Pentru suspendarea executării actului administrativ atacat este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.2/CA/05 ianuarie 2010
Reclamanta SC „L&C” SNC a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 994/08.09.2009 şi a Dispoziţiei nr. 335/08.09.2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta susţine faptul că emiterea Raportului de inspecţia fiscală nr. 10921/08.09.2009, a Deciziei de impunere nr. 994/08.09.2009 şi a Dispoziţia nr. 335/08.09.2009 s-a realizat cu nesocotirea prevederilor art. 13 şi 64 din OG nr.92/2003 şi a prevederilor art.138 din Legea nr.571/20003. Se precizează că s-a formulat contestaţie împotriva acestor acte, contestaţia care a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 25828/29.09.2009. Referitor la paguba iminentă se arată că, în situaţia în care decizia de impunere s-ar executa înainte ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii ei, societatea ar fi grav şi iremediabil afectată, deoarece este vorba de o sumă mare de bani de plată, iar executarea ei ar face imposibilă achitarea salariilor şi a obligaţiilor către furnizori şi chiar ar duce la încetarea activităţii. Potrivit reclamantei este necesar a se pune în balanţă interesele ambelor părţi pentru a se putea aprecia ale cui interese ar fi mai grav afectate, respectiv ale emitentului actului, care are instituite măsuri asiguratorii care îi vor garanta executarea actului sau ale persoanei fizice şi juridice împotriva căreia a fost emis actul şi pentru care există riscul pierderii unor bunuri sau chiar intrării în , înainte ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii acestuia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr.554/2004.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta DGFP a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând faptul că reclamanta nu dovedeşte existenţa unui caz bine justificat şi nici iminenţa producerii unei pagube, acesta neprezentând critici reale cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare o solicită, simplele afirmaţii că ar avea nevoie de lichidităţi pentru bunul mers al activităţii nu pot constitui motive suficiente pentru suspendarea executării actului.
Prin Sentinţa civilă nr.2130/2009, Tribunalul Hunedoara a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 994/08.09.2009 şi a Dispoziţiei nr. 335/08.09.2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa această soluţie s-a reţinut că actele administrativ-fiscale se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate şi sunt executorii din oficiu, suspendarea executării lor putându-se dispune numai în temeiul art. 215 alin.2 din OG nr.92/2003, sub condiţia depunerii unei cauţiuni, şi în condiţiile prev. de art.14 şi, respectiv, art.15 din Legea nr.554/2004. S-a mai reţinut că pe rolul DGFP există înregistrată contestaţia depusă de reclamantă la data de 29.09.2009 şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a se putea dispune suspendare executării actelor, întrucât la o apreciere de ansamblu al actelor emise se observă că acestea se referă la o diferenţă de impozit pe profit şi TVA, organele fiscale luând în calcul sume suplimentare, fără a ţine seama de toate documentele prezentate de către reclamantă. Mai mult, pipăindu-se fondul pricinii, susţinerile reclamantei par credibile , iar argumentele invocate în ceea ce priveşte paralizia activităţii societăţii cu consecinţe asupra derulării contractelor agentului economic şi salarizării angajaţilor sunt de natură a suspenda executarea actului administrativ contestat.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta DGFP, aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi respingerea cererii reclamantei.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de fond a dispus suspendarea actului administrativ câtă vreme reclamanta nu va făcut dovada existenţei cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube prin executarea actului. Reclamanta nu a prezenta critici reale cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare o solicită, ci a motivat cererea sa pe faptul că acestea au fost emise cu nesocotirea prevederilor art. 13 şi 64 din OG nr.92/2003 şi a prevederilor art.138 din Legea nr.571/20003. Simplele afirmaţii că reclamanta ar avea nevoie de lichidităţi pentru bunul mers al activităţii nu pot constitui motive suficiente pentru suspendarea executării actului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 304 ind.1 din Codul de procedură civilă.
Intimata-reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca neîntemeiat, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea executării actului fiscal. Paguba iminentă este evidentă deoarece suma totală pentru care s-a emis decizia de impunere este foarte mare raportat la cifra sa de afaceri, iar executarea silită ar conduce la încetarea activităţii şi intrarea societăţii în insolvenţă. Cazul bine justificat este, de asemenea, dovedit prin chiar pericolul ca reclamanta să-şi înceteze existenţa ca urmare a executării silite şi că este necesar a se pune în balanţă interesele ambelor părţi pentru a se putea aprecia ale cui interese ar fi mai grav afectate, respectiv ale emitentului actului, care are instituite măsuri asiguratorii care îi vor garanta executarea actului sau ale persoanei fizice şi juridice împotriva căreia a fost emis actul şi pentru care există riscul pierderii unor bunuri sau chiar intrării în insolvenţă, înainte ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii acestuia. De asemenea, este necesar să se aibă în vedere şi Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de către Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1999 prin care se arată că executarea imediată a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate , poate cauza persoanelor în anumite circumstanţe , un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.
Verificând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, precum şi conform art. 304 ind.1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumţia de legalitate şi se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situaţie de excepţie, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului , în temeiul art. 14 alin. 1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004. Însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă, prin caz bine justificat înţelegându-se, potrivit art. 2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar prin pagubă iminentă înţelegându-se, conform art. 2 alin.1 lit. ş din acelaşi act normativ, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Într-adevăr, suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecţii provizorii a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul în care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului , protecţie consacrată prin mai multe instrumente juridice , atât în sistemul Consiliului Europei, cât în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei invocată de reclamantă pentru că prevede atribuţia instanţei de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, însă simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituţia suspendării şi la recomandările Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăşi luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept , ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube.
Or, în speţă, se constată că, în condiţiile în care reclamanta doar a invocat faptul că actele fiscale au fost emise cu nesocotirea prevederilor art. 13 şi 64 din OG nr.92/2003 şi a prevederilor art.138 din Legea nr.571/20003 şi că executarea acestora ar fi de natură să conducă la încetarea activităţii, suma totală pentru care s-a emis decizia de impunere fiind foarte mare raportat la cifra sa de afaceri, fără a prezenta care sunt acele împrejurări de fapt şi de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în mod greşit instanţa de fond a considerat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a proceda la suspendarea actului.
Acesta cu atât mai mult cu cât instanţa conchide că a ajuns la această concluzie în urma unei aprecierii de ansamblu a actelor fiscale din care că ele se referă la o diferenţă de impozit pe profit şi TVA şi că organele fiscale au luat în calcul sume suplimentare fără a ţine seama de toate documentele prezentate de către reclamantă, iar susţinerile reclamantei par credibile în ceea ce priveşte paralizia activităţii societăţii cu consecinţe asupra derulării contractelor agentului economic şi salarizării angajaţilor, fără a menţiona măcar despre ce documente este vorba şi de a analiza consecinţele actului fiscal în raport de datele economice ale reclamantei.
Întrucât, pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului, în cauză nu se justifică măsura suspendării executării actelor fiscale sus menţionate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 raportat la art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, recursul va fi admis, iar sentinţa recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.
