Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 198 din 30 ianuarie 1998 (dosar nr. 1775/199 7)
Temeiul juridic al soluţiei comunicate reclamantei de către Ministerul Finanţelor şi organul său descentralizat la nivel judeţean, cu adresele nr. 110607 din 7 februarie 1997 şi respectiv nr. 37359 din 23 septembrie 1996, l-a constituit existenţa unei reglementări noi în materie, anume precizările cuprinse în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 2443 din 27 decembrie 1995 emis de prima autoritate administrativă pârâtă.
Dar, din examinarea acestui ultim act administrativ normativ, nu rezultă existenţa vreunei dispoziţii de excludere, în mod expres, a unităţilor de cult religios de la beneficiul instituit anterior prin art. 17 lit. f al Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată.
Dimpotrivă, prin prevederile înscrise în art. 2 alin. 1 al ordinului, s-a stabilit că cererile de restituire a T.V.A. aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării unor obiective pe teritoriul României, cu finanţare asigurată din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaţionale, precum şi de organizaţii non- profit şi de cantate, se primesc şi se analizează de către organele fiscale teritoriale la care sunt înregistraţi titularii cererilor. Art. 3 lit. c din anexa la ordin extinde sfera beneficiarilor şi la fondurile organizaţiilor nonprofit şi de caritate constituite din donaţii ale persoanelor fizice şi juridice.
Catedrala edificată de reclamanta Parohia Ortodoxă “Sfânta Treime” în oraşul Vatra Dornei este, prin caracterul şi destinaţia sa, un obiectiv de interes general, deoarece asigură exercitarea libertăţii de credinţă a cetăţenilor care au contribuit financiar şi benevol la colectarea fondurilor băneşti necesare şi altor credincioşi ortodocşi.
Ea permite organizarea unui serviciu public deosebit de important în stat şi, ca atare, trebuie să beneficieze de cota zero de T.V.A. pentru bunurile achiziţionate în condiţiile arătate mai sus.
Pentru justeţea acestei concluzii, pledează însă şi conţinutul deciziilor nr. 4 din 12 septembrie 1994 şi nr.5 din 10 martie 1995, emise de Ministerul Finanţelor, referatele favorabile întocmite de inspectorii de specialitate ai Circumscripţiei financiare Vatra Dornei şi ordinul ministrului finanţelor nr. 1170 din 13 iunie 1997 care a abrogat expres ordinul nr. 2443/1995.
Prin urmare, invocarea de către pârâte a acestui act normativ ca motiv de respingere a cererii de restituire a T.V.A este eronată şi nu poate justifica o
asemenea rezolvare, care, de altfel, neagă principiul ierarhic al actelor normative şi cel al legalităţii actelor administrative.
Ambele adrese supuse controlului judiciar, prin care se comunică reclamantei măsura de respingere a cererii, sunt manifestări unilaterale de voinţă ale autorităţilor emitente. Ele produc independent efecte juridice prin refuzul manifestat din partea acestor autorităţi de a satisface o pretenţie legitimă a reclamantei.
Se constată, aşadar, că în mod greşit Curtea de apel a calificat adresa nr. 37359 din 23 septembrie 1995 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Suceava şi a recunoscut efecte juridice unui ordin ministerial, în loc de a constata inaplicabilitatea lui în cauză.
Soluţia instanţei de fond este nelegală şi în partea referitoare la capătul de cerere subsecvent (restituirea sumelor încasate cu titlu de T.V.A. în perioada care interesează procesul).
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Cum, în cauză, reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 lit. f din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, ceea ce face acţiunea admisibilă, numai cu încălcarea esenţială a legii, curtea de apel a disjuns judecarea capătului de cerere subsecvent şi prin sentinţă s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului Suceava, ca instanţă de drept comun.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa.
în fond, acţiunea va fi admisă, în sensul anulării actelor administrative nelegale, cu consecinţa obligării pârâtelor de a restitui reclamantei sumele de bani încasate în baza actelor respective.
