Societăţi comerciale. Dizolvare. Calitatea şi capacitatea procesuală a Oficiului Registrul Comerţului


Registrul comerţului (implicit şi oficiile sale teritoriale) ca instituţie fundamentală a dreptului comercial este în acelaşi timp şi un instrument juridic prin care se realizează, între altele, legală a unora dintre actele şi faptele comercianţilor asigurând furnizarea de date, informaţii şi documente certificate persoanelor interesate. Prin urmare, se poate reţine că prin oficiile sale îi este recunoscută expres legitimarea procesuală activă în litigiile grefate pe aplicarea dispoziţiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 atât în considerarea naturii juridice relevate anterior cât şi în lumina interesului public determinat de asigurarea unui mediu de afaceri transparent, legal şi corect faţă de toţi comercianţii.

(Legea nr. 31/1990, art. 237; Legea nr. 26/1990, art. 261)

Decizia nr. 1573 din 13 septembrie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 11236 din 10 mai 2007 a Tribunalului Sălaj s-a admis cererea formulată de petentul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva pârâtei S.C. „D.” S.A. Zalău, înmatriculată în registrul Comerţului sub nr.J.31/363/2006, ca fiind întemeiată şi în consecinţă s-a dispus dizolvarea acesteia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerţului rezultă că societatea pârâtă nu a înregistrat bilanţul anual aferent anului 2005 .

Conform disp. art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii, în situaţia în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situaţiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerţului ; societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul sau reşedinţa cunoscută; societatea nu şi-a completat capitalul social în condiţiile legii.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca fiind întemeiată, deoarece societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situaţiile financiare anuale care trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerţului, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată şi a hotărât dizolvarea societăţii pârâte, cu consecinţele ce decurg din această situaţie juridică, aşa după cum s-a arătat în dispozitiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, societatea pârâtă S.C. „D.”

S.A. Zalău, solicitând admiterea lui, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii Oficiului Registrului Comerţului privind dizolvarea acestei societăţi.

Dezvoltându-şi motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că până la data radierii societăţii din Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, respectiv înregistrării în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj, societatea şi-a îndeplinit obligaţiile de depunere a situaţiilor financiare anuale la Registrul Comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia se afla sediul social, mai mult, situaţiile financiare aferente anului 2005 au fost depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi prin adresa nr. 6.870/16.05.2006 cât şi la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj prin adresa nr. 8.130 din 21.06.2006, astfel încât nu se mai impune dizolvarea societăţii pârâte, atâta timp cât şi-a îndeplinit obligaţia impusă de lege.

Totodată, au fost depuse la dosar, în copie, actele invocate în susţinerea recursului.

În cauză a formulat recurs şi reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea în întregime a sentinţei atacate şi ca urmare a rejudecării pe fond a cauzei să se respingă cererea de dizolvare.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că S.C. „D” a fost înmatriculată în Registrul Comerţului Sălaj la data de 18.05.2006, în urma schimbării sediului social din jud. Călăraşi în jud. Sălaj.

Ca urmare a acestui eveniment, reclamantul arată că în urma transmiterii pe cale electronică a datelor de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj, aceste date au fost comunicate în mod incomplet şi din eroare s-a formulat acţiune pentru dizolvarea societăţii conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, întrucât societatea şi-a îndeplinit obligaţia legală de publicare a situaţiilor financiare anuale la registrul comerţului, prin depunerea acestora la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi conform dovezii nr. 3.709/10.05.2004 pentru anul 2003 şi nr. 8.108/10.05.2005.

În privinţa hotărârii instanţei de fond prin care s-a dispus dizolvarea societăţii pentru nedepunerea la registrul comerţului a situaţiilor financiare aferente anului 2005, reclamantul a arătat că instanţa a pronunţat dizolvarea pentru un motiv străin de natura pricinii – nedepunerea la registrul comerţului a situaţiilor anuale financiare aferente anului 2005 şi nu aşa cum s-a cerut prin acţiunea cu care a fost investită, respectiv în loc să fi pronunţat dizolvarea pe temeiul şi considerentele invocate în cererea introductivă, adică nedepunerea situaţiilor financiare aferente anilor 2003 şi 2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041 C.pr.civ. precum şi a dispoziţiilor legale pertinente incidente în materie, Curtea reţine următoarele:

1. Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situaţiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerţului.

Examinând acest text de lege se constată că această dispoziţie nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma „tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii”.

Drept urmare, Curtea este pusă în situaţia de a examina consecinţele depunerii situaţiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din Legea societăţilor comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condiţiile în care societatea comercială pârâtă îşi îndeplineşte obligaţia de a depune la Oficiul Registrului Comerţului situaţiile financiare aferente, sancţiunea dizolvării societăţii comerciale pârâte nu se mai impune.

În cauza de faţă societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi a situaţiilor financiare anuale aferente anilor 2003 şi 2004 pe baza şi în temeiul cărora a fost intentată acţiunea de dizolvare însă dintr-o eroare, asumată de reclamant, s-a descoperit ulterior că transferul pe cale electronică a datelor societăţii comerciale între cele două oficii a fost defectuos realizat şi astfel s-a ajuns la această situaţie, remediabilă pe calea recursului intentat de pârâtă.

Deşi pârâtei nu-i poate fi opusă situaţia prezentată în întâmpinare de către reclamant privind sursa erorii având în vedere şi dispoziţiile art. 9 alin. 3 din Legea nr. 26/1990 care prevede expres obligaţii specifice doar în sarcina oficiilor registrului comerţului, pentru restabilirea adevărului Curtea reţine că recursul este întemeiat şi va fi o admis ca atare. Nu trebuie omisă din analiză nici

faptul că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii respectiv este fundamentată temeinicia cererii de dizolvare pentru nedepunerea situaţiilor financiare pe anul 2005 în condiţiile în care reclamantul a solicitat să se dispună dizolvarea pentru aceea că pârâta nu ar fi depus situaţiile financiare pe anii 2003-2004.

Aşa fiind, recursul declarat de aceasta urmează a fi admis iar în temeiul art. 237 alin. 5 corelat cu art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ., sentinţa civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societăţii pârâte.

Totodată, în temeiul art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 corelat cu art. 21 lit. h, art. 25 şi art. 6 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune radierea menţiunilor din Registrul Comerţului operate în baza sentinţei recurate.

2. Cât priveşte recursul declarat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Curtea reţine că este scutit de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar conform art. 172 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 195/2004 corelat cu dispoziţiile art. 261 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 precum şi art. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, motiv pentru care se va proceda la analizarea pe fond a acestuia.

Curtea constată că recurentul are calitatea şi interesul să promoveze prezentul recurs întrucât acest lucru rezultă din natura juridică şi rolul acestei entităţi cât şi din prevederile de drept comun consacrate în conţinutul art. 261 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, Registrul comerţului ( implicit şi oficiile sale teritoriale) fiind o instituţie fundamentală a dreptului comercial este şi un instrument juridic prin care se realizează, între altele, publicitatea legală a unora dintre actele şi faptele comercianţilor şi asigură furnizarea de date, informaţii şi documente certificate persoanelor interesate.

Prin urmare, Curtea reţine că Registru comerţului prin oficiile sale îi este recunoscută expres legitimarea procesuală activă în litigiile grefate pe aplicarea dispoziţiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 în considerarea naturii sale juridice relevate anterior la care se adaugă interesul public determinat de asigurarea unui mediu de afaceri transparent, legal şi corect în ceea ce-i priveşte pe toţi comercianţi.

De aceea, legiuitorul şi face distincţia în partea introductivă a dispoziţiilor art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 sub aspectul legitimării procesuale pasive în litigiile ce au ca obiect dizolvarea judiciară în aplicarea acestui text de lege: oricare persoană interesată precum şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Dat fiind acest regim al prezumării interesului de a acţiona al Oficiul Naţional al Registrului Comerţului fără a fi necesară şi o dovada expresă în acest sens, Curtea reţine că în principiu această entitate are posibilitatea legală să promoveze şi recursul ca şi cale de atac prevăzută la art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, chiar dacă textul precitat restrânge sfera persoanelor ce pot exercita recurs doar la categoria persoanelor interesate.

Pentru a statua astfel, Curtea are în vedere, pe de o parte, că odată ce Oficiul Registrului Comerţului a introdus o acţiune în justiţie pentru care legea îi recunoaşte în mod expres legitimare procesuală activă, deosebit de condiţia justificării interesului personal procesual, acesta devine parte în proces cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, inclusiv aceea de a avea îndreptăţirea să promoveze calea legală de atac.

Pe de altă parte, Curtea notează că Oficiul Registrului Comerţului îşi păstrează calitatea şi îndreptăţirea de a recura hotărârea primei instanţe chiar şi atunci când aceasta a admis cererea de dizolvare a societăţii comerciale. Într-o atare împrejurare, în aparenţă, deşi Oficiul Registrului Comerţului a obţinut câştig de cauză în primă instanţă, ar trebui să-i fie respins eventualul recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe ca fiind lipsit de interes.

Cu toate acestea, Curtea reţine că şi într-o atare împrejurare Oficiul Registrului Comerţului poate să-şi manifeste voinţa de a deduce judecăţii litigiul privind dizolvarea unei în faţa instanţei de recurs folosul practic urmărit fiind de a împiedica producerea

efectelor hotărârii primei instanţe faţă de o societate comercială în ipoteza în care condiţiile iniţiale ce impuneau dizolvarea nu mai sunt îndeplinite şi astfel se impune reanalizarea lor în recurs ori în ipoteza în care aceste condiţii nu era îndeplinite înainte de a demara litigiul şi din varii motive reclamantul s-a aflat în eroare.

Din economia recursului declarat de recurent se desprinde împrejurarea că necesitatea de a declanşa calea de atac rezidă în aceea că înainte de demararea litigiului în faţa primei instanţe s-au depus situaţiile financiare aferente anilor 2003-2004 însă dintr-o eroare neimputabilă pârâtei nu s-au înregistrat şi la reclamant motiv pentru care se impune a se restabili adevărul şi a înlătura o situaţie prejudiciabilă faţă de pârâtă.

Nu în ultimul rând, Curtea constată Oficiul Registrului Comerţului are obligaţia de a veghea ca toate situaţiile, actele şi faptele a căror înregistrare este obligatorie să aibă corespondent în realitate. Şi este aşa, deoarece conform dispoziţiilor art. art. 261 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului are legitimare procesuala activă şi poate interveni în orice proces privind înregistrări în registrul comerţului, interesul fiind prezumat şi constând în respectarea cerinţelor generale ale activităţii comerciale.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat în cauză nu este nici inadmisibil aşa cum eronat a invocat recurenta pârâtă şi nici lipsi de interes aşa cum s-a arătat în precedent.

Din această perspectivă, Curtea reţine că recursul se vădeşte a fi fondat, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor mai sus arătate, corelate cu disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., urmează să admită şi recursul declarat de către reclamantul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj, deopotrivă cu recursul declarat de către pârâtă, cu consecinţele şi efectele mai sus arătate şi care se vor regăsi şi în dispozitivul prezentei decizii. (Judecător Liviu Ungur)