Regimul legal special aplicabil probatoriului în procedura somaţiei de plată. Consecinţele invocării excepţiei de neexecutare şi a compensaţiei asupra caracterului cert şi exigibil al creanţei
Refuzul parţial al recurentei de a achita plata se întemeiază pe excepţii ce nu pot fi analizate în cadrul procedurii speciale instituite prin O.G. nr. 5/2001.
Este adevărat că prin plata parţial efectuată recurenta a recunoscut că datorează preţul, însă semnătura de primire a unui împuternicit al societăţii fără nu exprimă acordul de voinţă cu privire la stipularea unei clauze penale în conformitate cu art. 1066 C. civ.
Deşi accesorie obligaţiei principale, clauza penală trebuie să întrunească toate condiţiile cerute pentru valabilitatea oricărei convenţii. Subliniem că aceste aspecte nu pot fi cenzurate într-o procedură guvernată de dispoziţiile speciale ale O. G. nr. 5/ 2001, ci în condiţiile promovării unei acţiuni pe calea dreptului comun.
De asemenea, toate apărările şi argumentele aduse de către recurentă în sprijinul excepţiei de neexecutare, compensarea invocată în temeiul art. 1143 şi urm. C. civ., recunoaşterea parţială a datoriei urmează a fi analizate pe calea dreptului comun.
Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerinţele art. 379 C. pr. civ. raportate la art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, creanţa nefiind certă şi exigibilă.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1934 din 10 decembrie 2003)
CURTEA,
Prin cererea înregistrată sub nr. 10530/2001 SC “T.l.” SRL creditor a solicitat instanţei, în contradictoriu cu SC “H.” SRL, emiterea somaţiei de plată pentru suma de 429.273.686 lei cu penalităţi de 1 % pe fiecare zi de întârziere, conform facturii fiscale 662609/2.02.2001; s-a arătat în motivarea cererii că s-au livrat debitoarei produse a căror c/val. facturată nu a fost achitată.
Că în conformitate cu cele consemnate pe factură şi însuşite de către debitoare sunt datorate penalităţi de întârziere.
în drept au fost invocate disp. O.G. nr. 5/2001.
Prin cerere precizatoare (fila 65 dosar s-au solicitat 429.273.686 lei debit şi 901.479.720 lei penalităţi de întârziere).
Prin întâmpinarea depusă la 10.11.2001, fila 73 dosar debitoarea SC “H.” SRL a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
S-a susţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 1 alin. 1 O.G. nr. 5/2001 aceasta neavând un caracter cert, refuzul la plată fiind justificat.
S-a aratat că, marfa a fost livrată cu întârziere şi a fost calitativ necorespunzătoare, fapte notificate ale creditoarei; că potrivit ordinelor de plată emise s-a achitat creditoarei suma de 477.817.812 lei, ceea ce acoperă în întregime debitul pretins; că pentru cl val. ambalajelor, în sumă de 27.267.065 lei a operat compensarea.
Prin sentinţa civilă nr. 818/2002, pronunţată în dosar 10539/2003 Tribunalul Bucureşti a admis cererea restrânsă formulată de creditoarea SC “T.l.” SRL şi a somat debitoarea să achite suma de 363.955.874 lei c/val. marfă livrată şi 778.960.000 lei penalităţi de întârziere în termen de 30 de zile.
S-a reţinut că în urma verificărilor contabile, creditoarea şi-a restrâns pretenţiile, că sunt întrunite cerinţele art. 1 O.G. nr. 5/2001, factura emisă fiind acceptată fără obiecţiuni, în cuprinsul acesteia fiind stipulată şi clauză penală.
împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare debitoarea SC “H.” SRL, susţinând că semnătura de primire, pe factura 6626090/12.02.2001 a fost falsificată.
S-a susţinut că, din materialul probator administrat nu a rezultat întrunirea cerinţelor art. 1 O.G. nr. 5/2001, creanţa nefiind certă, întrucât creditoarea nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate prejudiciind debitoarea, care a fost nevoită să achite despăgubiri partenerului străin.
Prin încheierea de la 25.06.2002, pronunţată în dosarul 7171/2002 Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 183 C. pr. civ. şi a înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 pentru cercetarea falsului privind pe N.S., în legătură cu semnătura de primire de pe factura fiscală nr. 6626090/2001.
în cauză, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 din 7.05.2003, s-a dispus în baza art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 lit. a C. pr. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului N.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 291 Cod penal.
Prin sentinţa civilă nr. 8169/13.06.2003, pronunţată în dosarul nr. 7171/2002 Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea în anulare.
S-a reţinut că existenţa raporturilor juridice între părţi precum şi datoria reclamantei debitoare au fost dovedite cu factură fiscală, care faţă de rezoluţia procurorului face dovada în condiţiile art. 46 C. com.
De asemenea s-au apreciat ca întrunite cerinţele art. _1 alin. 1 O.G. 5/2001.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs debitoarea SC “H.” SRL.
în motivarea recursului s-au invocat greşita interpretare a actului dedus judecăţii sub aspectul convenţiei părţilor cu privire la penalităţile de întârziere. Nefiind încheiat un contract scris, ci doar o comandă urmată de s-a susţinut că cele înscrise pe factură cu privire la penalităţile de întârziere nu valorează clauză penală în conformitate cu art. 1066 C. civil.
în cel de al doilea motiv de recurs s-a criticat soluţia instanţei care nu a reţinut obiecţiunile debitoarei cu privire la cuantumul datorat, constând în diferenţa de pret, recunoscută de debitoare în sumă de 143.040.000 lei.
Au fost invocate în drept disp. art. 8 O.G. nr. 5/ 2001 art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la
28.10.2003, creditoarea SC “T.l.” SRL a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menţinerea sentinţei atacate.
S-a susţinut că recurenta debitoare a dat o interpretare corectă actului juridic dedus judecăţii.
S-a arătat că reprezentantul debitoarei a semnat pe factura pe care erau stipulate penalităţile în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, apreciază recursul întemeiat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:
A rezultat că între părţi s-au stabilit raporturi contractuale în condiţiile art. 35-36 C. com., comanda recurentei fiind urmată de executare.
însă refuzul parţial al recurentei de a achita plata se întemeiază pe excepţii ce nu pot fi analizate în cadrul procedurii speciale instituite prin O.G. nr. 5/ 2001.
în condiţiile în care, din înscrisurile administrate rezultă doar că numitul N.S. nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals – potrivit rezoluţiei procurorului, prin cercetările efectuate stabilindu-se că semnătura aplicată pe factura în litigiu nu îi aparţine.
Or, nu a rezultat că de primire, în conformitate cu art. 46 C. com. a semnat reprezentantul societăţii recurente.
în cauză, deşi s-a contestat şi semnătura conform art. 177 C. pr. civ. nu s-a procedat la verificarea de scripte în sensul de a se stabili că semnătura aparţine numitului D.M.C.
în aceste condiţii, instanţa fiind ţinută să respecte, în conformitate cu dispoziţiile speciale regimul probator, nu se poate pronunţa cu privire la valabilitatea clauzei penale.
Este adevărat că prin plata parţial efectuată recurenta a recunoscut că datorează preţul, însă semnătura de primire a unui împuternicit al societăţii fără procură nu exprimă acordul de voinţă cu privire la stipularea unei clauze penale în conformitate cu art. 1066 C. civ.
Clauza penală reprezintă un mod de evaluare a despăgubirilor, părţile având posibilitatea să convină şi ulterior executării contractului.
Deşi accesorie obligaţiei principale, clauza penală trebuie să întrunească toate condiţiile cerute pentru valabilitatea oricărei convenţii. Subliniem că aceste aspecte nu pot fi cenzurate într-o procedură guvernată de dispoziţiile speciale ale O.G. nr. 5/ 2001, ci în condiţiile promovării unei acţiuni pe calea dreptului comun.
De asemenea, toate apărările şi argumentele aduse de către recurentă în sprijinul excepţiei de neexecutare, compensarea invocată în temeiul art. 1143 şi urm. C. civ., recunoaşterea parţială a datoriei urmează a fi analizate pe calea dreptului comun.
Apreciază că nu sunt întrunite cerinţele art. 379
C. pr. civ. raportate la art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/ 2001, creanţa nefiind certă şi exigibilă.
în consecinţă, văzând disp. art. 304,9-10 şi 312 pct. 3 C. pr. civ. va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite cererea în anulare şi va anula sentinţa civilă 818/29.01.2002, va respinge cererea privind somaţia de plată.
