Prin cererea înregistrată sub nr.6316/104/2006 reclamanta SC VISCARM SRL a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.284/12.10.2006 privind soluţionarea contestaţiei referitoare la raportul de inspecţie fiscală nr.7466/14.12.2005, solicitând a se dispune prin încheiere suspendarea executării.
În motivarea cererii reclamanta arată că prin raportul de inspecţie fiscală nr.7466/14.12.2005 s-a stabilit ca obligaţie de plată suma de 41967 RON reprezentând 24831 RON TVA şi 3824 RON dobânzi de întârziere, obligaţiile fiscale fiind calculate de organele de control pornind de la premisa că datele înscrise pe un număr de 13 facturi nu sunt reale, situaţie în care s-au aplicat prevederile art.29 lit.b din Legea nr.345/2002.
Precizează reclamanta că împotriva raportului de inspecţie fiscală a formulat contestaţie înregistrată sub nr.5472/6.03.2006, DGFP Olt respingând-o ca nefiind depusă în termen legal.
Pe fondul cauzei reclamanta arată că toate obligaţiile fiscale suplimentare au fost calculate pornindu-se de la premisa ca datele înscrise pe un număr de facturi nu ar fi reale,în realitate reclamanta a achiziţionat cu facturile în discuţie, mijloace fixe şi obiecte de inventar de la societăţile respective, bunuri existente în patrimoniul societăţii reclamante la data controlului cât şi în prezent, pentru toate bunurile întocmindu-se notă de intrare recepţie şi fiind înregistrate legal în evidenţele financiar contabile.
Prin întâmpinarea depusă la 15.11.2006 pârâta DGFP Olt a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată, întrucât nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente, iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate întrucât decizia contestată a fost emisă în condiţiile de legalitate şi temeinicie atâta vreme cât art.184 din OG nr.92/2003 privind Codul de pr.fiscală, prevede posibilitatea suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă în cazul în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la indiciile săvârşirii unei infracţiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, susţinându-se că au fost sesizate organele de cercetare penală conform adresei nr.7467/14.12.2005.
La data de 28.11.2006 reclamanta şi-a precizat cererea de suspendare în sensul că solicită suspendarea actului administrativ până la soluţionarea pe fond a cauzei iar prin încheierea din 29.11.2006 a fost admisă cererea de suspendare a actului administrativ prin care s-au stabilit obligaţiile de plată ale societăţii, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei petentei.
Prin sentinţa nr.445 din 6.12 2006 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul cu nr.6316/104/2006, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC VISCARM SRL Slatina, s-a anulat decizie nr.284/12.10.2006 emisă de DGFP Olt şi a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia reclamantei pe fond.
S-a menţinut măsura suspendării executării actului de control nr.7466/14.12.2005 până la soluţionarea contestaţiei pe fond.
S-a reţinut că, împotriva actului de control şi a deciziei de imputare, reclamanta a formulat contestaţie înregistrată sub nr.5472/6.03.2006, iar prin decizia nr.74 din 16.03.2006, DGFP Olt a respins contestaţia reclamantei ca nedepusă în termenul legal. Această decizie a fost contestată la instanţa de administrativ şi Tribunalul Olt prin sentinţa nr.203/3.05.2006 pronunţată în dosarul cu nr.566/CAF/2006 a admis cererea reclamantei şi a anulat decizia 74/16.03.2006, dispunând obligarea pârâtei să soluţioneze contestaţia pe fond.
După rămânerea irevocabilă a sentinţei respective, a fost emisă decizia nr.284/12.10.2006 de către DGFP Olt prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei nr.5472/6.03.2006 formulată de reclamantă până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală.
Măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei, apare ca neîntemeiată atâta vreme cât adresa către organele de cercetare penală a fost efectuată la 14.12.2005, odată cu înregistrarea actului de control, iar cu ocazia primei soluţionării a contestaţiei, respectiv prin decizia nr.74/16.03.2006, nu s-a făcut în nici un fel vorbire despre sesizarea organelor de cercetare penală, fiind analizat doar aspectul introducerii în termen a contestaţiei.
Art.184 alin.1 lit.c Cod pr.fiscală oferă doar posibilitatea şi nu obligaţia suspendării soluţionării contestaţiei administrative, cu atât mai mult cu cât în cauză a mai fost pronunţată o sentinţă care a devenit irevocabilă (203/3.05.2006) şi prin care s-a dispus obligarea DGFP să soluţioneze pe fond contestaţia.
Pârâta DGFP Olt a declarat recurs atât împotriva încheierii din data de 29.11.2006 cât şi împotriva sentinţei nr.445/2006 ambele pronunţate de Tribunalul Olt.
În motivarea recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 29.11.2005 recurenta a arătat că în mod greşit s-a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 7466/14.12.2005 întrucât conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 o astfel de măsură se impune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, condiţii care nu au fost dovedite în cauză.
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei, pârâta recurentă a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de disp. art.185 din OG nr. 92/2003 întrucât reclamanta a formulat cererea de suspendare a executării actului fiscal fără a depune cauţiune, caz în care instanţa trebuia să respingă cererea ca nelegală. Pe fondul cauzei, recurenta a invocat faptul că disp. art. 184 din OG nr. 92/2003 prevăd posibilitatea pentru organul de soluţionare competent de a suspenda soluţionarea cauzei când se constată că au fost sesizate organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Ca urmare, faptul că în penal se desfăşoară cercetări de mai mult timp nu poate fi imputat în nici un caz recurentei care va putea relua procedura administrativă la încetarea motivului care a determinat suspendarea. Pe de altă parte, instanţa de fond a încălcat şi principiul de drept potrivit căruia penalul ţine în loc civilul.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse.
1. În ceea ce priveşte criticile invocate de recurentă faţă de încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ, Curtea constată că acestea sunt nefondate întrucât această măsură a fost instituită în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004 şi nu în temeiul art. 14, aşa cum greşit se susţine în motivarea recursului.
Or, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare a fost formulată de reclamantă o dată cu acţiunea principală şi s-a întemeiat pe faptul iminenţei producerii unui prejudiciu în patrimoniul său.
În mod legal a apreciat instanţa de fond asupra oportunităţii instituirii măsurii suspendării executării actului administrativ cât timp prin decizia nr.248/12.10.2006 emisă de DGFP Olt a fost suspendată procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei împotriva actului de control prin care s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina reclamantei iar, pe de altă parte, a fost declanşată executarea silită în vederea recuperării sumelor stabilite prin actul contestat, prin emiterea titlului executoriu nr. 143535/21/12/2005 şi a somaţiei nr. 13849/21.12.2005.
În aceste condiţii, este de necontestat posibilitatea producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, situaţie în care se impunea suspendarea executării actului de control. Curtea apreciază că, până la stabilirea irevocabilă a datoriei bugetare pe care o are reclamanta, este util să se dispună suspendarea executării actului fiscal.
Pe de altă parte, conform art. 15 alin.1 instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă, pe fond, a cauzei, moment care, în speţă coincide cu acela al soluţionării irevocabile a cererii de suspendare. În atare situaţie, criticile pârâtei recurente relative la modul de soluţionare a cererii de suspendare apar ca fiind lipsite de interes.
2. Cât priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 445/2006 a Tribunalului Olt, Curtea îl apreciază ca neîntemeiat, în parte pentru motivele expuse anterior.
Totodată, se mai reţine că instanţa de fond a realizat o corectă interpretare a disp. art. 184 alin.1 lit. a C. proc. fiscală întrucât simpla sesizare a organelor de cercetare penală cu privire la săvârşirea anumitor infracţiuni nu obligă organele fiscale şi la suspendarea procedurii administrative câtă vreme nu există mijloace de probaţiune suficiente din care să reiasă comiterea unor fapte penale dar şi raportul de interdependenţă între faptele respective şi creanţele stabilite prin actul de control. Că este aşa se deduce atât din tergiversarea cercetărilor penale, aceste începând încă din 14 dec. 2005 dar şi din susţinerea reprezentantului intimatei reclamante care, în şedinţa publică din 14 febr. 2007 a afirmat, fără a fi combătut de reprezentantul recurente, că sub aspect penal, în cauză a fost emisă o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru faptele sesizate.
Susţinerea recurentei potrivit cu care cererea de suspendare a executării nu putea fi soluţionată în lipsa achitării unei cauţiuni, conf. art. 185 alin.2 C. proc. fiscală este nefondată căci textul invocat reglementează expres situaţia în care cererea de suspendare se formulează după introducerea contestaţiei pe cale administrativă. Aşadar, până la momentul la care autoritatea administrativă soluţionează printr-o decizie contestaţia formulată, o eventuală cerere de suspendare va trebui susţinută şi de plata cauţiunii. Cât timp însă în cauză a fost deja emisă a decizie, chiar dacă aceasta dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, nu mai sunt incidente disp. art. 185 alin. 2 C. p. f.
