în ipoteza contestării pretenţiilor (formulate potrivit Legii nr. 76/1992), regimul juridic privind taxele de timbru este determinat de dreptul comun, cererea de chemare în judecată ieşind, în privinţa timbrajului, de sub facilităţile legii speciale. Aserţiunea reclamantei, potrivit căreia contestarea pretenţiilor a fost făcută cu rea-credinţă, nu o scuteşte de obligaţia de a timbra la valoare, ştiut fiind faptul că partea care cade în pretenţii este obligată la cheltuieli de judecată.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 4.167/13.11.1997).
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. “P.” – S.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta S.C. „R.” – S.A, şi în urma probelor ce se vor administra în cauză, aceasta din urmă să fie obligată la plata sumelor de 10.919.418.000 lei, reprezentând preţ parţial al importului de ţiţei care i-a fost asigurat în perioada iulie-decembrie 1993, şi la plata sumei de 10.919.418.000 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în decontare aferente debitului pretins.
Acţiunea reclamantei este promovată în condiţiile Legii nr. 76/1992, modificată, timbrând cu 10.000 lei.
La termenul din 10.10.1996, reclamanta formulează o precizare, solicitând, introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. “C.R.P.” – S.A., întrucât pasivul şi activul S.C. “R.” – S.A. a fost preluat de aceasta, ca urmare a reorganizării. Prin încheierea de şedinţă, instanţa a dispus citarea, în calitate de pârâtă, a S.C. “C.R.R” – S.A.
Faţă de acţiunea reclamantei, pârâta formulează întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că sumele pretinse de aceasta nu sunt datorate; dimpotrivă, pârâta a plătit în plus sume, care au fost încasate de reclamantă, iar refuzurile de a plăti sumele solicitate se întemeiază pe faptul că reclamanta aplică un calcul eronat în privinţa plăţilor făcute de pârâtă.
La termenul din 17.04.1997, instanţa dispune completarea taxei de timbru, cu suma de 2.183.172.1 40 lei, motivat de faptul că, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta contestă pretenţiile reclamantei. La termenul din 26.06.1997, reclamanta învederează faptul că nu a avut posibilitatea de a satisface timbrajul, dată fiind valoarea foarte mare a taxei de timbru şi solicită acordarea unui ultim termen, în acest sens.
La termenul din 13.11.1997, reclamanta solicită revenirea asupra măsurii dispuse în şedinţa din 17.04.1997, privind completarea taxei de timbru, motivând că timbrajul este satisfăcut, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 76/1992, întrucât a fost declarată incapacitatea de plată a pârâtei, iar contestarea, cu rea-credinţă, de către pârâtă, a sumei pretinse, nu poate conduce la înlăturarea prevederilor legale privitoare la incapacitatea de plată.
Faţă de cele de mai sus, tribunalul apreciază că dispoziţia instanţei privind completarea taxei de timbru la valoare este legală, cunoscut fiind faptul că în ipoteza contestării pretenţiilor, regimul juridic privind taxele de timbru este determinat de dreptul comun, cererea de chemare în judecată ieşind, în privinţa timbrajului, de sub facilităţile legii speciale. Aserţiunea reclamantei, potrivit căreia contestarea pretenţiilor a fost făcută cu rea-credinţă, nu o scuteşte de obligaţia dispusă de instanţă, ştiut fiind faptul că partea care cade în pretenţii este obligată la cheltuieli de judecată.
întrucât timbrajul nu este o facultate pentru părţi şi cum reclamanta nu a îndeplinit această obligaţie, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor paragrafului 9 teza a doua alin. 2 din Instr. M. F. 1.711/1960, coroborat cu dispoziţiile H. G. nr. 1.295/1990 şi, în consecinţă, va anula acţiunea, ca insuficient timbrată.
Notă: Referitor la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
Cu privire la H.G. nr. 1.295/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 461.
