în ipoteza existenţei unei convenţii arbitrate, instanţele judecătoreşti nu au competenţa de atribuţiune sau materială a soluţionării litigiului indiferent de procedura de soluţionare, cea a dreptului comun ori procedură specială, cum este cea reglementată de O.G. nr. 5/2001.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 571 din 3 aprilie 2003
Prin ordonanţa nr. 3230 din 28 iunie 2002, pronunţată în
dosar nr. 7328/2002 al Tribunalului Cluj, s-a admis cererea creditoarei S.C. Media Publicom SRL Cluj împotriva debitoarei S.C. Amprenta Advertising SRL Cluj-Napoca care a fost somată să achite sumele de 158.593.170 lei cu 5% pe zi penalităţi de întârziere, 2.737.321 lei cu o dobândă de 35%, 29.346.801 lei cu 5% pe zi penalităţi de întârziere, precum şi 2.815.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut în esenţă existenţa contractului cadru nr. 101 din 6 septembrie 2001 încheiat între părţi, din care rezultă obligaţia de plată asumată de debitoare fiind depuse facturile aferente care confirmă îndeplinirea obligaţiei creditoarei. Fiind îndeplinite dispoziţiile art.1 din O.G. nr. E/2001 s-a admis cererea creditoarei pentru emiterea somaţiei de plată.
Cererea în anulare formulată de debitoarea S.C. Amprenta SRL. a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 4919 din 16 octombrie 2002, pronunţată în dosar nr. 8732/2002 al Tribunalului Cluj care a apreciat că din facturile depuse la dosar şi acceptate de debitoarea în condiţiile art. 46 C.com., rezultă că acesteia îi revine obligaţia de plată a sumelor solicitate de creditoare.
împotriva acestei soluţii a formulat recurs debitoarea S.C. Amprenta S.R.L. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, în principal pentru faptul că Tribunalul a soluţionat cauza deşi părţile au încheiat o convenţie arbitrală, situaţie în care competenţa instanţelor judecătoreşti era exclusă, dar şi pentru modul de soluţionare a cauzei pe fond.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză, art. 343 şi următoarele C.pr.civ, O.G. nr. 5/2001 Curtea constată că acesta este întemeiat admiţându-l ca atare, conform art. 312 alin. (1) C.pr.civ.
Astfel, în ceea ce priveşte critica formulată de recurentă cu privire la necompetenta materială a tribunalului în soluţionarea cauzei în condiţiile O.G. nr. 5/2001 deşi părţile au încheiat o convenţie arbitrală, Curtea reţine că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 3433 C.pr.civ, „încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei competenţa instanţelor judecătoreşti”.
Prin urmare, întrucât părţile au prevăzut prin contractul cadru că orice litigiu patrimonial decurgând din executarea
acestuia va fi soluţionat în principal în mod amiabil, iar dacă acest lucru nu este posibil, competenţa aparţine Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Cluj, rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 3433 C.pr.civ.
Aşa fiind, instanţele judecătoreşti, în ipoteza existenţei unei convenţii arbitrale nu au competenţa soluţionării litigiului indiferent de procedura de soluţionare, cea a dreptului comun ori o procedură specială cum este cea reglementată de O.G. nr. 5/2001
în consecinţă, reţinând că tribunalul a soluţionat cauza deşi nu avea competenţa materială, soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului debitoarei şi modificare a sentinţei în sensul admiterii cererii şi anulării ordonanţei nr. 3230/2002. (Judecător Gheorghe Buta)
