C.proc.civ., art. 399 – 404
O.G. nr. 5/2001, modificată, art. 10
În procedura somaţiei de plată, cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă, prin contestaţie debitorul putând invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.
Tocmai datorită faptului că ordonanţa care constituie titlu executoriu a fost soluţionată de tribunal, iar debitoarea nu a formulat cerere în anulare, nu tribunalul este competent să judece apărările de fond invocate de contestatoare, ci instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la propriu-zisă, respectiv judecătoria.
Chiar dacă în cadrul contestaţiei la executare se pot formula apărări de fond împotriva titlului executoriu în situaţia în care nu s-a promovat cerere în anulare, nu înseamnă că apărările de fond ar putea fi invocate în cadrul contestaţie la titlu, pentru că acestea din urmă pot viza doar lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, fără a se putea contesta însuşi titlul executoriu, în ceea ce priveşte validitatea sa în fond, apărările de fond putând fi formulate doar prin intermediul unei contestaţii la executare propriu-zise.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 836 din 16 iunie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 381 din 3 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 5207/108/2008 Tribunalul Arad a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei S.N. L S.A. Târgu-Jiu, cât şi cea a inadmisibilităţii invocării apărărilor de fond, respingând contestaţia formulată de S.C. C S.A. Arad în contradictoriu cu intimatele S.C. B S.R.L. Bucureşti şi S.N. L S.A. Târgu-Jiu având ca obiect lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării ordonanţei nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunţată de acelaşi tribunal în dosarul nr. 2675/108/2008. Cu toate acestea, prima instanţă a admis contestaţia la executare având ca obiect apărările de fond împotriva hotărârii menţionate, în sensul că a anulat în parte ordonanţa nr. 1470 din 23 iulie 2008 a Tribunalului Arad cu privire la obligarea debitoarei de a achita dobânzile legale până la data plăţii sumei de 13.387.792,76 lei cu titlu de preţ al cărbunelui livrat, menţinând restul obligaţiilor.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs intimata S.C. B S.R.L. Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând casarea hotărârii atacate şi în urma rejudecării cauzei să se respingă contestaţia la executare având ca obiect apărări de fond împotriva titlului executoriu.
Prin decizia civilă nr. 836 din 16 iunie 2009 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul societăţii intimate şi a casat în parte hotărârea atacată, în ceea ce priveşte contestaţia la executare având ca obiect apărările de fond împotriva ordonanţei nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2675/108/2008, trimiţând cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Arad, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Potrivit articolului următor, contestaţia se introduce la instanţa de executare. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
În speţă, deşi contestatoarea S.C. C S.A. Arad şi-a întemeiat cererea introductivă pe art. 399-402 şi art. 404 alin. 1 din (adică pe aproape toate textele de lege din cadrul secţiunii a VI-a a Cărţii V a Codului de procedură civilă), precum şi pe art. 10 din O.G. nr. 5/2001, modificată, raportat la petitele formulate – anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 88/2008 al B.E.J. R.D. din Bucureşti, suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei, precum şi respingerea dobânzii legale aferente obligaţiei principale de 13.387.792,76 lei – este în afara oricărei îndoieli că, în realitate, iniţial partea a promovat doar o contestaţie la executare propriu-zisă, cum în mod just a arătat şi recurenta.
Abia ulterior, prin completările de acţiune formulate în cauză, respectiv prin „răspunsul la întâmpinare” depus la termenul din 3 februarie 2009, societatea contestatoare a arătat că excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Arad invocată de intimata S.C. B S.R.L. Bucureşti se impune a fi respinsă întrucât, în temeiul art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ea contestă şi titlul executoriu reprezentat de ordonanţa nr. 1470 din 23 iulie 2008 a acestei instanţe, în ceea ce priveşte lămurirea înţelesului şi a întinderii respectivei hotărâri, prin obligarea sa la plata unor dobânzi generic enunţate, fără calcularea acestora, precum şi actualizarea debitului cu rata inflaţiei creanţa intimatei creditoare nefiind certă.
Într-adevăr, prin contestaţia la titlu se contestă însuşi titlul executoriu, dar nu în ceea ce priveşte validitatea în fond, ci numai în ceea ce priveşte înţelesul, întinderea şi aplicarea sa. Cu alte cuvinte, dat fiind faptul că titlul nu este suficient de clar, se impune lămurirea acestuia în vederea unei executări corecte, părţile, de obicei debitorul, nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face executarea în temeiul acelui titlul. Ca atare, condiţia de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere de chemare în judecată este ca în titlul executoriu, reprezentat în speţă de o hotărâre judecătorească, să conţină în dispozitiv, căci numai această parte a hotărârii se aduce la îndeplinire, în caz de nevoie, pe cale de executare silită, anumite ambiguităţi, neclarităţi sau soluţii susceptibile de interpretare şi aplicare diferite.
În conformitate cu art. 404 din Codul de procedură civilă, instanţa va dispune „lămurirea titlului executoriu”, în sensul că va stabili condiţiile şi limitele în care va trebui să se desfăşoare executarea silită în baza acelui titlu, iar dacă până la soluţionarea contestaţiei la executare s-au întreprins anumite acte de executare peste limitele determinate de către instanţa învestită cu soluţionarea acelei contestaţii, acestea se vor desfiinţa, urmând să fie păstrate numai actele care se încadrează în prevederile lămurite ale titlului.
Practica judiciară în materie a statuat în mod constant că o contestaţie la titlu poate fi admisă doar în acele situaţii, rare de altfel, având în vedere că una dintre principalele obligaţii ale judecătorului este aceea de a stabili dacă măsurile dispuse prin hotărârea pronunţată nu sunt ambigue, în care dispozitivul nu este clar, lipsit de orice echivoc, fără însă, a se putea modifica, pe această cale, situaţia reţinută definitiv şi irevocabil, deoarece în acest cadru procesual nu se pot pune în discuţie şi administra probe pentru a se combate situaţii de fapt care şi-au primit o soluţie în procesul de fond, întrucât s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat (res iudecata pro veritate habetur). Altfel spus, pe calea contestaţiei la executare se pot urmări doar clarificări, dacă într-adevăr este cazul, asupra înţelesului, întinderii sau a modului de aplicare a titlului executoriu, legiuitorul român creând în acest fel posibilitatea ca instanţa emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăţi a hotărârii pusă în operă, şi nicidecum modificarea acesteia.
Contestaţia la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este şi nu poate fi considerată un mijloc procedural creat a anula sau modifica însuşi titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac, ordinare sau extraordinare. Deci, instanţa competentă a soluţiona contestaţia nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, o soluţie contrară încălcând în mod grav principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Aceasta, întrucât natura imperativă a dispoziţiilor care reglementează instituţia puterii lucrului judecat împiedică orice tentativă de rediscutare a chestiunilor care privesc fondul cauzei, instanţa chemată să soluţioneze o contestaţie la executare fiind obligată să se conformeze şi ea, la rândul său, întrutotul titlului executoriu ce se execută şi nicidecum să dispună modificarea lui, singurele apărări de fond care pot fi invocate fiind cele care vizează cauze de stingere a obligaţiei care au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii.
În procedura somaţiei de plată reglementată de O.G. nr. 5/2001, modificată, în conformitate cu art. 10, cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă, prin contestaţia la executare debitorul putând invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.
Este de necontestat faptul că contestatoarea S.C. C Arad S.A. nu a promovat cerere în anulare împotriva ordonanţei nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2675/108/2008, astfel că ea are deschisă calea procedurală reglementată de norma specială cuprinsă în O.G. nr. 5/2001, modificată.
Susţinerile contestatoarei intimate în sensul că, dat fiind faptul că recurenta nu a atacat şi sentinţa comercială nr. 263 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Arad, prin care această instanţă s-a pronunţat cu privire la competenţa judecătoriei de a soluţiona contestaţia la executare propriu-zisă având ca obiect anularea actelor de executare silită, precum şi cu privire la competenţa sa materială legată de apărările de fond împotriva titlului contestat, înseamnă că ea a acceptat în mod tacit ca respectivele apărări să fie judecate de către tribunal şi că, dând dovadă de rea-credinţă, abia după ce a văzut că soluţia îi este nefavorabilă a declarat recurs împotriva acesteia invocând tocmai necompetenţa primei instanţe nu pot fi primite deoarece, pe de o parte, sentinţa ce formează obiectul prezentului control judiciar este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, iar intimata S.C. B S.R.L. Bucureşti şi-a exercitat dreptul legal de a promova această cale de atac împotriva unei hotărâri pe care o apreciază ca fiind netemeinică şi nelegală, ceea ce, evident, nu poate fi considerat ca o dovadă a relei sale credinţă, iar pe de altă parte, soluţia la care a ajuns tribunal în ceea ce priveşte declinarea de competenţă în favoarea Judecătorie Arad nu constituie nici regulator de competenţă şi nicio dezlegare dată în drept de instanţa superioară în temeiul art. 315 din Codul de procedură civilă. Cu alte cuvinte, şi dacă creditoarea intimată nu a declarat recurs în termen de 5 zile de la pronunţarea de către Tribunalul Arad a sentinţei de declinare a competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zisă promovată de debitoarea S.C. C Arad S.A., hotărâre în cadrul căreia instanţa a menţionat că amână judecarea contestaţiei la titlu având ca obiect lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării ordonanţei nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2675/108/2008, inclusiv pentru soluţionarea apărărilor de fond împotriva respectivului titlu, în lipsa unui text de lege nu se poate susţine cu temei că partea ar fi decăzută din dreptul de a mai ataca cu recurs hotărârea prin care au fost soluţionate aceste două aspecte menţionate.
Norma care reglementează competenţa instanţelor de a soluţiona contestaţiile la executare, atât competenţa materială, cât şi cea teritorială, este cea din art. 400 din Codul de procedură civilă, al cărui conţinut a fost redat mai sus.
Din analiza acestui text rezultă fără echivoc că toate contestaţiile ce s-ar ridica asupra urmăririi însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare (contestaţia la executare propriu-zisă), ca şi contestaţia împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile prevăzute de lege se vor îndrepta la instanţa care execută hotărârea. În schimb, toate contestaţiile privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu (contestaţia la titlu) sunt în căderea instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută. Practic, este posibil ca o contestaţie la titlu să fie soluţionată de judecătorie, tribunal, curte de apel sau chiar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Această soluţie este firească, întrucât instanţa care a pronunţat hotărârea este cea mai în măsură să clarifice eventualele ambiguităţi de interpretare sau orice alt incident care se referă la „înţelesul, întinderea sau aplicarea” dispozitivului, nefiind cu putinţă ca o instanţă inferioară să fie chemată să lămurească hotărârea de fond definitivă sau irevocabilă a instanţei superioare, de la regula instituită de art. 400 alin. 2 chiar acest text făcând o derogare în privinţa contestaţiilor care au ca obiect un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, din formularea legiuitorului rezultând că se are în vedere tot categoria contestaţiilor ce au ca obiect lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Trebuie precizat că în toate cazurile criteriul valoric este irelevant pentru stabilirea competenţei materiale de soluţionare a contestaţiilor la executare, întrucât normele înscrise în art. 400 din Codul de procedură civilă derogă, sub acest aspect, de la regula cuprinsă în art. 2 din acelaşi cod, referitoare la competenţa după valoare, motiv pentru care apărările intimatelor cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cum în mod judicios a arătat şi recurenta prin concluziile scrise depuse la dosar, fiind fără relevanţă juridică faptul că, într-un asemenea caz, contestaţia la executare echivalează cu o veritabilă judecată de fond. Tot astfel, nu are nicio importanţă că cererile privind somaţia de plată se depun, potrivit art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, modificată, la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă şi că tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, în speţă nefiind vorba de un capăt de cerere accesoriu, raportat la dispoziţiile art. 17 din Codul de procedură civilă, care ar fi de competenţa instanţei care judecă cererea principală, cum în mod eronat susţine intimata S.C. C Arad S.A. prin concluziile sale scrise. De altfel, şi autorii citaţi de această parte au propus, de lege ferenda, abrogarea alin. 2 al art. 10 din Ordonanţa de Guvern privind procedura somaţiei de plată, tocmai pentru a nu se ajunge la situaţii inedite, precum cea din prezentul litigiu.
După cum art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă stabileşte o excepţie de la regula în materie, prevăzând că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest sens o altă cale de atac, şi prin art. 10 din O.G. nr. 5/2001, modificată, se statuează că cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă, prin contestaţia la executare debitorul putând invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.
Cu toate acestea, în mod eronat prima instanţă a considerat că este competentă să soluţioneze asemenea apărări de fond invocate de contestatoarea S.C. C Arad S.A. şi prin care societatea debitoare a solicitat anularea ordonanţei nr. 1470 din 23 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2675/108/2008 pe motiv că legea interzice cumulul dobânzii legale moratorii cu penalităţile convenţionale în cazul neexecutării la termen a obligaţiilor pecuniare, penalităţile putând avea doar caracter moratoriu, nu şi compensatoriu, astfel că penalităţile de întârziere, având aceeaşi natură juridică ca şi dobânda legală – aceea de daune-interese, nu se pot cumula cu acestea din urmă deoarece ar exista o dublă reparaţie, iar ceea ce se va datora va fi penalitatea, întrucât reprezintă voinţa părţilor.
Tocmai datorită faptului că ordonanţa emisă în procedura somaţiei de plată şi care constituie titlu executoriu a fost soluţionată de Tribunalul Arad, iar debitoarea nu a formulat cerere în anulare în condiţiile art. 8 din O.G. nr. 5/2001, modificată, nu tribunalul este competent să judece apărările de fond invocate de contestatoare în temeiul art. 10 din acelaşi act normativ, ci instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă, respectiv Judecătoria Arad. Chiar dacă acest din urmă text prevede că în cadrul contestaţiei la executare se pot formula apărări de fond împotriva titlului executoriu în situaţia în care nu s-a promovat cerere în anulare, nu înseamnă că apărările de fond ar putea fi invocate în cadrul contestaţie la titlu, pentru că acestea din urmă pot viza doar lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, fără a se putea contesta însuşi titlul executoriu, în ceea ce priveşte validitatea sa în fond, apărările de fond putând fi formulate doar prin intermediul unei contestaţii la executare propriu-zise. Reiterarea unor apărări de fond de către societatea contestatoare şi în prezenta pricină nu poate fi primită, întrucât nu este posibilă, la acest moment procesual, transformarea cererii cu a cărei judecată a fost învestit tribunalul, contestaţia la titlu fiind neîntemeiată în condiţiile în care dispozitivul ordonanţei nr. 1470 din 23 iulie 2008 a Tribunalului Arad este clar, cum corect a reţinut şi prima instanţă, nepunând probleme asupra lămuririi înţelesului, întinderii şi aplicării sale, ceea ce justifică soluţia de respingere a respectivei contestaţii.
Pe cale de consecinţă, tribunalul nu era competentă să soluţioneze apărările de fond invocate de debitor împotriva titlului executoriu, acestea putând fi formulate doar pe calea contestaţie la executare propriu-zise, care se judecă, potrivit art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de către judecătorie, ca instanţă de executare, organ de jurisdicţie în favoarea căreia această cerere a şi fost declinată prin sentinţa comercială nr. 263 din 17 februarie 2009, în mod greşit prima instanţă, respingând excepţia inadmisibilităţii, a admis contestaţia la executare având ca obiect apărări de fond împotriva titlului executoriu. Acestea sunt cele două forme ale contestaţiei la executare reglementate de legiuitor, care a stabilit, de asemenea, caracterele juridice şi condiţiile lor de exercitare, precum şi instanţele competente a le soluţiona, neexistând o a treia categorie, admisă de Tribunalul Arad, respectiv „contestaţia la executare privind apărările de fond”.
În atare situaţie, în speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile alin. 6 al art. 312 din Codul de procedură civilă, care statuează că în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanţa va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii, neputându-se primi susţinerile recurentei în sensul ca instanţa, după casare, în urma rejudecării cauzei, să respingă contestaţia la executare având ca obiect apărări de fond împotriva titlului executoriu, pentru că în caz contrar s-ar lăsa fără conţinut alin. 1 al art. 105 din acelaşi cod, potrivit cărora actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule, iar societatea contestatoare nu ar mai beneficia de dublul grad de jurisdicţie garantat de legea română.
