Pentru a se emite somaţia de plată trebuie întrunite
cumulativ cele trei cerinţe în ceea ce priveşte creanţa, respectiv să fie certă, lichidă şi exigibilă, adică să aibă o existenţă neîndoielnică,
să nu implice contestarea sa de către cealaltă parte, să fie precis determinată şi fi ajuns la scadenţă, iar debitul solicitat să fie materializat într-un înscris însuşit de părţi prin semnătură ori într-un alt mod admis de lege
(ORDONANŢĂ Nr. 534/C din 14 aprilie 2010)
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.01.2010, creditoarea S.C. G. U. S.A., cu sediul în Piteşti, a chemat în judecată de debitorii C. C. şi M. Ş., ambii domiciliaţi în T., jud.Argeş, solicitând ca, pe calea emiterii ordonanţei care să conţină somaţia de plată, să fie obligaţi debitorii la plata sumei totale de 244.994,30 lei cu titlu de pretenţii contractuale, din care 5.022,24 lei reprezintă rate neachitate ajunse la scadenţă, 13.296,38 lei reprezintă dobândă şi 226.675,68 lei reprezintă penalităţi de întârziere calculate conform art. 1 alin. 4 din contract.
Prin aceeaşi cerere, creditoarea a mai solicitat ca debitorii să fie obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.
În motivarea cererii, creditoarea a susţinut că în baza contractului nr. 896/28.11.2003, debitorul C. C. girat fiind de debitorul M. Ş., a cumpărat produse în valoare totală de 5.022 lei, pe care s-a obligat să le plătească în rate lunare la casieria firmei, la datele scadente, conform contractului.
Cum debitorul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin contract, conform art. 7 s-au calculat penalităţi şi dobândă pentru perioada 28.11.2003 – 25.01.2010, în sumele arătate, ce urmează a fi achitate în solidar cu girantul său.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 969, 1073, 1361, 1652 Cod civil, art. 40 şi 42 Cod comercial şi a arătat că a promovat prezenta cerere privind emiterea somaţiei de plată în baza OG nr. 5/2001.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie la dosar înscrisuri (filele 3-6).
Legal citat, debitorul C. C. a formulat întâmpinare (filele 14-15), solicitând respingerea cererii pentru faptul că a intervenit prescripţia extinctivă a dreptului creditoarei de a mai solicita sumele restante, arătând că creditoarea a stat în pasivitate timp de 7 ani, iar dreptul său la acţiune s-a stins prin prescripţie.
Prin aceeaşi întâmpinare, debitorul C. Ş. a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cererii, arătând că suma pe care reclamanta o solicită nu poate să depăşească suma de 100.000 lei.
Legal citat, debitorul M. Ş. a formulat întâmpinare (filele 12-13), solicitând la rândul său respingerea cererii formulată de creditoare, cu motivarea că în contractul nr.896/2003 a avut calitatea de girant, iar în contract s-a inserat clauza potrivit căreia el ar fi trebuit să fie înştiinţat de creditoare cu privire la debit.
Vânzătorul G. U. S.A. era obligat prin contract să acţioneze în justiţie pe cumpărător chiar după prima rată neachitată, iar nu să aştepte şase ani până să promoveze o astfel de acţiune, a mai susţinut debitorul M. Ş., invocând la rândul său excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al creditoarei pentru ratele şi penalităţile aferente perioadei 2003 – 2006.
.În raport de apărările formulate de cei doi debitori, creditoarea a depus la dosar în prezenta şedinţă de judecată o cerere precizatoare prin care a arătat că înţelege să-şi restrângă pretenţiile la suma de 28.384,02 lei, compusă din: 1.150,93 lei reprezentând contravaloarea a 11 rate neachitate aferente perioadei 28.01.2007 – 28.11.2007, rate ce nu pot fi considerate ca fiind prescrise raportat la data de 28.01.2010, când prezenta cerere a fost depusă la instanţă şi 27.233,09 lei reprezentând penalităţi aferente, calculate pentru cele 11 rate neachitate şi ajunse la scadenţă.
Instanţa, conform prevederilor art.137 Cod procedură civilă, pronunţându-se în mod prioritar asupra excepţiei necompetenţei materiale invocată de debitorul C. Ş. prin întâmpinarea depusă la dosar, constată că nu este întemeiată, urmând să o respingă cu motivarea că valoarea însumată a pretenţiilor creditoarei, de 244.994,30 lei, conferă tribunalului competenţa soluţionării în primă instanţă a cererii privind emiterea somaţiei de plată, în conformitate cu dispoziţiile art.2 pct.1 lit.a) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 2 alin.1 din OG 5/2001, invocat de creditoare drept temei de drept.
Chiar dacă ulterior creditoarea şi-a restrâns acţiunea la o sumă situată sub pragul celor 100.000 lei, în raport de dispoziţiile art.181 Cod procedură civilă tribunalul îşi menţine competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului.
Cât priveşte fondul pretenţiilor deduse judecăţii, analizând cererea formulată în raport de motivele arătate, de dovezile depuse în susţinerea ei, de apărările formulate de cei trei debitori, precum şi avându-se în vedere cadrul legal incident speţei la care s-a făcut trimitere de către creditoare, constată şi reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG 5/2001, modificată şi completată, instanţa poate emite ordonanţă care să cuprindă somaţia de plată către debitor şi termenul de plată la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile care reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate prin contract, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin semnătură.
Textul de lege enunţat prevede imperativ îndeplinirea celor trei condiţii cumulative în ceea ce priveşte creanţa, respectiv să fie certă, lichidă şi exigibilă, adică să aibă o existenţă neîndoielnică, să nu implice contestarea sa de către cealaltă parte, să fie precis determinată şi fi ajuns la scadenţă.
O altă cerinţă este aceea ca debitul solicitat să fie materializat într-un înscris însuşit de părţi prin semnătură ori într-un alt mod admis de lege.
În speţă, se constată faptul că creditoarea a dovedit cu contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar (filele 3-4) faptul că a vândut debitorului C. C. produse cu plata în rate, însă acesta din urmă nu a putut dovedi faptul că a achitat aceste produse în integralitate, mulţumindu-se a invoca excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al creditoarei, chiar şi după ce creditoarea şi-a precizat ulterior acţiunea, arătând că îşi restrânge pretenţiile la suma de 28.384,02 lei, compusă din: 1.150,93 lei reprezentând contravaloarea a 11 rate neachitate aferente perioadei 28.01.2007 – 28.11.2007, rate ce nu pot fi considerate ca fiind prescrise raportat la data de 28.01.2010, când prezenta cerere a fost depusă la instanţă şi 27.233,09 lei reprezentând penalităţi aferente, calculate pentru cele 11 rate neachitate şi ajunse la scadenţă.
Raportat la precizarea de acţiune şi la faptul că cererea introductivă s-a înregistrat pe rolul instanţei la data de 28.01.2010, instanţa urmează să respingă excepţia prescripţiei invocată de cei doi debitori, ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, să constate că creditoarea este în drept să pretindă suma de 1.150,93 lei reprezentând contravaloarea a 11 rate neachitate aferente perioadei 28.01.2007 – 28.11.2007, a căror neplată debitorul-cumpărător C. C. nu a putut dovedi că ar fi justificată în vreun fel.
Cât priveşte însă penalităţile de întârziere şi dobânzile calculate pentru această sumă, instanţa va reţine că creditoarea nu a făcut dovada însuşirii sumei calculate de către nici unul din debitori, precum şi faptul că pentru determinarea corectă a penalităţilor se impune efectuarea unei expertize contabile, probă ce nu poate fi admisă în procedura specială a ordonanţei de plată, dar care poate fi solicitată pe calea dreptului comun.
Având în vedere cele mai sus arătate, cererea creditoarei urmează să fie admisă numai în parte, numai în ceea ce îl priveşte pe debitorul-cumpărător C. C. şi numai pentru suma de 1.150,93 lei reprezentând contravaloarea a 11 rate neachitate aferente perioadei 28.01.2007 – 28.11.2007, sumă certă, lichidă şi exigibilă pentru care debitorul-cumpărător nu a prezentat o apărare care să-i justifice nerespectarea obligaţiei de plată ce revine oricărui cumpărător, conform prevederilor art. 969 Cod civil.
Cât priveşte debitorul-girant M. Ş., cererea creditoarei urmează să fie respinsă, întrucât – în redactarea termenilor contractului – obligaţia lui apare ca fiind una subsidiară celei a cumpărătorului, iar acordul său priveşte reţinerea din salariu a datoriei neachitată de cumpărător după o prealabilă somaţie adresată lui, care însă nu a fost dovedită de creditoare.
Cu privire la girantul M. Ş., creditoarea se poate adresa împotriva sa cu o acţiune de drept comun prin care să pretindă obligarea lui la plată în solidar cu cumpărătorul.
Admiţând în parte cererea, în baza dispoziţiilor art. 6 alin.2 din OG 5/2001, instanţa va fixa termen de plată la data de 14 mai 2010.
Potrivit dispoziţiilor art.274 Cod proc.civilă, debitorul-pârât căzut în pretenţii urmează să fie obligat şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei, conform dovezilor de plată depuse la dosar.
