STABILIREA RĂSPUNDERII ADMINISTRATORULUI. ADMINISTRATORUL DEBITORULUI NU A PREDAT EVIDENTA CONTABILĂ LICHIDATORULUI. ÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR ART. 124 LIT. D) DIN LEGEA NR. 64/1995


în caz de neîndeplinire de către administratorul debitorului a obligaţiei de a preda evidenţa contabilă lichidatorului, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 64/1995, timp de aproape un an de la deschiderea procedurii, se prezumă că administratorul nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce atrage angajarea răspunderii acestuia, în temeiul art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1317 din 2 septembrie 2003

Prin sentinţa civilă nr. 1282 din 15 mai 2003 pronunţată de judecătorul-sindic în dosar nr. 1197/2003 al Tribunalului Maramureş, s-au admis cererile formulate de creditorii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, Banca de Credit şi Dezvoltare „Romexterra” S.A. Tg.Mureş – Sucursala Baia Mare în procedura

falimentului debitorului S.C. Pigmal Agro S.R.L. Tg.Lăpuş şi a fost obligat administratorul debitorului G.l. să suporte pasivul rămas nerecuperat. Judecătorul-sindic a reţinut, în esenţă, că administratorul nu a ţinut evidenţa contabilă în conformitate cu legea, ceea ce atrage stabilirea răspunderii acestuia, în temeiul art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995.

împotriva acestei sentinţe administratorul a declarat recurs, arătând că nu putut preda evidenţa contabilă lichidatorului, întrucât şi-a schimbat locuinţa şi întâmpină dificultăţi cu primirea corespondenţei.

Examinând recursul, curtea de apel constată că este nefondat.

Instanţa a reţinut că administratorul debitorului nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda evidenţa contabilă lichidatorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 64/1995, în cursul procedurii şi nici după declararea recursului, fapt care se explică prin neţinerea acestei evidenţe conform legii, ceea ce atrage răspunderea administratorului, în temeiul prevederilor art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995.

în concluzie, recursul va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu)