Din actele depuse la dosar (fila 22-25) rezultă că la data de 30.10.2007 reclamantul a cumpărat din Germania – stat membru al UE un autoturism folosit fabricat în anul 2001, şi care a fost înmatriculat pentru prima dată în acest stat la data de 20.03.2001 Pentru a înmatricula în România acel autoturism reclamantul a fost obligat să achite în contul Trezoreriei statului suma de 5.464 lei cu titlu de „taxă specială auto la prima înmatriculare în România” La data de 4.09.2008 A.F.P. Alba Iulia a dispus restituirea către reclamant a unei părţi din suma achitată de acesta cu titlu de taxă specială de înmatriculare, respectiv doar suma de 2433 lei.
Potrivit art. 2141 – 2143 din Codul Fiscal şi pct. 311 – 312 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plăteşte cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.
Prin hotărârea CJE pronunţată în cauza Weigel (2004) s-a stabilit că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele comunitare în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre
Aşadar, rolul acestei reglementări este de a interzice a fiscală între produsele importate şi cele similare autohtone.
În România, la ora actuală nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în ţară şi care au fost deja înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Se constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispoziţiile din dreptul comunitar, care au prioritate faţă de dreptul naţional.
Astfel, de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din României : ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2.
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru şi-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile din tratatele originare ale Comunităţii, dinainte de aderare.
Prin Decizia pronunţată în cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală şi specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară şi fără ca baza legală a Comunităţii însăşi să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeaşi decizie a definit relaţia dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar şi în faţa dreptului naţional ulterior – or, în speţă, taxa specială auto a fost introdusă în legislaţia internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE s-a stabilit că judecătorul naţional este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aştepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituţionale.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în ţara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanţa constată o diferenţă de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal şi contravine dispoziţiilor menţionate din Tratatul CEE.
Aceste dispoziţii se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achiziţiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul naţional, altfel încălcându-se principiul libertăţii circulaţiei mărfurilor – adică se dezavantajează, direct sau indirect, autovehiculele din celelalte ţări membre UE, in competiţia cu produsele similare autohtone.
În ceea ce priveşte disp. O.G. nr. 50/2008 invocate de pârâte acestea nu sunt aplicabile întrucât acel act normativ nu era în vigoare la data naşterii raportului juridic fiscal, respectiv la 21.01.2008 când reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită, potrivit disp. art. 14 alin. 1 din cuprinsul acestuia intrând în vigoare doar la data de 1 Iulie 2008.
O.G. nr. nr. 50 /2008 reglementează o taxă distinctă de aceea achitată de reclamantă, aceasta având o denumire diferită şi pentru care a fost instituită o altă modalitate de calcul.
Întrucât suma plătită de reclamat nu era datorată potrivit legislaţiei comunitare, se impune restituirea acesteia.
