Dispoziţiile constituţionale interne şi normele Tratatului trebuie aplicate de aşa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Dispoziţiile constituţionale interne şi normele Tratatului trebuie aplicate de aşa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 873/11 iulie 2011, nepublicată)
Prin cererea înregistrată reclamantul PPB a chemat în judecată pârâta Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa solicitând anularea actului administrativ – adresa nr. 15371/01/10.02.2011, emisă de către Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Bistriţa, privind refuzul restituirii taxei pe poluare în sumă de 2606,00 lei, achitată în baza OUG 50/2008, obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare în sumă de 2606,00 lei, acordarea dobânzilor legale de la data plăţii taxei pe poluare (31.01.2011) şi până la restituirea efectivă, actualizată cu indicele de inflaţie şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi timbru judiciar.
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:
Reclamantul a achiziţionat un autoturism second-hand dintr-un stat membru UE pe care l-a înmatriculat în anul 2009 în România şi pentru care a achitat o taxă de poluare în sumă de 2606 lei prin chitanţa seria TS nr. 7928763/31.01.2011 precum şi faptul că prin cererea nr. 2717/08.02.2011 a solicitat restituirea taxei achitate dar prin adresa de răspuns mai sus menţionată pârâta AFP Bistriţa i-a comunicat reclamantei refuzul de a-i restitui taxa solicitată.
Taxa i-a fost stabilită şi încasată în baza prev. OUG nr. 50/2008.
Tribunalul constată că temeiurile pentru care reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare se circumscriu pretinsului caracter discriminatoriu al taxelor achitate şi susţinerii că reglementarea legală în baza căreia s-au achitat aceste taxe încalcă prev.art.90 alin.1 din T.C.E.
Este real că potrivit art.23-25 din T.C.E. sunt interzise, între statele membre U.E., taxele vamale la import şi export, precum şi orice taxe cu efect echivalent. Pentru atingerea obiectivelor prev. de art. 23 – 25, acelaşi tratat a prevăzut că sunt interzise şi taxele discriminatorii interne pentru produsele ce provin din statele membre, (art.90 alin.1 T.C.E.).
Tribunalul constată că România fiind stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispoziţiile art. 148 alin. 2 din României conform cărora legislaţia comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din acelaşi articol jurisdicţiile interne garantează îndeplinirea acestor exigenţe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicţiilor să elimine orice disfuncţionalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în aşa fel încât acestei norme să i se recunoască şi caracterul ei util.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidenţiat, ca atare şi în nota de fundamentare a OUG nr. 50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicaţie la nivel naţional împrejurarea că fiecare stat membru îşi poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene prevede că statele membre au obligaţia de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces faţă de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislaţie europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de aşezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformităţii unui act normativ naţional de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparenţa, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat şi proporţional sau poluatorul plăteşte.
Curtea Europeană de Justiţie a arătat în mod constant că o consecinţă a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum creşte progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcţie de performanţele de mediu (A se vedea Decizia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective şi nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Jurisprudenţa CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu faţă de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import şi, în consecinţă, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul naţional similar (a se vedea Decizia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât priveşte o comparaţie cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto naţional, Curtea s-a pronunţat în sensul că o atare comparaţie nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanţa de urgenţă stabileşte cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu, ţinând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Diferenţa de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situaţii comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reţinute, este şi Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare, această interdicţie vizând garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcţie de provenienţa lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcţie de cetăţenia sau naţionalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetăţenia sau naţionalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs şi de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piaţa naţională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate şi autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul naţional, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră faţă de concurenţa dintre vehiculele de ocazie importate şi vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul naţional şi supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate şi vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul naţional înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce priveşte primul aspect al neutralităţii taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depăşeşte valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul naţional. În această privinţă, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului şi asigură astfel că această taxă nu depăşeşte valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul naţional şi au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce priveşte al doilea aspect al neutralităţii taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanţiale a valorii taxei care ţine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor şi să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale şi descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acţiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, va constata nelegalitatea adresei nr. 15823/01/6.10.2010 emisă de AFP Bistriţa şi va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4410 lei achitată cu titlu de taxă poluare plus dobânda legală calculată de la data efectuării plăţii – 26.08.2008 şi până la data restituirii efective, conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat, faţă de disp. art.1084 rap. la art. 1082 Cod civil. Neîndeplinirea obligaţiei de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităţilor fiscale pe temei delictual şi obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9/2000. Numai în această modalitate, se dă eficientă deplină principiilor degajate din practica CJCE referitoare la drepturile cuvenite contribuabililor cărora li s-au încasat taxe cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe cale de consecinţă, faţă de soluţia adoptată referitor la acţiunea principală şi dispoziţiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 şi art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că „prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului”, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din acelaşi act normativ „stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală”, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit dispoziţiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este Administraţia Fondului pentru Mediu, fapt ce reiese şi din dispoziţiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, „taxa se plăteşte de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu”, tribunalul va admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta AFP Bistriţa şi va obliga chemata în garanţie să plătească pârâtei sumele stabilite în sarcina sa anterior – taxă poluare, dobânda legală şi cheltuieli de judecată.
