După încetarea contractului de închiriere având ca obiect spaţiul proprietatea reclamantei, pârâtul – administrator al unei societăţi pe acţiuni, care a avut calitatea de chiriaş al spaţiului – a încheiat cu terţe persoane două contracte de închiriere, însuşindu-şi chiria astfel obţinută.
Fiind vorba de fapte ilicite ale administratorului unei societăţi pe acţiuni, fapte ilicite care nu au nici o legătură cu funcţia sa, ne aflăm în cadrul răspunderii civile delictuale, astfel că administratorul urmează a răspunde direct şi personal faţă de reclamantă pentru faptele sale, urmând să o despăgubească pe aceasta pentru prejudiciul produs prin încălcarea dreptului de proprietate, conform art. 998şi 999 C. civ.
Prejudiciul suferit de reclamantă constă în contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului închiriat în mod ilegal de către pârât, luând în considerare preţul practicat pe piaţa locală.
(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, decizia nr. 407 din 18 martie 2002)
CURTEA,
Prin acţiunea înregistrată la 5.02.2001 la Tribunalul Teleorman, reclamanta S.C. „T.“ S.R.L. Turnu-Măgurele a chemat în judecată pe pârâta S.C. „A.“ S.A. comuna Nanov şi N.V. domiciliat în Turnu-Măgurele pentru că prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, aceştia să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 30.000.000 lei despăgubiri, sumă pentru care îşi rezervă dreptul de a o majora dacă din probatoriile ce se vor administra, va rezulta un prejudiciu mai mare, plus cheltuieli de judecată.
în motivarea pretenţiilor sale, reclamanta arată că la 24.12.1980 s-a încheiat contractul nr. 9208 între proprietarul I.G.S.A.A.P. Turnu-Măgurele şi chiriaşul Agrocoop Teleorman comuna Nanov, având ca obiect spaţiul comercial „Magazin legume-fructe ll“ situat în incinta Pieţei Agroalimentare Turnu-Măgurele, în suprafaţă de 110 mp.
Prin decizia nr. 322/19.10.1990 a Prefecturii Judeţului Teleorman s-a înfiinţat S.C. „T.“ S.A. prin preluarea activului şi pasivului de la I.C.S.A.A.P. Turnu Măgurele. în acelaşi an 1990, fostul Agrocoop Teleorman s-a transformat în S.C. „A.” S.A., astfel că S.C. „T.“ S.A. a devenit proprietar-locator, iar S.C. „A.“ S.A. a devenit chiriaş.
La 29.11.1993, prin actul adiţional nr. 3164 la contractul de închiriere nr. 9208/24.12.1980, S.C. „T.“ S.A. în calitate de proprietar şi S.C. „A.“ S.A., în calitate de chiriaş au decis să prelungească durata de valabilitate a contractului cu încă un an. Ulterior, contractul de închiriere nu a mai fost prelungit.
După privatizarea S.C. „T.“ S.A., aceasta s-a transformat în S.C. „T.” S.R.L. singurul lucru care s-a modificat fiind doar forma juridică a societăţii.
întrucât pârâta S.C. „A.“ S.A. a refuzat să mai plătească chiria, S.C. „T.“ S.A. a intentat o acţiune prin care să se constate că au încetat efectele contractului de închiriere, să se dispună evacuarea pârâtei şi să fie obligată aceasta la plata chiriei până la 1.04.1999. Acţiunea a fost admisă de Tribunalul Teleorman – Secţia civilă.
Reclamanta precizează că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă obligarea pârâţilor, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului „Magazin legume-fructe II”, pentru perioada cuprinsă între 1.04.1999-25.08.2000.
Motivează amplu şi convingător în acţiune de ce pretenţiile sale sunt limitate numai pe această perioadă.
Precizează că potrivit dispoziţiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală, cel prejudiciat poate chema în judecată la alegerea sa în solidar persoana juridică împreună cu persoanele fizice, care acţionând ca organe de conducere ale acesteia, au săvârşit fapta ilicită, motivând în acest sens de ce a înţeles să cheme în faţa instanţei şi pe pârâtul N. V., persoană fizică.
Precizează astfel că acesta în calitate de administrator al S.C. „A.” S.A., a refuzat să plătească atât contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului în discuţie cât şi evacuarea acestuia, în plus a procedat la închirierea spaţiului către alte persoane juridice deşi nu avea acest drept nici în baza contractului şi mai ales după expirarea acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 1254/08.10.2001, Tribunalul Teleorman a respins acţiunea ca nefondată.
în motivarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut următoarele: prin sentinţa civilă nr. 1557/
18.12.2000 definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Teleorman, s-au constatat încetate efectele contractului de închiriere nr. 92.08/
24.12.1980, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 3164/29.11.1993, şi care prevedea prelungirea acestuia cu încă un an de zile, prin expirarea termenului închirierii, pârâta S.C. „A.“ S.A. a fost obligată la 1.265.000 lei chirie restantă, precum şi obligarea acesteia de a părăsi spaţiul ocupat care este proprietatea reclamantei.
Instanţa de fond mai reţine că întrucât contractul de închiriere a expirat, iar reclamanta nu face dovada pretenţiilor sale, nu se justifică pretenţiile acesteia pentru folosinţa ulterioară a spaţiului comercial în litigiu.
Că reclamanta trebuia să solicite punerea în a sentinţei civile nr. 1557 din 18.12.2000 a Tribunalului Teleorman, ca proprietară a respectivului spaţiu de locuit, insistând în evacuarea pârâtei ceea ce nu a dovedit în cauza de faţă, precum şi folosirea abuzivă a acestuia, în continuare, după expirarea duratei contractului de închiriere, de către
S.C. „A.“ S.A., la data de 12.03.2001, precizând că renunţă la judecata faţă de această pârâtă.
Reţine în final că, acţiunea reclamantei este nedovedită, că în atare situaţie raportul de expertiză nu poate fi omologat şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
împotriva sentinţei civile nr. 1254/8.10.2001 a declarat recurs reclamanta S.C. „T.“ S.R.L., considerând sentinţa atacată ca nelegală şi cerând modificarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. pr. civ., pentru următoarele motive:
Instanţa nu a avut în vedere faptul că societatea sa a precizat clar în acţiune perioada pentru care pârâtul îi datorează despăgubiri civile, respectiv
1.04.1999-25.08.2000.
Nu a avut în vedere nici certificatul de grefă din
24.05.2001 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială din care rezultă că prin decizia civilă nr. 805/23.05.2002 s-a anulat apelul declarat de S.C. „A.“ S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1557/
18.12.2000, astfel că, aceasta nu putea fi pusă în executare, decât numai după data de 23.05.2001, situaţie în care numitul N.V. nu a putut fi evacuat silit dacă nu a înţeles să plece de bunăvoie după expirarea de drept a contractului. Că şi-a dovedit cu acte calitatea procesuală activă a pretenţiilor sale, că odată cu expirarea duratei contractului, spaţiul în litigiu a fost folosit fără nici un titlu locativ, astfel că răspunderea celor vinovaţi nu poate fi decât o răspundere civilă delictuală. începând cu 29.11.1994, conducerea S.C. „A.” S.A. trebuia să elibereze spaţiul şi să-l predea proprietarului de drept, adică societăţii sale.
în locul acestei atitudini fireşti, pârâtul care în toată această perioadă a avut calitate de director general al S.C. „A.“ S.A. a refuzat să părăsească spaţiul, a refuzat să-i plătească contravaloarea lipsei de folosinţă, dar mai mult decât atât, a închiriat spaţiul în litigiu în interes personal, însuşindu-şi toate foloasele obţinute, lucru ce rezultă fără nici un dubiu din sentinţa penală nr. 128/20.04.2001, care nu a fost avută în vedere de instanţa de fond, deşi la soluţionarea în fond a cauzei se afla la dosar.
Necesitatea angajării răspunderii pârâtului pe lângă răspunderea penală, rezultă şi din dispoziţiile legale ce reglementează funcţionarea societăţii comerciale, invocând dispoziţiile art. 147 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, precum şi ale art. 35 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954, în cazul răspunderii solidare.
în cazul de faţă însă răspunderea revine direct pârâtului N. V. care în calitate de director a folosit spaţiul în litigiu în interes propriu, faptă care nu are nici o legătură cu funcţia sa şi care nu a avantajat sub nici o formă societatea ce o conduce.
De aceea, cere angajarea răspunderii personale a pârâtului, acesta fiind singurul vinovat de crearea prejudiciului societăţii sale. în cuantumul prejudiciului, precizează că acesta a fost stabilit prin expertiză contabilă efectuată în cauză care a stabilit exact contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada precizată în acţiune.
Cere astfel, admiterea recursului, modificarea sentinţei civile atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat.
Faţă de cele de mai sus şi având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, Curtea constată şi reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1557/18.12.2000, pronunţată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 3907/2000 (p. 8, dosar fond) s-au constatat încetate efectele contractului de închiriere nr. 9208/
24.12.1980, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 3164/29.11.1993, prin expirarea termenului închirierii.
Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată pârâta S.C. „A.“ S.A. la plata chiriei neachitate până la 1.04.1999 şi evacuarea sa din spaţiul proprietatea reclamantei (p. 5 dosar fond).
în atare situaţie, rezultă fără dubiu că pârâtul începând cu data de 1.04.1999 ocupă nelegal spaţiul proprietatea reclamantei.
Este greşită constatarea făcută de instanţa de fond potrivit căreia pretenţiile reclamantei nu sunt dovedite, ba mai mult, ca proprietară a spaţiului nu ar fi insistat în evacuarea pârâţilor, astfel că, instanţa nu a putut reţine folosirea abuzivă a spaţiului după expirarea contractului de închiriere.
Dimpotrivă, Curtea reţine că, actele de la dosar fac dovada contrarie şi ne referim la decizia penală nr. 231/A/17.06.2001 (p. 88-89 dosar fond), care stabileşte culpa exclusivă prin folosirea abuzivă în interes personal al spaţiului de către N.V. şi a certificatelor de grefă nr. 3907/23.04.2001 (p. 41 dosarfond) şi nr. 1032/24.05.2001 (p. 87 dosarfond) care dovedesc imposibilitatea de a trece la evacuarea silită a pârâtului din spaţiul ocupat în modul arătat până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei nr. 1557/18.12.2000.
Cum contractul cu pârâta S.C. „A.“ S.A. a expirat, iar prin decizia penală nr. 231/A/27.06.2001 rezultă culpa exclusivă a pârâtului N.V. care „a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale două contracte de
închiriere cu privire la spaţii comerciale, aparţinând S.C. „T.“ S.R.L. Turnu-Măgurele” (p. 88-89 dosar fond), în mod corect reclamanta şi-a precizat acţiunea, renunţând la judecarea cauzei cu S.C. „A.“
S.A. şi a cerut antrenarea răspunderii personale a lui N.V., ca persoană fizică.
De acest lucru instanţa de fond ia act prin încheierea de şedinţă din 12.03.2001 şi dispune ca pârâta S.C. „A.“ S.A. să nu mai fie citată (p. 26 dosar fond).
Fiind vorba de fapte ilicite ale administratorului N.V. care nu au nici o legătură cu funcţia sa, Curtea reţine că ne aflăm în cadrul răspunderii civile delictuale, astfel că acesta urmează a răspunde direct şi personal faţă de reclamantă pentru faptele sale, urmând să despăgubească pe aceasta pentru prejudiciul produs prin încălcarea dreptului de proprietate, conform art. 998 şi 999 C. civ.
Cum echivalentul valoric al prejudiciului a fost stabilit prin efectuarea unei expertize contabile faţă de care părţile nu au făcut obiecţiuni, Curtea validează raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond (p. 53-54) şi stabileşte că prejudiciul adus reclamantei este în sumă de 83.903.160 lei.
în consecinţă, Curtea constatând că instanţa de fond a stabilit o altă situaţie de fapt decât cea reală şi dovedită cu actele de la dosar, în temeiul art. 312 (1)
C. pr. civ., recursul urmează a fi admis, sentinţa civilă nr. 1254/8.10.2001, pronunţată deTribunalul Teleorman, urmează a fi modificată întrutotul, în sensul că se admite acţiunea precizată şi în temeiul art. 998 şi 999 C. civ., pârâtul N.V., urmează să plătească suma de 83.903.160 lei despăgubiri civile, precum şi 19.682.5000 lei cheltuieli de judecată, în fond şi recurs, în temeiul art. 274 C. pr. civ.
