Potrivit prevederilor art. 14 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive, text de lege ce reprezintă consacrarea, în materia cererilor de suspendare a executării actului administrativ, a principiului autorităţii de lucru judecat.
Potrivit prevederilor art. 14 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive, text de lege ce reprezintă consacrarea, în materia cererilor de suspendare a executării actului administrativ, a principiului autorităţii de lucru judecat.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 905/CA/4 august 2011, nepublicată)
Prin cererea înregistrată reclamanta SC AI SRL Bistriţa a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, solicitând suspendarea actului administrativ fiscal Decizia de impunere nr. 669/12.10.2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala emisă de pârâtă – până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului 9125/112/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Examinând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în cauză, instanţa constată următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 669 din 12.10.2009 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, ce constituie potrivit prevederilor art. 41 C.pr.fiscală act administrativ fiscal, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată constând în impozit pe profit cu majorările de întârziere aferente şi TVA cu majorări de întârziere aferente.
Anterior, o cerere de suspendare formulată de reclamantă cu privire la executarea aceluiaşi act administrativ fiscal – Decizia de impunere nr. 669/12.10.2009, a făcut obiectul dosarului nr. 225/112/2010 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud (a cărui ataşare s-a dispus în prezenta cauză), dosar în care, prin sentinţa civilă nr. 104/CA/2010 s-a admis cererea reclamantei, dispunându-se suspendarea executării menţionatei decizii până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 3062/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în şedinţa publică din 25.11.2010, s-a admis însă recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, dispunându-se modificarea în totalitate a sentinţei civile nr. 104/CA/2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de suspendare formulată de reclamantă.
Reglementând procedura de suspendare a executării actului administrativ fiscal, art. 215 din Codul de procedură fiscală consacră dreptul contribuabilului de a cere suspendarea executării acestuia în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, sub condiţia depunerii cauţiunii ale cărei criterii de stabilire sunt prevăzute la alin. 2 al art. 215 C.pr.fiscală.
Este real că, în sensul celor susţinute şi de reclamantă în conţinutul concluziilor scrise, suspendarea executării actului administrativ este o măsură vremelnică, luată în cadrul unei proceduri în care nu se prejudecă fondul cauzei, astfel încât, hotărârea pronunţată în temeiul art. 14, respectiv 15 din Legea nr. 554/2004 se bucură de o autoritate de lucru judecat provizorie, care dăinuie atâta timp cât se menţin împrejurările avute în vedere la pronunţarea ei.
Acesta este şi motivul pentru care textul art. 14 alin. 6 reclamă în mod expres identitatea de motive pe care se fundamentează cererea de suspendare ca o condiţie necesară pentru a opera autoritatea de lucru judecat.
Astfel, prin interzicerea formulării mai multor cereri de suspendare succesive, întemeiate pe aceleaşi motive, art. 14 alin. 6 are ca scop sancţionarea exercitării abuzive a drepturilor procedurale ale reclamantului.
Susţinerea reclamantei că în prezenta cauză, cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal s-ar fundamenta pe alte motive decât cele care au stat la baza cererii soluţionate în dosarul nr. 225/112/20112 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, sens în care nu ar fi incidente prevederile art. 14 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, sunt nefondate.
Astfel, din conţinutul dosarului nr. 225/112/2011 rezultă că formularea faţă de reclamantă a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei motivat de neplata creanţei stabilite în favoarea creditorului bugetar prin Decizia de impunere nr. 669/12.10.2009 (act administrativ fiscal contestat) a fost invocată şi în prima cerere de suspendare. Totodată, nu prezintă relevanţă sub aspectul aprecierii ca reprezentând acelaşi motiv al cererii de suspendare împrejurarea că la momentul pronunţării hotărârii în dosarul nr. 225/112/2010 cererea de deschidere a procedurii fusese respinsă prin sentinţa comercială nr. 392/31.03.2010, iar în prezenta cauză, reclamanta a făcut trimitere la o nouă cerere de deschidere a procedurii de , respinsă de această dată prin sentinţa comercială nr. 2118/21.12.2010, câtă vreme cele două cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă au fost formulate de acelaşi creditor bugetar, în temeiul aceleiaşi creanţe, constatate prin acelaşi act administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr. 669/12.10.2009 emisă de DGFP Bistriţa-Năsăud.
Cel de-al doilea motiv, invocat de reclamantă în notele de şedinţă depuse la dosar pentru termenul din data de 15.06.2011, respectiv instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile ale reclamantei, nu poate fi apreciat, în maniera realizată de reclamantă, drept motiv pe care se fundamentează cererea de suspendare ce face obiectul prezentului dosar, efectuarea actelor de nereprezentând decât o etapă în succesiunea ce caracterizează emiterea şi executarea unui act administrativ-fiscal, sens în care, invocarea lor nu are decât valenţa prezentării stării de fapt actuale, stare de fapt ce se caracterizează prin dinamism atâta timp cât nu s-a dispus suspendarea executării actului. Prin urmare, nu se poate susţine cu temei că, de câte ori se mai efectuează un act în vederea executării unuia şi aceluiaşi act administrativ fiscal, apar motive noi care întemeiază cereri succesive de suspendare a executării. Aceasta în condiţiile în care singurul aspect învederat de reclamantă cu privire la efectuarea actului de executare este acela că valoarea bunurilor asupra cărora s-a instituit măsura sechestrului depăşeşte cu mult valoarea creanţei. Or, acest aspect reprezintă o concretizare a motivului subliniat în concluziile scrise depuse de reclamantă la dosar, respectiv acela al disproporţiei vădite dintre valoarea patrimoniului reclamantei şi cea a creanţei stabilite prin actul administrativ fiscal atacat. Examinând însă conţinutul cererii de suspendare ce a făcut obiectul dosarului nr. 225/112/2010, se constată că şi acest motiv a fost invocat în susţinerea primei cereri de suspendare (la punctul 2 din motivare, intitulat „bonitatea contribuabilului”).
Aşadar, constatând incidenţa în cauză a prevederilor art. 14 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, instanţa urmează să admită excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă şi să respingă, în consecinţă, ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 669/12.10.2009 emisă de DGFP Bistriţa-Năsăud.
