de către adunarea generală.

Instanța a considerat că, deși sancțiunea nulității hotărârii adunării generale a acționarilor nu este expres prevăzută, aplicarea acestei sancțiuni rezultă și din interpretarea Legii nr. 31/1990, dar și din perspectiva naturii intereselor ocrotite prin norma încălcată.

Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a anulat hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor societății comerciale T.E 2002 SA, în temeiul art. 131 din Legea nr. 31/1990.

împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta SC T.E 2002 SA, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

A susținut recurenta că, în analiza cererii deduse judecății, instanța a reținut, din probatoriile administrate constând în documentația întocmită în vederea desfășurării ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor, că atât convocarea, asigurarea respectării dreptului acționarilor la informare cât și exprimarea dreptului la vot s-au făcut cu respectarea prevederilor legale.

Consideră recurenta că doar asupra acestor aspecte instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe, reținerile în ceea ce privește legalitatea hotărârii AGA contestate excedând posibilității instanței, care nu se poate substitui organului de conducere al societății.

Ori, în condițiile în care hotărârea atacată realizează o reiterare a dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004, reluând textual acestor prevederi, rezultă în mod clar că hotărârea AGA este legală, o susținere contrară ar reprezenta în fapt o critică a dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004.

Solicită să se observe că textul de lege menționat în cuprinsul hotărârii stabilește că închirierile activelor corporale a căror valoare depășește 20% din totalul activelor imobilizate se realizează de AGA. Or, această hotărâre contestată a fost aprobată în prealabil de către AGA. Rațiunile pentru care legiuitorul a stabilit posibilitatea delegării de competență către Consiliul de Administrație în vederea încheierii contractelor de închiriere este generată de principiul celerității ce guvernează actele comercianților.

Nu apar astfel ca fondate sau suficiente argumentările instanței în ceea ce privește admiterea acțiunii, atâta timp cât aceasta reține că este necesară aprobarea AGA pentru împuternicirea Consiliului de administrație în sensul dispozițiilor art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, în condițiile în care împuternicirea AGA s-a dat tocmai prin hotărârea contestată. Astfel, în cuprinsul procesului verbal de ședință se menționează că împuternicirea Consiliului de administrație al societății s-a făcut pentru închirierea activelor societății în condițiile art. 241 alin. (2).

Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Susține intimata că simpla reiterare în hotărâre a dispozițiilor unui text legal nu echivalează cu respectarea acestor dispoziții. Dacă s-ar accepta această logică ar însemna că orice hotărâre AGA care face trimitere la un text legal este de plano luată în spiritul acelui text legal și este exclusă orice încălcare a acestuia.

Concluzionează intimata că Hotărârea AGEA criticată nu s-a circumscris dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004, închirierea activelor fiind un atribut exclusiv al AGEA. Acest atribut nu se poate delega decât cu aprobarea punctuală și prealabilă a AGEA, prin adoptarea unui mandat special acordat administratorilor de a încheia și semna un act juridic determinat, un contract de închiriere sau de asociere individual stabilit, acest mandat neputând întruni condițiile de transfer general, în abstract, al dreptului de dispoziție existent doar în competența exclusivă a AGEA.

Consideră intimata că acordarea către consiliul de administrație a unui mandat în alb excede sensului și limitelor prevăzute de art. 241 din Legea nr. 297/2004.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat.

Astfel, prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor recurentei din data de 12.02.2010, s-a decis împuternicirea consiliului de administrație, în condițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004, de a încheia contracte de închiriere, asociere în participațiune, colaborare și orice modalități de externalizare a serviciilor societății privind exploatarea activului Complex Hotelier M. O., contracte ce se vor încheia cu terțe persoane fizice sau juridice, în baza condițiilor de eligibilitate stabilite de către consiliul de administrație al societății.

Singurul motiv de nulitate reținut de prima instanță pentru hotărârea menționată este acela al încălcării dispozițiilor imperative ale art. 241 din Legea nr. 297/2004.

Potrivit acestor dispoziții, “(1) Actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește, individual sau cumulat, pe durata unui exercițiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor.

(2) închirierile de active corporale, pentru o perioadă mai mare de un an, a căror valoare individuală sau cumulată față de același co-contractant sau persoane implicate ori care acționează în mod concertat depășește 20% din valoarea totalului activelor imobilizate, mai puțin creanțele la data încheierii actului juridic, precum și asocierile pe o perioadă mai mare de un an, depășind aceeași valoare, se aprobă în prealabil de adunarea generală extraordinară a acționarilor.

(3) în cazul nerespectării prevederilor alin. (1) și (2), oricare dintre acționari poate solicita instanței judecătorești anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății.”

Prin dispozițiile menționate se instituie, în cazul societăților deținute public, o limitare a mandatului acordat administratorilor pentru încheierea unor acte juridice, inclusiv a actelor de administrare, de o anumită valoare și însemnătate, în sensul condiționării lor de existența unui acord prealabil al AGEA. Aceasta nu înseamnă că încheierea unor astfel de acte este atributul exclusiv al adunării generale, astfel cum afirmă intimata reclamantă, și nici că aprobarea prealabilă necesară reprezintă o delegare de competență ce ar încălca dispozițiile art. 114 din Legea nr. 31/1990.

încheierea actelor menționate rămâne în continuare atributul administratorilor sau directorilor, în temeiul puterilor conferite de calitatea de reprezentanți ai societății, însă exercitarea acestei competențe este îngrădită de voința adunării generale a acționarilor. Scopul unor astfel de dispoziții este acela de a apăra interesul societar de eventualele acte abuzive ale administratorilor sau directorilor, de aceea norma legală este una imperativă, iar încălcarea ei este sancționată cu nulitatea actului încheiat și obligarea administratorilor la repararea prejudiciului cauzat societății.

Se observă că, în cauză, voința adunării generale a fost exprimată prin hotărârea atacată tocmai în sensul de a aproba încheierea de către consiliul de administrație, în condițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004, de contracte de închiriere, asociere în participațiune, colaborare și orice modalități de externalizare a serviciilor societății privind exploatarea activului Complex Hotelier M. O. aparținând societății recurente.

Nu se poate susține că aprobarea dată de AGEA, în maniera prezentată, constituie un mijloc de eludare a dispozițiilor legale imperative, prin renunțarea la dreptul adunării generale a acționarilor de a exercita controlul asupra condițiilor încheierii unui astfel de act juridic.

Atâta timp cât, dispozițiile legale invocate, nu impun acordarea unui mandat special, individualizat pentru fiecare act ce se încheie în condițiile art. 241, interpretarea dată de prima instanță apare extrem de restrictivă, fiind contrară voinței exprimate de adunarea generală prin însăși hotărârea atacată.

Curtea apreciază că, prin împuternicirea dată consiliului de administrație de către adunarea generală extraordinară, de a încheia actele prevăzute la art. 241 din Legea nr. 297/2004 cu privire la un anumit activ, scopul legii a fost atins, în sensul că administratorii vor acționa în deplina cunoștință a adunării generale, cu acordul și în limitele trasate de aceasta.

Față de cele reținute, instanța de recurs apreciază că motivul de nulitate reținut de prima instanță este nefondat, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) și 304/1 C.proc.civ., urmează a admite recursul și a modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.