În motivare a arătat, în primul rând, că a achitat taxa de poluare impusă de OUG nr.50/2008 în cuantum de 3993 lei, chitanţa seria TS4A nr.1534310/27.11.2008.
Prin obligarea la plata acestei taxe, la acea dată, au fost încălcate dispoziţiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene din 25.03.1957, cu modificările ulterioare, deoarece în prezent România este membră cu drepturi depline a acestei comunităţi, iar între statele comunitare nu se poate percepe o astfel de taxă la înmatricularea unui autoturism ce provine dintr-un stat membru, ci numai dacă acesta a fost achiziţionat din afara Comunităţii Europene.
Deoarece supremaţia dreptului comunitar este statuată şi garantată în România la nivel constituţional – art. 148 al.2 şi 4 din României – rezultă faptul că dispoziţiile Codului fiscal în vigoare la data efectuării plăţii, privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, respectiv cele cuprinse în art. 2141 şi 2142 încalcă dispoziţiile tratatului şi deci nu pot fi aplicabile în speţă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, potrivit disp.art.7 al.1 din Legea nr.554/2004.
Totodată, a solicitat introducerea în cauză a Administraţiei Fondului pentru Mediu, motivat de faptul că taxa instituită de OUG nr.50/2008 se va face la bugetul de stat.
În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu motivarea că, în primul rând, art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii, prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare şi nici impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Taxa a fost achitată în conformitate cu dispoziţiile art.OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 01.07.2008 ce a abrogat prevederile art.214 1-2143 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal.
Taxa a fost achitată în conformitate cu dispoziţiile art.OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 01.07.2008 ce a abrogat prevederile art.214 1-2143 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 martie 2009, instanţa de judecată a admis cererea de chemare în garanţie şi a introdus în cauză, în calitate de chemat în garanţie, Administraţia Fondului pentru Mediu.
Chematul în garanţie a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că Legea nr.554/2004, la art.9(1), prevede că „ Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă”.
Astfel, a arătat că acţiunea reclamantului este doar o critică de neconstituţionalitate a textului normativ menţionat anterior. Ca atare, acţiunea ar trebui respinsă ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că, în primul rând, art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii, prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare şi nici impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Prin sentinţa nr.758 din 16 aprilie 2009 Tribunalul Suceava a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamant obligând pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 3993 lei, reprezentând taxă de poluare plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca CADDY-LIFE cu număr de identificare WVZZZ2K25XO85107.
Totodată a obligat chematul în garanţie să plătească pârâtei suma de 3993 lei care a încasat-o cu titlu de taxă de poluare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii plângerii prealabile invocată de pârâtă, instanţa a respins-o motivat de faptul că Art.7 din Legea nr.554/2004 reglementează procedura plângerii prealabile atunci când se contestă un act administrativ individual. În cauza dedusă judecăţii, reclamantul nu a contestat un act administrativ individual, obiectul acţiunii sale fiind pretenţii reglementată de art.18 din Legea nr.554/2004, situaţie în care legea nu impune obligaţia parcurgerii procedurii prealabile. Mai mult decât atât, prin adresa nr.141/07.01.2009 – fila 6 dosar – pârâta a comunicat reclamantului că nu poate să-i soluţioneze cererea. Aceasta echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, reglementat de art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, pentru care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, conform dispoziţiilor art.7 al.5 din Legea nr.554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de chematul în garanţie, instanţa a respins-o întrucât în cauză taxa de poluare percepută în mod nelegal de către stat, deşi nu este concretizată printr-un act administrativ poate fi asimilată „despăgubirilor” reglementat de art.18 din legea nr.554/2004.
În caz contrar, din moment ce autoritatea publică a încasat în mod nelegal o taxă, fără ca aceasta să fie concretizată printr-un act administrativ, a nu o restitui reclamantului pe motiv că nu există un act administrativ, echivalează cu un obstacol în calea liberului acces la justiţie garantat.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, art.90 din Tratatul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor în cadrul ţărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă fiscală sau vamală care ar fi de natură a afecta libera circulaţie a bunurilor, mărfurilor sau serviciilor în cadrul UE.
Judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar are competenţa atunci când dă efect disp.art.90 din Tratat să aplice procedurile naţionale de aşa manieră încât drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin şi efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nadashi şi Nemeth unde Curtea de justiţie a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second – hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru şi că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului ( tip motor, capacitate cilindrică ) şi la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul în care sunt importate.
Art.4 lit.a din OUG nr.50/2002 prevede că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Instanţa a apreciat că textul de lege contravine normelor comunitare cu toate că aparent aceasta ar avea în vedere toate categoriile de autovehicule.
Sintagma”(…) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România” impune plata taxei de poluare doar de către persoanele care importă un autoturism dintr-o altă ţară(în cauza dedusă judecăţii stat membru al comunităţii), autoturism care este înmatriculat în acest stat, şi care, cu ocazia primei înmatriculări în România trebuie să plătească taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008.
În afara de autovehiculele second-hand importate, conform prevederilor OUG nr.50/2008, obiectul primei înmatriculări în România sunt autovehiculele noi, or pentru acestea, cumpărători nu plătesc taxă de poluare. Astfel, în anexa 4 din OUG nr.50/2002 figurează grila privind cota de reducere a taxei de poluare în funcţie de vechimea autovehiculului. În ceea ce priveşte un autovehicul nou, cota de reducere este „0” de unde rezultă că nu se percepe taxă de poluare pentru autoturism nou care se înmatriculează pentru prima dată în România.
Măsura are un evident caracter discriminatoriu în condiţiile în care această taxă se aplică în mod real doar autoturismelor second-hand, importate care se încadrează parametrilor prevăzuţi în anexele 1-4 din OUG nr.50/2002, însă nu se aplică şi autoturismelor care circulă pe teritoriul României şi care se încadrează în aceeaşi parametri autoturismelor second-hand cumpărate în România şi care nu face obiectul unei prime înmatriculări, precum şi autoturismelor care fac obiectul reînmatriculării, prin urmare nu poate fi vorba de o excepţie justificată privind restricţiile de ordin cantitativ prevăzută de art.30 din Tratat.
Art.28 al. Tratatului interzice impunerea de restricţii cantitative asupra importurilor şi toate celelalte măsuri cu efect echivalent.
Conform CEJ, noţiunea de măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative acoperă toate reglementările din cadrul statelor membre care ar putea restricţiona real sau potenţial, direct sau indirect, activităţile comerciale din cadrul Comunităţii.
Această definiţie a apărut în cauza C 8/74 Procurorul regal C. Benoit şi Gustave Dassonville.
Printre excepţiile justificate privind restricţiile de ordin cantitativ art.30 din Tratat autorizează interdicţiile sau restricţiile la importuri, exporturi sau pentru mărfurile care tranzitează teritoriul unui stat membru, justificate pe motive de (…) protecţia sănătăţii şi a vieţii persoanelor, animalelor, plantelor. Măsura va fi justificată, fie ca o excepţie prevăzută de art.30, fie ca o cerinţă obligatorie, dacă nu este discriminatorie şi adecvată atingerii scopului propus, este proporţională.
În cauza C-524/07 împotriva Austria Curtea Europeană de Justiţie a statuat că interzicerea măsurilor cu efect echivalent restricţiilor cantitative la import prevăzute în art.28 CE vizează orice măsură a statelor membre susceptibile să împiedice în mod direct sau indirect în fapt sau doar potenţial, comerţul intercomunitar.
CEJ a constatat că republica Austria nu şi-a respectat obligaţiile ce-i revin în baza art.28 CE, reţinându-se că vehiculele care prezintă aceleaşi caracteristici şi care sunt deja autorizate să circule în Austria nu se impun acestei condiţii în momentul înmatriculării lor în acest stat membru.
OUG nr.50/2008 reglementează o situaţie identică în sensul că din moment ce art.4 lit.a prevede că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, per a contrario, taxa nu se percepe cu ocazia reînmatriculării unui autovehicul în România, autovehicul care prezintă aceleaşi caracteristici cu un autovehicul second-hand importat.
În aceeaşi cauză, Comisia împotriva Austriei, Curtea Europeană de Justiţie arată că obiectivul care vizează reducerea numărului de vehicule neechipate cu dispozitive de reducere a emisiilor poluante şi a zgomotelor ar putea fi atins prin măsuri nediscriminatorii mai puţin restrictive care să fie, de altfel, de natură să contribuie în mod activ la reducerea parcului naţional al acestor vehicule, cum ar fi înfiinţarea unui regim fiscal bazat pe vechimea vehiculelor sau pe poluarea produsă de către acestea şi luarea de măsuri care să încurajeze casarea maşinilor vechi.
OUG nr.50/2008 prevede că scopul adoptării acesteia este asigurarea protecţiei mediului, însă, în măsura în care din motive legate de protecţia mediului România nu refuză reînmatricularea vehiculelor folosite care au fost deja înmatriculate în România, nu poate invoca astfel de motive pentru a refuza înmatricularea vehiculelor importate care sunt de acelaşi tip.
În ceea ce priveşte cauzele C 426/07(Krawczynski) şi C 313/05(Brzezinski), instanţa a apreciat că acestea nu sunt aplicabile în speţă.
Acestea au ca obiect cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare în ceea ce priveşte interpretarea art.33 al.1 din a şasea directivă 77/388/CFF a Consiliului din data de 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri-sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, precum şi directiva 92/12/CEE privind regimul general al produselor supuse accizelor.
Relevant este şi faptul că reclamantul a achiziţionat autoturismul la data de 18.06.2008,iar la data achiziţionării practica instanţelor judecătoreşti era de admitere a acţiunilor având ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare.
Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan Greek Refineries şi Stratis Andreatis vs Grecia a reţinut ingerinţa puterii legislative prin intervenţia legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanţei ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziţie dezavantajoasă. A reţinut de asemenea Curtea că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei. În acelaşi sens s-a pronunţat C.E.D.O şi cauza Papageorgiou vs. Grecia.
Mutatis mutandis soluţia este identică şi în situaţia în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală. potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport,iar potrivit alin. 3 statul este reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire O.U.G. 50/2000 şi a cărei eventuală diferenţă ar urma să fie restituită este contrară, aşa cum s-a reţinut, art. 90 din Tratat. Aşadar nu poate fi reţinut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
Criteriul discriminatoriu al modului în care este percepută taxa de poluare rezultă şi din prevederile OUG nr.218/2008,care reglementează modul de plată/de suspendare a plăţii a taxei de poluare nu în funcţie de vechimea autoturismului,ci în funcţie de provenienţa acestuia. Astfel,dispoziţiile art. III din actul normativ mai sus menţionat prevăd că
Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.
Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene şi care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
Prin urmare, şi în cazul arătat mai sus, plata taxei de poluare este condiţionată de prima înmatriculare a unui autoturism plata taxei,nici într-un caz de gradul de uzură sau vechimea acestuia.
Având în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 148 alin. 4 din Constituţia României unde nu se prevede expres că instanţa de contencios constituţional din România ar avea competenţa constituţională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare faţă de dreptul naţional şi ţinând seama de principiile şi regulile desprinse din hotărârea Curţii de Justiţie în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficienţa deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanţă, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranşa,s-a statuat că “orice judecător naţional sesizat în cadrul competentei sale, are obligaţia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziţie eventual contrară legii naţionale”.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a apreciat că reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziţii legale contrare normelor comunitare, întrucât, prin instituirea unei taxe nelegale se încalcă de către statul român principiul liberei circulaţii a mărfurilor, consacrat de Tratatul CE.
În astfel de situaţii Curtea de Justiţie a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite şi daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Minist?re danois des impôts et accises precum şi cauza conexată nr. C- 290/05 şi C-333/05 Ákos Nádasdi şi Ilona Németh parag. 61-70).
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâta şi chemata în garanţie, care au invocat, în esenţă, dispoziţiile art.304 pct.9 Cod proc. civilă, arătând că taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art.90 paragraful 1 din Tratatul CE iar, în ceea ce priveşte dispoziţiile art.28 din acelaşi tratat, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că acestea sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care au în vedere taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent.
În forma publicată în aprilie 2008, OUG nr.50/2008 stabileşte prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile CO2 sunt luate în considerare la taxarea maşinilor Euro 4 şi Euro 3, iar pentru autovehiculele noi, cu o durată lungă de folosire sunt calculaţi coeficienţi mai mari decât pentru maşinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, nu se poate reţine că prin instituirea acestei taxe se constituie o a regimului fiscal şi că această taxă contravine dispoziţiilor art.90 din Tratatul Comunităţii Europene.
Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a constatat că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Se cuvine pentru început să stabilim locul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale şi a unei pieţe unice.
Aşadar, dacă art. 23 stabileşte faptul că sunt interzise, în relaţiile dintre statele membre, taxele vamale la import şi export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, aşa cum a arătat Curtea Europeană de Justiţie în cauza C- 393/04 şi C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispoziţiile referitoare la stabilirea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricăror forme de protecţie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin disp. OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranităţii statale sub forma dreptului de a stabili taxe şi impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identităţii de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralităţii taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralităţii taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, aşa cum afirmă Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi şi C-333/2005, „o comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Şi nu este inutil de observat că această hotărâre a Curţii a fost pronunţată la cererea unei instanţe din Ungaria, ţară care, la data intrării în UE, se afla în aceeaşi poziţie ca şi România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), aşa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în preţul autoturismelor aflate în circulaţie cu care intră în concurenţă autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preţ mai ridicat).
Prin urmare, eventualul caracter discriminatoriu al disp. OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România şi cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 şi nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 – 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Acestea fiind premisele, Curtea va trebui să analizeze în fapt, dacă taxa de poluare impusă autovehiculelor second-hand importate dintr-un stat membru, depăşeşte sau nu cuantumul valorii reziduale a taxei de primă înmatriculare deja încorporată în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în România. Din această perspectivă, comparaţia poate fi făcută „exempli gratia” între un autoturism înmatriculat în România după 01.07.2008, cu plata taxei de poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 şi un alt autoturism second-hand importat din statele membre şi înmatriculat în România la data de 01.11.2008. (De asemenea, în baza aceluiaşi raţionament al Curţii după modificarea OUG nr. 50/2008, comparaţia poate privi două autoturisme înmatriculate sub acelaşi regim fiscal, astfel încât dublarea sau triplarea taxei de poluare nu încalcă norme comunitare decât dacă este însoţită de o exceptare a anumitor autovehicule de la plata acestei taxe sau de impunerea unor categorii de autovehicule la o taxă mai mică sau mai mare, după caz). Iar analiza, potrivit raţionamentului Curţii Europene de Justiţie din cauza C-47/1988, Comisia c. Danemarca, trebuie să pornească de la premisa că valoarea autovehiculului nou este compusă din preţul acestuia, la care se adaugă taxa de primă înmatriculare. Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcţionare a autovehiculului. Spre exemplu, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a preţului plătit cât şi valoarea reziduală a taxei de primă înmatriculare plătită, se vor diminua cu acelaşi procent, respectiv cu 50%. În consecinţă, o taxă de primă înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar (ca vechime, motorizare), dar importat dintr-un stat membru trebuie să aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru acelaşi autovehicul în stare nouă.
Sigur, evaluarea deprecierii unui autoturism poate fi extrem de dificilă, ceea ce a condus legiuitorul român la utilizarea unei grile de calcul, care însă nu este incompatibilă cu dreptul comunitar. Aceasta pentru că, aşa cum a reţinut Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-393/1998, Antonio Gomes Valente c. Fazenda Publica, deprecierea exactă a unui autovehicul nu poate fi calculată decât printr-o expertiză individuală. Cu toate acestea, datorită faptului că un astfel de sistem este prea împovărător pentru statul membru ce impune o astfel de taxă, Curtea a admis totuşi şi posibilitatea impunerii taxei de primă înmatriculare, potrivit unei grile fixe de impozitare, ce ar putea să aibă în vedere diverse criterii în baza cărora să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai apropiată de realitate (vechimea autovehiculului, numărul de kilometri parcurşi, tipul de motor, starea autovehiculului, modelul autovehiculului, etc.). Curtea a apreciat că şi un astfel de sistem va fi compatibil cu art. 90 CE doar dacă garantează în absolut toate cazurile (fără nici o excepţie) că taxa aplicată nu depăşeşte cuantumul valorii reziduale deja încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Curtea a mai precizat că un astfel de sistem poate garanta neutralitatea absolută a taxei, dacă respectă trei cerinţe:
a. să nu creeze o discriminare între bunurile importate şi cele autohtone;
b. sistemul să fie suficient de precis, astfel încât în baza acestuia să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate;
c. cel căruia i se impune taxa să aibă la dispoziţie o cale de atac în faţa instanţelor naţionale în ipoteza în care consideră că valoarea deprecierii calculate în baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realităţii. Pentru exercitarea eficientă a dreptului la acţiune, cel interesat ar trebui să cunoască factorii în funcţie de care au fost stabilite procentele de depreciere.
Analizând din această perspectivă OUG nr. 50/2008, Curtea observă că actul normativ în discuţie respectă cerinţele impuse de raţionamentul instanţei comunitare şi în consecinţă nu contravine Tratatului.
Astfel, aşa cum rezultă din disp. art. 3 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, toate autovehiculele sunt supuse taxei de poluare, exceptările prev. de art. 3 alin. 2 din ordonanţă vizând nu provenienţa ci destinaţia autovehiculelor.
Sistemul este suficient de precis, acesta conţinând elemente legate de norma de poluare, emisa de CO2, capacitatea cilindrică dar şi o grilă de reducere a taxei, extrem de vastă prin categorii de „vârstă” a autovehiculelor, aptă să producă un calcul al deprecierii autoturismului foarte aproape de rezultatul pe care o expertiză individuală l-ar putea revela. Iar aceste criterii au fost deja recunoscute de CEJ ca fiind criterii obiective care pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (Cauza C-290/2005, Akos Nadasdi, par.52).
În fine, cel care consideră că valoarea deprecierii calculată pe baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realităţii, are în disp. art. 10 din ordonanţă, o cale eficace de a contesta măsura deprecierii, respectiv o procedură judiciară în cadrul căreia poate obţine expertizarea tehnică a caracteristicilor autovehiculului rulat.
Pentru considerentele învederate, Curtea, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 304 ind. 1 rap. la art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, a admis recursurile declarate de pârâtă şi chemata în garanţie, a modificat sentinţa şi în rejudecare, a respins ca nefondată acţiunea.
