Taxă judiciară de timbru.


Împrejurarea că documentul care face dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost înregistrat la instanţă în timp util, dar din diferite motive nu a ajuns la dosar până la termenul stabilit pentru soluţionarea cauzei, nu este imputabil părţii care a înregistrat în termen documentul respectiv.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 131 din 23 ianuarie 2007

Prin încheierea comercială nr.5374 din 8.11.2006 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr.441/1285/2004 (760/2004), a fost admisă excepţia netimbrării şi, în consecinţă, anulate ca netimbrate cererile de declarare a creanţelor formulate de creditorii SC H. SRL BRAŞOV şi SC M.I. SRL SĂVĂDISLA.

În motivare se arată că, la dosarul cauzei, au fost depuse la datele de

24.08.2006 şi respectiv 01.09.2006 două declaraţii de creanţă ale creditoarelor SC M.I. SRL şi SC H. SRL Braşov, şi având în vedere faptul că acestea nu au fost legal timbrate, în practicaua încheierii comerciale 3806/27.09.2006 s-a reţinut dispoziţia

judecătorului sindic referitoare la citarea acestor două părţi, cu menţiunea achitării taxelor de timbru datorate, respectiv câte 39 RON taxă judiciară de timbru şi 0,3 RON timbru judiciar, pentru fiecare dintre cele două declaraţii de creanţă, sub sancţiunea anulării acestora ca netimbrate.

În consecinţă, pentru acest termen, cele două creditoare au fost citate cu menţiunea de mai sus, constatându-se însă faptul că nici una dintre acestea nu s-au conformat dispoziţiilor date.

Ca urmare, din oficiu, a fost invocată excepţia netimbrării celor două cereri, fiind admisă în temeiul dispoziţiilor art.6 şi 20 din Legea nr. 146/1997, dispunându-se anularea ca netimbrate a celor două declaraţii de creanţă.

Împotriva sentinţei a formulat recurs creditoarea SC H. SRL BRAŞOV, solicitând admiterea acestuia, cu motivarea că s-a conformat solicitării instanţei şi a trimis instanţei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (recomandata nr. 241/18 octombrie 2006 ordinul de plată original nr. 13/17 octombrie 2006 în cuantum de 39 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru şi 0,3 RON timbru judiciar. Tribunalul Comercial a înregistrat această cerere la care se află ataşată dovada achitării taxei de timbru la data de 23 octombrie 2006.

Cu toate acestea judecătorul sindic dispune la data de 8 noiembrie 2006 anularea ca netimbrată a declaraţiei de creanţă, în ciuda faptului că creditoarea şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Examinând recursul, instanţa constată că acesta este fondat, din următoarele considerente:

Prin încheierea recurată s-a anulat ca netimbrată cererea recurentei.

Pentru termenul din 8.11.2006 recurenta SC H. SRL BRAŞOV a fost citată cu menţiunea achitării taxei de timbru, recurenta conformându-se acestei obligaţii potrivit ordinului de plată nr.13 din 17.10.2006 înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj la data de 23 octombrie 2006.

Întrucât recurenta şi-a achitat taxa de timbru aferentă cererii, taxă de timbru depusă la dosarul Tribunalului în data de 23.10.200 impunându-se în acest sens casarea hotărârii şi trimiterea spre judecata în fond a cererii.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin 3 Cod procedură civilă se va admite recursul creditoarei dispunându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre judecată în fond aceleiaşi instanţe.