Art.114 – Legea nr.31/1990
Prin cererea înregistrată sub nr.2884/118/16.03.2010 la Tribunalul Constanta, reclamanta SIF „T.” SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.E 2002 SA Mangalia, să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Actionarilor SC T.E 2002 SA din data de 12.02.2010 cu privire la decizia de împuternicire a consiliului de administratie, în conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, de a încheia contracte de închiriere, asociere în participatiune, colaborare si orice modalităti de externalizare a serviciilor societătii privind exploatarea activului Complex Hotelier M. Olimp, contracte ce se vor încheia cu terte persoane fizice sau juridice, în baza conditiilor de eligibilitate stabilite de către consiliul de administratie al societătii si comunicarea hotărârii pronuntate la ORC de pe lângă Tribunalul Constanta, în vederea mentionării acesteia în registrul comertului si publicării în Monitorul Oficial al României, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea actiunii reclamanta a arătat că, are calitatea de actionar al societătii pârâte cu o participare de 11,14% din capitalul social. Reprezentantul reclamantei a participat la sedinta adunării generale a actionarilor în care a fost adoptată hotărârea atacată si a votat împotriva acesteia, pentru motivul că este contrară legii. Societatea pârâtă este societate emitentă, actiunile acesteia fiind tranzactionate pe piata valorilor mobiliare, astfel încât analiza conditiilor de adoptare a hotărârii AGA urmează a se face raportat la prevederile Legii nr.297/2004 privind piata de capital si prevederile Regulamentelor CNVM, ca norme speciale.
Reclamanta a invocat, în esentă, următoarele motive de nulitate a hotărârii atacate: încălcare dreptului la informare al actionarilor, astfel cum este reglementat prin prevederile art.243 alin.5 din Legea nr.297/2004, art.134 alin.2 si art.136 alin.1 din Regulamentul nr.1/2006, Regulamentul nr.6/2009; încălcarea principiului prioritătii interesului societar si a principiului aplicării unui tratament egal pentru toti actionarii instituit prin prevederile art.209, art.210 din Legea nr.297/2004 si cum rezultă si din interpretarea prevederilor art.1491 si art.1492 Cod civil; încălcarea prevederilor art.127 din Legea nr.31/1990, modificată; desfăsurarea lucrărilor adunării generale cu încălcarea dispozitiilor legale incidente în această materie; încălcare prevederilor art.241 alin.2 din Legea nr.297/2004 care consacră adunării generale a actionarilor competente exclusive în închirierile de active corporale, pentru o perioadă mai mare de un an, a căror valoare individuală sau cumulată fată de acelasi co-contractant sau persoane implicate ori care actionează în mod concertat depăseste 20% din valoarea totalului activelor imobilizate, mai putin creantele la data încheierii actului juridic, precum si asocierile pe o perioadă mai mare de un an, depăsind aceeasi valoare; nerespectarea dispozitiilor legale în acordarea împuternicirii de către actionarul majoritar, în vederea exercitării dreptului la vot.
Prin Sentinta civilă nr.1020/com/23.11.2010 pronuntată de Tribunalul Constanta, s-a admis actiunea si s-a dispus anularea Hotărârii AGEA a SC T.E 2002 SA adoptată în data de 12.02.2010 si comunicarea hotărârii judecătoresti Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Constanta, în vederea mentionării în registrul comertului a hotărârii, devenită irevocabilă, si publicării în Monitorul Oficial al României, pe cheltuiala titularului actiunii în anulare. Instanta a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12 lei.
Pentru a pronunta această hotărâre, instanta de fond a retinut că, în conformitate cu prevederilor art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 rep., hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justitie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra si au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al sedintei. Verificând îndeplinirea conditiilor legale de sesizare a instantei cu solutionarea actiunii de fată, instanta a constatat respectarea prevederilor legale relative la termenul de sesizare a instantei si calitatea procesual activă a reclamantei SIF T. SA.
Din probatoriile administrate, respectiv documentatia întocmită în vederea desfăsurării sedintei adunării generale extraordinare a actionarilor SC T.E 2002 SA, instanta a constatat că atât convocarea adunării generale, asigurarea respectării dreptului actionarilor la informare, cât si exprimarea dreptului la vot s-au făcut cu respectarea prevederilor legale.
S-a considerat însă că, sub aspectul legalitătii deciziei de delegare în favoarea consiliului de administratie a dreptului de a încheia actele juridice mentionate, criticile reclamantei sunt întemeiate.
S-a retinut astfel că, SC T.E 2002 SA este societate emitentă, actiunile sale fiind tranzactionate pe piata valorilor mobiliare, activitatea sa fiind supusă prevederilor art.297/2004 privind piata de capital si Regulamentelor Comisiei Nationale de Valori Mobiliare, ca norme speciale ce completează prevederile Legii nr.31/1990 modificată. Prin hotărârea AGEA din data de 12.02.2010 a fost împuternicit consiliul de administratie de a încheia contracte de închiriere, asociere în participatiune, colaborare, precum si orice alte modalităti de externalizare a serviciilor societătii privind exploatarea activului „Complex Hotelier M. Olimp” contracte ce urmează a se încheia cu terte persoane fizice sau juridice, în baza conditiilor de eligibilitate stabilite de către consiliul de administratie al societătii. Desi textul din hotărâre face trimitere la prevederile art.241 din Legea nr.297/2004, în sensul că împuternicirea consiliului de administratie se acordă în conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, enumerarea actelor juridice pentru a căror încheiere se acordă împuternicire nu distinge conform prevederilor mentionate. Astfel, prin art.241, legiuitorul a înteles să impună exercitarea controlului asupra încheierii actelor mentionate prin organul suprem deliberativ al societătii, instituindu-se o limitare a puterii administratorilor societătii în ceea ce priveste încheierea unor acte de dispozitie sau chiar de administrare, referitoare la tipul de active mentionate, de o valoare mare.
Instanta a apreciat că împuternicirea consiliului de administratie pentru încheierea acestor acte juridice, chiar dacă este acordată de adunarea generală, constituie un mijloc de eludare a prevederilor legale mentionate. Acordarea împuternicirii se transpune, în fapt, prin renuntarea la dreptul adunării generale a actionarilor de a exercita controlul asupra conditiilor încheierii unui astfel de act juridic.
Nu a fost retinută apărarea pârâtei potrivit căreia împuternicirea se referă la găsirea de către consiliul de administratie a modalitătilor de externalizare a serviciilor societătii, motivându-se că prevederile hotărârii sunt neechivoce, în sensul că s-a acordat împuternicirea de a încheia actele juridice respective, nu doar de a identifica posibilităti de încheiere a acestora, urmată de supunerea spre aprobare de către adunarea generală.
Instanta a considerat că, desi sanctiunea nulitătii hotărârii adunării generale a actionarilor nu este expres prevăzută, aplicarea acestei sanctiuni rezultă si din interpretarea Legii nr.31/1990, dar si din perspectiva naturii intereselor ocrotite prin norma încălcată.
Pentru aceste considerente, instanta a admis actiunea si a anulat hotărârea adunării generale extraordinare a actionarilor societătii comerciale T.E 2002 SA, în temeiul art.131 din Legea nr.31/1990.
Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs pârâta SC T.E 2002 SA, care a criticat solutia instantei de fond ca fiind nelegală si netemeinică.
A sustinut recurenta că, în analiza cererii deduse judecătii, instanta a retinut, din probatoriile administrate constând în documentatia întocmită în vederea desfăsurării sedintei adunării generale extraordinare a actionarilor, că atât convocarea, asigurarea respectării dreptului actionarilor la informare cât si exprimarea dreptului la vot s-au făcut cu respectarea prevederilor legale.
Consideră recurenta că doar asupra acestor aspecte instanta de fond ar fi trebuit să se pronunte, retinerile în ceea ce priveste legalitatea hotărârii AGA contestate excedând posibilitătii instantei, care nu se poate substitui organului de conducere al societătii.
Ori, în conditiile în care hotărârea atacată realizează o reiterare a dispozitiilor art.241 din Legea nr.297/2004, reluând textual acestor prevederi, rezultă în mod clar că hotărârea AGA este legală, o sustinere contrară ar reprezenta în fapt o critică a dispozitiilor art.241 din Legea nr.297/2004.
Solicită să se observe că textul de lege mentionat în cuprinsul hotărârii stabileste că închirierile activelor corporale a căror valoare depăseste 20% din totalul activelor imobilizate se realizează de AGA. Or, această hotărâre contestată a fost aprobată în prealabil de către AGA. Ratiunile pentru care legiuitorul a stabilit posibilitatea delegării de competentă către Consiliul de Administratie în vederea încheierii contractelor de închiriere este generată de principiul celeritătii ce guvernează actele comerciantilor.
Nu apar astfel ca fondate sau suficiente argumentările instantei în ceea ce priveste admiterea actiunii, atâta timp cât aceasta retine că este necesară aprobarea AGA pentru împuternicirea Consiliului de administratie în sensul dispozitiilor art.241 alin.2 din Legea nr.297/2004, în conditiile în care împuternicirea AGA s-a dat tocmai prin hotărârea contestată. Astfel, în cuprinsul procesului verbal de sedintă se mentionează că împuternicirea Consiliului de administratie al societătii s-a făcut pentru închirierea activelor societătii în conditiile art.241 alin.2.
Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat si mentinerea sentintei pronuntate de instanta de fond ca fiind legală si temeinică.
Sustine intimata că simpla reiterare în hotărâre a dispozitiilor unui text legal nu echivalează cu respectarea acestor dispozitii. Dacă s-ar accepta această logică ar însemna că orice hotărâre AGA care face trimitere la un text legal este de plano luată în spiritul acelui text legal si este exclusă orice încălcare a acestuia.
Concluzionează intimata că Hotărârea AGEA criticată nu s-a circumscris dispozitiilor art.241 din Legea nr.297/2004, închirierea activelor fiind un atribut exclusiv al AGEA. Acest atribut nu se poate delega decât cu aprobarea punctuală si prealabilă a AGEA, prin adoptarea unui mandat special acordat administratorilor de a încheia si semna un act juridic determinat, un contract de închiriere sau de asociere individual stabilit, acest mandat neputând întruni conditiile de transfer general, în abstract, al dreptului de dispozitie existent doar în competenta exclusivă a AGEA.
Consideră intimata că acordarea către consiliul de administratie a unui mandat în alb excede sensului si limitelor prevăzute de art.241 din Legea nr.297/2004.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Astfel, prin hotărârea adunării generale extraordinare a actionarilor recurentei din data de 12.02.2010, s-a decis împuternicirea consiliului de administratie, în conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, de a încheia contracte de închiriere, asociere în participatiune, colaborare si orice modalităti de externalizare a serviciilor societătii privind exploatarea activului Complex Hotelier M. Olimp, contracte ce se vor încheia cu terte persoane fizice sau juridice, în baza conditiilor de eligibilitate stabilite de către consiliul de administratie al societătii.
Singurul motiv de nulitate retinut de prima instantă pentru hotărârea mentionată este acela al încălcării dispozitiilor imperative ale art.241 din Legea nr.297/2004.
Potrivit acestor dispozitii, “(1) Actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garantie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societătii, a căror valoare depăseste, individual sau cumulat, pe durata unui exercitiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai putin creantele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societătii numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a actionarilor.
(2) Închirierile de active corporale, pentru o perioadă mai mare de un an, a căror valoare individuală sau cumulată fată de acelasi co-contractant sau persoane implicate ori care actionează în mod concertat depăseste 20% din valoarea totalului activelor imobilizate, mai putin creantele la data încheierii actului juridic, precum si asocierile pe o perioadă mai mare de un an, depăsind aceeasi valoare, se aprobă în prealabil de adunarea generală extraordinară a actionarilor.
(3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) si (2), oricare dintre actionari poate solicita instantei judecătoresti anularea actului juridic încheiat si urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societătii.”
Prin dispozitiile mentionate se instituie, în cazul societătilor detinute public, o limitare a mandatului acordat administratorilor pentru încheierea unor acte juridice, inclusiv a actelor de administrare, de o anumită valoare si însemnătate, în sensul conditionării lor de existenta unui acord prealabil al AGEA. Aceasta nu înseamnă că încheierea unor astfel de acte este atributul exclusiv al adunării generale, astfel cum afirmă intimata reclamantă, si nici că aprobarea prealabilă necesară reprezintă o delegare de competentă ce ar încălca disp. art.114 din Legea nr.31/1990.
Încheierea actelor mentionate rămâne în continuare atributul administratorilor sau directorilor, în temeiul puterilor conferite de calitatea de reprezentanti ai societătii, însă exercitarea acestei competente este îngrădită de vointa adunării generale a actionarilor. Scopul unor astfel de dispozitii este acela de a apăra interesul societar de eventualele acte abuzive ale administratorilor sau directorilor, de aceea norma legală este una imperativă, iar încălcarea ei este sanctionată cu nulitatea actului încheiat si obligarea administratorilor la repararea prejudiciului cauzat societătii.
Se observă că, în cauză, vointa adunării generale a fost exprimată prin hotărârea atacată tocmai în sensul de a aproba încheierea de către consiliul de administratie, în conditiile art.241 din Legea nr.297/2004, de contracte de închiriere, asociere în participatiune, colaborare si orice modalităti de externalizare a serviciilor societătii privind exploatarea activului Complex Hotelier M. Olimp apartinând societătii recurente.
Nu se poate sustine că aprobarea dată de AGEA, în maniera prezentată, constituie un mijloc de eludare a dispozitiilor legale imperative, prin renuntarea la dreptul adunării generale a actionarilor de a exercita controlul asupra conditiilor încheierii unui astfel de act juridic.
Atâta timp cât dispozitiile legale invocate nu impun acordarea unui mandat special, individualizat pentru fiecare act ce se încheie în conditiile art.241, interpretarea dată de prima instantă apare extrem de restrictivă, fiind contrară vointei exprimate de adunarea generală prin însăsi hotărârea atacată.
Curtea apreciază că, prin împuternicirea dată consiliului de administratie de către adunarea generală extraordinară, de a încheia actele prevăzute la art.241 din Legea nr.297/2004 cu privire la un anumit activ, scopul legii a fost atins, în sensul că administratorii vor actiona în deplina cunostintă a adunării generale, cu acordul si în limitele trasate de aceasta.
Fată de cele retinute, instanta de recurs apreciază că motivul de nulitate retinut de prima instantă este nefondat, astfel că, în baza art.312 alin.1 si 304/1 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul si a modifica în tot hotărârea în sensul respingerii actiunii ca nefondată.