Executarea silită prin poprire, raportat la natura sumelor restante menţionate mai sus, este în măsură să blocheze activitatea reclamantei, cu consecinţe grave asupra bunului mers al instituţiilor publice locale şi asupra vieţii locuitorilor comunei.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 1115/9 august 2011, nepublicată)
Prin cererea înregistrată reclamanta Comuna Livezile, prin primar, a chemat în judecată pe pârâta SC. CP SRL, solicitând instanţei să dispună suspendarea provizorie a executării silite din cadrul dosarului exec.nr. 409/ex/20ll al Biroului exec. judecătoresc MM până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului 3423/112/2011 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 69/LC/2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr.7422/112/2010, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 209.657 lei şi dobânzile legale aferente acesteia de la scadenţă până la plata efectivă, reţinându-se că această sumă este datorată în temeiul contractului de prestări servicii nr.l7/2008 şi a facturii fiscale emisă în baza acestui contract.
Potrivit art. 6 din OG nr. 22/2002, alin. l, în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza acordarea, în condiţiile legii, a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei respective; alin.2 – în cazurile în care obligaţia de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, instituţia debitoare poate solicita instanţei care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu alin. 5 al aceluiaşi articol, în cazuri urgente, instanţa, la cererea instituţiei debitoare, poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauţiuni.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că la data de 3l.07.20ll, reclamanta înregistrează obligaţii de plată restante, reprezentând sume datorate pentru plata persoanelor cu disabilităţi, salariile aferente personalului din cadrul primăriei, cheltuieli cu utilităţile şi sume necesare pentru desfăşurarea serviciilor publice comunale.
Tribunalul apreciază că executarea silită prin poprire, raportat la natura sumelor restante menţionate mai sus, este în măsură să blocheze activitatea reclamantei, cu consecinţe grave asupra bunului mers al instituţiilor publice locale şi asupra vieţii locuitorilor comunei.
Având în vedere starea de fapt reţinută mai sus şi disp.art.6 alin.5 din OG nr.22/2002, precum şi argumentaţia din preambulul acestui act normativ, tribunalul apreciază că pentru evitarea blocării activităţii reclamantei şi pentru realizarea adecvată şi eficientă a atribuţiilor acesteia, vizând buna funcţionare a administraţiei publice, cu respectarea în acelaşi timp a dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, se impune suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului în care se solicită eşalonarea obligaţiei de plată.
Pentru considerentele menţionate mai sus, instanţa va admite cererea formulată de reclamant şi în consecinţă va suspenda provizoriu executarea silită din cadrul dosarului execuţional nr. 409/ex/2011 al BEJ MM până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului nr. 3423/112/2011 al Tribunalului Bistriţa – Năsăud.