Societati comerciale Suspendare a executării


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA a VI a COMERCIALĂ

SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 3205

ŞEDINŢĂ PUBLICĂ DIN : 12 martie 2012

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :

PREŞEDINTE: Ana Maria Mateescu

GREFIER: Marilena Daniela Mija

Pe rol se află soluţionarea cauzei comerciale având ca obiect ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul S D în contradictoriu cu pârâta SC S G SRL cu sediul în Bucureşti şi pârâtul I E.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul prin avocat A E D, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. .

Procedura de citare este legal îndeplinită .

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă , după care:

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă , după care:

Reclamanta prin avocat, depuse timbru judiciar în completare de 0, 15 lei.

Pentru a da posibilitatea pârâţilor să se prezinte, instanţa lasă cauza la sfârşitul şedinţei.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul prin avocat A E D, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi.

Nemaifiind alte cererii de formulat sau probe de administrat , tribunalul acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul, prin avocat să admită acţiunea , să suspende executarea hotărârii adunării generale, având în vedere posibilitatea prejudicierii pârâtei. Se arată că deja s-au prezentat furnizori în considerarea contractelor încheiate de Isaakyan Edgar care îşi legitimează calitatea prin prezentarea hotărârii nelegale. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul constată încheiate dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată la data de 5 martie 2012, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI a comercială sub nr. 65933/2012, reclamantul S D a solicitat, pe cale ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării hotărârii din data de 27.01.2012 a adunării generale a asociaţilor pârâtei SC S G SRL.

În motivarea cererii, reclamanta a arăta că a formulat o cerere în anularea hotărârii sus menţionată formându-se dosarul nr. 5854/3/2012.

Reclamanta arată că deţine calitatea de asociat în cadrul pârâtei, cu un număr de 1500 părţi sociale reprezentând o cotă procentuală de 50% din valoarea capitalului social.

La data de 8.02.2012 a fost depusă la de către I E cererea sub nr. 506730 prin care s-a solicitat înscrierea în registrul comerţului a modificărilor aduse actului constitutiv prin hotărârea din 27.01.2012, constând în revocarea din funcţia de administrator a reclamantului.

În opinia reclamantului , hotărârea încalcă dispoziţiile art. 21 din actul constitutiv şi art. 192 din legea nr. 31/1990, iar noul administrator ar putea să provoace pagube iminente societăţii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 581 cod de procedură civilă, art. 112 cod de procedură civilă , art. 192 şi 196 din legea nr. 31/1990 şi a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Pârâta prin noul administrator – pârâtul I E, citată în condiţiile art. 114 in. 1 alin. 3 cod de proc. Civilă, nu s-au prezentat.

Verificând materialul probator administrat, tribunalul reţine :

Reclamantul S D este asociat al societăţii pârâte SC S G SRL cu o participare la capitalul social de 50%, precum şi administratorul desemnat prin actul constitutiv.

La 27.01.2012, asociatul pârâtei, E I a adoptat o nouă hotărâre, fără participarea reclamantului, prin care a procedat la revocarea reclamantului din funcţia de administrator, numindu-se administrator pe 4 ani.

Tribunalul se reţine investit cu cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale extraordinare a asociaţilor pârâtei din data de 27.01.2012, în temeiul art. 133 din legea nr. 31/1990 R şi art. 581 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 581 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea pierderilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din textul de lege menţionat rezultă două condiţii de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială şi anume: urgenţa şi caracterul vremelnic. Din această ultimă condiţie rezultă şi o a treia condiţie, şi anume ca, prin măsura luată, să nu se prejudece fondul.

Pentru a se putea dispune măsuri vremelnice in situaţii de urgenţă în condiţiile art.133 din legea nr. 31/1990 R, in cazul suspendării executării hotărârii adoptate, reclamanta avea obligaţia de a învedera împrejurări de fapt din care să rezulte că prin executarea hotărârilor este pusă în pericol integritatea dreptului său de acţionar sau exista pericolul actual al producerii unei pagube.

Tribunalul apreciază că urgenţa există la momentul soluţionării cauzei deoarece, aşa cum rezultă din art. 132 alin. 10 din legea nr. 31/1990R, în registrul comerţului se menţionează hotărârea irevocabilă de anulare. Or, în speţă, reclamantul nu este beneficiarul unor soluţii favorabile pronunţate în primă instanţă. Există astfel posibilitatea ca noul administrator să procedeze la încheierea unor acte juridice păgubitoare pentru pârâtă, cu caracter ireversibil.

Prejudiciul posibil a fi suportat de către reclamant este unul ireparabil, în condiţiile în care dreptul de a participa la adunările generale este un drept nepatrimonial fundamental al asociatului.

Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului, pentru următoarele considerente.

Conform art. 192 alin. 2 din LSC, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul în care legea sau actul constitutiv prevede altfel.

Art.193 alin. 3 din LSC prevede că, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.

De asemenea, potrivit art. 19 din actul constitutiv, adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi părţilor sociale, în condiţiile prezenţei tuturor asociaţilor, personal sau prin mandatar.

În cauză, se constată că hotărârea a cărei suspendare se solicită, având ca obiect revocarea şi numirea administratorului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 192 alin. 2 din LSC, respectiv a fost adoptată cu majoritate, nu cu unanimitate. Instanţa constată că nu ne regăsim în ipoteza art. 193 alin. 3 din LSC – cea a neadoptării hotărârilor din cauza neîntrunirii majorităţii – ci în imposibilitatea adoptării hotărârii de modificare a actului constitutiv din cauza inexistenţei unanimităţii.

De asemenea, tribunalul apreciază că măsura suspendării executării hotărârii menţionată nu prejudecă fondul ce face obiectul cauzei nr. 5854/3/2012 deoarece instanţa învestită cu judecarea cererii de suspendare verifică numai aparenţa dreptului.

În opinia tribunalului este îndeplinită şi condiţia vremelniciei deoarece suspendarea va fi dispusă până la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunţată în cauza 5854.

Faţă de considerentele expuse, tribunalul va admite cererea şi va dispune suspendarea executării hotărârii adunării generale.

În drept au fost avute în vedere dispoziţiile art. 581 cod de procedură civilă, art. 133 din legea nr. 31/1990R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamantul S D cu domiciliul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC S G SRL cu sediul în Bucureşti şi pârâtul I E cu domiciliul în Bucureşti.

Suspendă executarea hotărârii din 27 ianuarie 2012 a adunării generale a asociaţilor pârâtei SC S G SRL, până la soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii.

Cu recurs in 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.

PRESEDINTE GREFIER

Red. AMM /

Com………………………

Ex…………………………….