Spaţii comune. Folosinţă. Activităţi de interes public Proprietate publică


Curtea de Apel Iaşi a admis recursul declarat de S.C. CANEL S.A. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 517/E/6.10.2005 a Tribunalului Iaşi pe care o modifică în tot.

Admite cererile de intervenţie formulate în interesul recurentei Asociaţia de „Cloşca” nr. 4, dispunând rezilierea „Convenţiei civile” încheiată între părţi la 01.12.1999.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea antenelor amplasate pe casa liftului blocului B2 din str. Cloşca nr. 4.

S-a reţinut că spaţiul recurentei se află într-un codomeniu, recurenta având aceleaşi drepturi pe care e au şi proprietarii apartamentelor din cadrul asociaţiei de proprietari „Cloşca” nr. 4. Datorită poziţiei ostile a Asociaţiei cu privire la montarea antenelor de radio-comunicaţii pe scara liftului, recurenta S.C. CANEL S.A. Iaşi a acţionat-o în judecată, iar prin decizia nr. 48/2005 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis acţiunea, iar S.C. CANEL S.A. Iaşi a devenit membră a Asociaţiei de proprietari (intimată) pe motiv că sediul acesteia este comun cu a membrilor asociaţiei, a căror apartamente sunt situate în aceeaşi construcţie în care se regăsesc şi spaţii cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă.

Prin urmare, casa liftului este de folosinţă comună, nefiind necesar să se încheie vreun act de intimată pentru amplasarea antenelor menţionate, cum nu este necesar nici pentru ceilalţi membri ai asociaţiei care şi ei şi-au amplasat antene aici.

De altfel, recurenta pentru antenele amplasate, nu trebuie să achite vreo chirie asociaţiei, cum nici ceilalţi locatari nu achită chirie pentru antenele amplasate de ei.

Dezafectarea antenelor ar aduce mari prejudicii atât recurentei, cât şi firmelor asigurate şi asociaţiilor de pază care asigură intervenţia.

Recurenta îşi desfăşoară activitatea corect, de radio-comunicaţii şi monitorizarea sistemelor de alarmare prin radio, asigurând paza unor societăţi comerciale, sedii de bănci, notariate publice etc, conform certificatului nr. 166/2003, cu respectarea O.G. nr. 79/2002, care reglementează cadrul legal.

(Decizia comercială nr. 110/3.04.2006 a Curţii de Apel Iaşi)