Potrivit art.119 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare. Potrivit ari.119 alin.3 lit.b din acelaşi act normativ, comisiile de cercetare sunt numite de consiliul facultăţii pentru sancţiunile prevăzute de art.116 lit.a şi b din acelaşi act normativ (observaţie scrisă şi avertisment).
în cauză nu a existat nici o sesizare scrisă a faptei, nu a existat o determinare a faptei, iar “comisia de analiză” nu a fost numită în conformitate cu cerinţele legale.
Prin sentinţa civilă nr.233/F/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi Administrativ a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul O.l. în contradictoriu cu Universitatea “X”.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art.118 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit căruia, în instituţiile de învăţământ superior, propunerea de sancţionare se poate face de către decanul facultăţii, aşa cum este cazul în speţă, comisia de cercetare fiind instituită potrivit art.119 alin.2 raportat la alin.3 lit.c), fapta fiind apreciată la acel moment drept o abatere care ar atrage sancţiunile prevăzute în art.116 lit.c)-f) din Legea nr. 128/1997.
Instanţa de fond a mai reţinut ca în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.122 din Legea nr.128/1997, privind consemnarea datei constatării abaterii la registratura generală, iar propunerea de sancţionare prevăzută de art.118 nu se referă la determinarea sancţiunii propriu-zise, individualizarea acesteia neputându-se face decât după cercetarea abaterii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, care şi-a întemeiat motivele pe dispoziţiile art.304 pct.9 şi 10, art.3041 şi art.312 din Codul de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.339/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ a admis recursul, a modificat sentinţa recurată şi, pe fondul cauzei, a admis acţiunea şi a dispus anularea actului administrativ prin care Senatul Universităţii “X” a decis, la data de 14.06.2001, constituirea comisiei de analiză a activităţii recurentului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că în speţă rectorul Universităţii “X” a propus, în şedinţa Senatului din data de 14.06.2001, constituirea unei comisii de analiză a activităţii recurentului.
Această comisie a întocmit un referat de analiză în urma căruia Senatul universitar, la propunerea decanului facultăţii, a hotărât sancţionarea recurentului-reclamant cu avertisment, conform art.116 din Legea nr.128/ 1997.
în cauză nu a existat, însă, o sesizare scrisă a faptei, aşa cum prevede art.119 alin.1 din Legea nr.128/1997, şi nu a existat nici o determinare a faptei pentru care să se constituie o comisie de anchetă – în referatul de analiză nu se precizează dispoziţiile legale încălcate, ci sunt enumerate pretinsele activităţi necorespunzătoare ale recurentului.
Instanţa de recurs a mai reţinut că numirea “comisiei de analiză” nu a fost făcută conform dispoziţiilor art.119 alin.1 şi 3 din Legea nr.128/1997, care stabilesc în mod clar denumirea şi modul de numire a acestor comisii.
Pentru aceste motive, în temeiul art.304 pct.9 şi 10 şi art.312 din Codul de procedură civilă, în urma admiterii recursului, instanţa a modificat sentinţa recurată, şi, pe fondul cauzei, a admis acţiunea şi a dispus anularea actului administrativ prin care Senatul Universităţii “X” a decis, la data de 14.06.2001, constituirea comisiei de analiză a activităţii recurentului. (Judecator Simona Marcu)
(Sectia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 339/2002)
