Plata acţiunilor dobândite de societate de la acţionari se poate efectua numai cu suma rezultată din beneficiile distribuibile şi din rezervele disponibile ale societăţii, cu excepţia rezervelor legale, înscrise în ultima situaţie financiară aprobată (art. 103 alin. (5) din Legea nr. 31/1990).
în consecinţă este nelegală hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care se aprobă plata acţiunilor prin predarea în natură a unor bunuri din patrimoniul societăţii, (art. 78 din Legea nr. 64/1995)
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1887 din 28 octombrie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 1822 din 7 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Marmureş, secţia comercială, în dosar nr. 717/2003, s-a admis acţiunea reclamatei S.C. Comtransport S.A. Borşa reprezentată prin lichidatorul judiciar S.C. Petun Consulting S.A. Baia Mare precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta P.A.S. Asociaţia de Transport Persoane şi Reparaţii Auto Borşa împotriva pârâţilor T.M. şi F.N. şi s-a dispus anularea actului adiţional la statutul S.C. Comtransport S.A. Borşa autentificat sub nr. 668 din 26 aprilie 2000 de notarul public şi totodată s-a dispus anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor S.C.Comtransport S.A. Borşa nr. 1 din 9 ianuarie 2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut în esenţă că faţă de S.C. Comtransport S.A. Borşa s-a deschis procedura falimentului prin sentinţa civilă nr. 262 din 27 martie 2000 şi de la această dată debitorul nu mai avea dreptul să încheie acte juridice de dispoziţie cu privire la bunurile din averea sa conform prevederilor art. 78 din Legea nr. 64/1995. Cu toate acestea, prin actul adiţional din 26 aprilie 2000 directorul debitorului, Ş.l. diminuează capitalul social al debitorului de la
1.642.100.000 lei la 1.094.600.000 lei. Anterior, la 15 aprilie
1999 Ş.l. împrumutase de la F.N. suma de 300.000.000 lei iar acţionarul M.G. împrumutase de la T.M. suma de 200.000.000 lei . Ca urmare a acestor împrumuturi, la 10 octombrie 1999 prin înscrisuri sub semnătură privată, Ş.l. transmite pârâtului F.N. dreptul de proprietate asupra unui număr de 10.500 acţiuni ale S.C. Comtransport S.A. Borşa iar M.G. transmite în favoarea lui T.M. dreptul de proprietate asupra unui număr de 11.400 acţiuni ale aceleiaşi societăţi, fără ca transferurile să fie înregistrate. La 9 ianuarie2000 adunarea generală a acţionarilor S.C. Comtransport S.A. Borşa votează hotărârea în sensul ca T.M. şi F.N. să cesioneze acţiunile în favoarea societăţii primind în schimb bunuri mobile şi imobile din patrimoniul acesteia. Convocarea adunării generale a acţionarilor nu a respectat prevederile Legii nr. 31/1990 în sensul că nu a fost publicată în Monitorul Oficial şi în ziare. La data adunării generale pârâţii nu erau deţinători legali ai acţiunilor pentru că transferul nu fusese înscris în registrul acţionarilor. Prin această operaţiune s-a urmărit numai diminuarea patrimoniului societăţii în iminenţă de . La scurt timp după hotărârea adunării generale, la 14 februarie
2000 s-a înregistrat în dosar nr. 778/2000 cererea de deschiderea procedurii falimentului faţă de S.C. Comtransport S.A. Borşa, iar sentinţa de deschiderea procedurii s-a pronunţat la 27 martie 2000. Actul adiţional privind transferul de acţiuni şi diminuarea capitalului social cu valoarea bunurilor preluate de cei doi pârâţi a fost autentificat numai la 26 aprilie 2000, după deschiderea procedurii şi ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea, fiind astfel sancţionat cu nulitatea.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termenul legal pârâţii T.M. şi F.N.
în motivarea recursului se arată în esenţă, că împrumuturile acordate de pârâţi celor doi acţionari au fost legal încheiate ca şi actele de cesiune de acţiuni, plata fiind realizată prin documente incontestabile. Adunarea generală a fost legal convocată şi anunţul a fost publicat în presă. Actul adiţional ar putea fi atacat numai dacă în prealabil s-ar fi atacat în termenul legal hotărârea adunării generale. Acţiunea trebuia să fie
respinsă pentru că s-a înregistrat după împlinirea unui termen de un an de la data deschiderii procedurii, termen prevăzut de art. 46 din Legea nr. 64/1995.
Debitorul S.C. Comtransport S.A. Borşa reprezentat prin lichidatorul judiciar a cerut, prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, curtea de apel constată că este nefondat.
Aşa cum a reţinut în mod corect tribunalul, în anul 1999 Ş.I., director al S.C. Comtransport S.A. Borşa şi M.G., în calitate de acţionari, au împrumutat sume importante de la pârâţii T.M. şi F.N. şi s-au obligat ulterior să accepte în schimbul restituirii sumelor împrumutate transferul unui număr corespunzător de acţiuni. Transferurile preconizate nu şi-au produs efectele juridice scontate, deoarece nu au fost operate în registrul acţionarilor, nici în registrul comerţului. în adunarea generală a acţionarilor S.C. Comtransport S.A. Borşa din 9 ianuarie 2000 s-a aprobat reducerea capitalului social cu valoarea corespunzătoare acţiunilor tranzacţionate conform celor expuse mai sus, astfel încât societatea să preia acţiunile de la T.M. şi F.N. şi să le predea în schimb bunuri corporale mobile şi imobile din patrimoniul societăţii. Această hotărâre s-a adoptat în starea de iminentă insolvenţă a societăţii comerciale, după cum rezultă din împrejurarea că la 14 februarie 2000 s-a înregistrat la Tribunalul Maramureş în dos. nr. 778/2000 cererea creditorului S.N.P. Petrom S.A. Sucursala PECO Maramureş pentru creanţa de 114.013.135 lei iar la 27 martie 2000 s-a pronunţat sentinţa de deschidere a procedurii falimentului societăţii debitoare.
Aşa cum a reţinut şi tribunalul, hotărârea adunării generale este esenţial nelegală întrucât conform art. 103 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 plata acţiunilor dobândite de societate se va face numai din beneficiile distribuibile şi din rezervele disponibile ale societăţii, cu excepţia rezervelor legale, înscrise în ultimul bilanţ aprobat. în speţă, plata s-a făcut prin predarea unor bunuri din patrimoniul societăţii contrar prevederilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Pe de altă parte, actul adiţional care conţine contractul de vânzare a acţiunilor şi de predare a bunurilor
din patrimoniul societăţii s-a încheiat la 26 aprilie 2000, după deschiderea procedurii prin sentinţa pronunţată la 27 martie 2000 şi după ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea, produsă prin efectul legii conform art. 78 din Legea nr. 64/1995.
în consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu)