După expirarea de drept a unui contract de închiriere, acesta se poate prelungi prin tacită relocaţiune dacă există acordul proprietarului şi dacă în continuare se plăteşte chiria. Notificarea de către proprietar a încheierii contractului conduce la întreruperea tacitei relocaţiuni.
Secţia Comercială, decizia nr. 1036 din 11 martie 1998
(dosar nr. 3773/1997).
Tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea Comercială “CRISTIAN PHILIPPE IMP – EXP. S.R.L. şi a dispus evacuarea pârâtei S.C. C.A. TEHNO-METAL SA” din spaţiul pe care îl deţine fără titlu.
Instanţa de fond a reţinut că s-a încheiat un contract de asociere prin care Consiliul Local al Municipiului Bucureşti a închiriat reclamantei spaţiul în litigiu, spaţiu deţinut anterior de pârâtă, şi pe care refuză să îl elibereze.
Refuzul pârâtei de a elibera spaţiul se bazează pe un contract de închiriere pe care l-a avut cu o terţă societate, contract ce a expirat, situaţie în care tribunalul a considerat că pârâtei nu i se pot aplica prevederile Legii nr. 17/1994, referitoare la prelungirea contractelor de închiriere pe o perioadă de 5 ani.
Parâta a declarat apel care a fost respins de Curtea de Apel ca nefondat, reţinându-se că instanţa de fond a dat o legală interpretare prevederilor Legii nr. 17/1994.
Pârâta a declarat recurs susţinând că actul care stă la baza pretenţiei intimatei-reclamante este lovit de nulitate absolută, întrucât în obiectul de activitate al reclamantei nu intră şi activitatea pentru realizarea căruia s-a încheiat contractul de asociere.
Pe fond, se susţine că greşit s-a dispus evacuarea sa, fără a se observa că are în folosinţă spaţiul comercial în discuţie în baza contractului incheiat în mod valabil în 1991 cu Societatea Comercială “ROMVIAL” S.A. contract a cărei durată, în baza art. 1437 şi art. 1452 din Codul civil, a fost prelungită prin tacita relocaţiune potrivit prevederilor art. 1437 şi 1452 din Codul civil.
Recursul nu este fondat.
Excepţia invocată de recurenta-pârâtă nu poate fi primită întrucât din contractul de asociere rezultă că obiectul de activitate al reclamantei îl constituie repararea şi exploatarea spaţiului în litigiu, cu profil de producţie.
în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei pe fond, s-a reţinut că pârâta a avut încheiat un Contract de închiriere pe termen de un an cu Societatea Comercială “ROMVIAL” S.A., dar acest contract a expirat de drept la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.
Instituţia tacitei relocaţiuni invocată de recurenta-părătă, nu a operat în speţă, pârâta nefăcând dovada plăţii chiriei pe perioada respectivă către Consiliul Local al Municipiului Bucureşti – ca organ ce avea în administraţie spaţiul respectiv.
în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.