Soluţionarea contestaţiei formulată de debitor în baza art.33 alin 2 din Legea nr.85/2006, ca tardivă. Prejudicii, daune


T R I B U N A L U L,

JUDECĂTORUL- SINDIC

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr., creditorul SC CC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitorului SC IC SRL.

În motivare, a arătat că are împotriva debitorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile în cuantum de 29.111,43 lei şi că această situaţie îl situează pe debitor în stare de .

În dovedire, a depus contractul de prestări servicii în sistem Lohn, avize de însoţire a mărfii şi facturile fiscale nr: 8208209287, 1041752, 1041726, 1041727, 1041728, 8209296 şi 829297/2007 (f.4-15).

La data de 15.04.2009, debitorul a solicitat anularea cererii introductive iar prin cererea formulată la data de 20.05.2009 a susţinut că cererea depusă anterior trebuie interpretată ca fiind contestaţie la procedura insolvenţei în sensul art.32 alin 2 din Legea nr.85/2006 (f.23-34, 40-41).

În motivarea cererilor formulate, debitorul a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.31 alin 1 şi art.3 alin 6 din Legea nr.85/2006, că SC CC SRL nu este creditor îndreptăţit să ceară deschiderea procedurii insolvenţei întrucât creanţa acestuia nu este certă.

Arată că a avut relaţii comerciale cu creditorul în baza contractului de prestări servicii în sistem Lohn nr.1016/28.09.2006, că acesta şi-a îndeplinit corect obligaţiile contractuale până în anul 2007, când a executat necorespunzător un lot de obiecte ce urma a fi expediat în Italia, pentru care a emis facturile invocate în susţinerea cererii introductive.

Datorită deficienţelor calitative a înregistrat un prejudiciu de 10873,10 Euro, motiv pentru care a refuzat plata facturilor.

Că Sentinţa Civilă nr.265/21.01.2008 pronunţată de J B în dos. nr. având ca obiect somaţie de plată a fost anulată prin S.C. nr.2847/02.06.2008 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Că cererea în anulare a fost admisă cu motivarea că refuzul plăţii sumei de 29.114,43 RON este consecinţa executării defectuoase şi cu întârziere a produselor contractante, imputabilă creditorului, că prin această sentinţă s-a reţinut în mod irevocabil că suma în discuţie nu este certă, lichidă şi exigibilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine:

Cu privire la contestaţia debitorului.

Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, debitorul a primit duplicatul cererii privind deschiderea procedurii insolvenţei la data de 27.03.2009 şi a fost citat cu menţiunea că „ … poate recunoaşte sau contesta starea de insolvenţă în termen de 10 zile de la primirea” acestuia (f.20).

Cererea depusă de debitor la termenul din data de 15.04.2009 (f.36) care potrivit susţinerilor debitorului ar trebui interpretată ca fiind contestaţie la procedura de insolvenţă în sensul art.33 alin 2 din Legea nr.85/2006, a fost formulată peste termenul de 10 zile prevăzut de art.33 alin 2 din lege care s-a îndeplinit la data de 09.04.2009.

Termenul prevăzut de articolul de lege sus indicat fiind un termen de decădere, va respinge contestaţia debitorului ca fiind tardivă.

Cu privire la cererea introductivă.

Potrivit art.11(1) din O.G. nr.5/2001 „Ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi”.

Faţă de dispoziţiile sus citate litigiul purtat de părţi în materia somaţiei de plată, este irelevant în soluţionarea cererii în discuţie (f.26-27 şi 33-34).

Facturile fiscale nr: 8209297, 8209296 şi 728(f.12-13) fac în favoarea creditorului SC CC SRL şi împotriva debitorului SC IC SRL dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 10.342,99 lei.

Facturile fiscale nr.1041726, 1041727, 8209287 şi 1041752 (f.14-15), nefiind acceptate la plată de debitor, nu pot conduce la concluzia că diferenţa de creanţă pretinsă de creditor este certă, lichidă şi exigibilă.

Având în vedere că creanţa creditorului în cuantum de 10.342,99 lei, pentru care, în cele ce preced, s-a reţinut caracterul cert, lichid şi exigibil, depăşeşte valoarea prag prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 în vigoare la data învestirii instanţei, în temeiul art.11 din Legea nr.85/2006, va admite cererea creditorului.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă va dispune şi cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de creditor.