Art. 90 Tratatul Uniunii Europene
Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Art. 148 României
Art. 214? – 214? Cod fiscal
Art. 205 alin. 2 Codul de procedură fiscală
Taxa de primă înmatriculare prevăzută prin art. 2141 – 2143 şi aplicabilă autoturismelor şi autovehiculelor comerciale second – hand la prima înmatriculare a acestora în România constituie o măsură discriminatorie a Statului Român faţă de autoturismele second – hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România şi constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 90 din T.C.E. care garantează libera circulaţie a mărfurilor. Judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil şi de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare. Legiferarea cu caracter retroactiv în timpul desfăşurării procedurii judiciare a unor împrejurări ce fac obiectul litigiului constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal Decizia 545/05.09.2008
Prin cererea înregistrată sub nr. 278/103/2008 reclamantul N.C.M în contradictoriu cu pârâtul Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ şi , a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 6286 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme şi a dobânzii legale de la data de 17 aprilie 2007 şi până la plata sumei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că la 17 aprilie 2007 a cumpărat autoturismul marca Audi – A6 cu număr de identificare WAUZZZB03N053380 pentru care a plătit, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, suma de 6286 lei cu chitanţa 3516662/17 aprilie 2007. Se susţine că taxa a fost introdusă prin Legea 343/2006 cu scopul de a proteja mediul şi de a împiedica importul de maşini second – hand şi că aceasta taxă este contrară dispoziţiilor art. 90 din Tratatul U.E. potrivit căruia “nici un stat nu va aplica, direct sau indirect, asupra produselor primite din alte state membre, nici un impozit sau taxă afară de cele percepute direct sau indirect, pentru produsele similare de origine internă. Se arată că prin această taxă nu se realizează o vădită între autoturismele de pe piaţa internă şi cele provenite din spaţiul european.
Se invocă de reclamant hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cauzele C-290/2005 şi C-333/2005 şi se arată că protecţia mediului invocată în actul normativ nu poate fi reţinută deoarece nu se aplică şi autoturismelor aflate în circulaţie.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1088 Cod Civil, 274 Cod procedură civilă din Tratatul Uniunii Europene.
Prin întâmpinare pârâta Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ susţinând că potrivit art. 1 (5) din Constituţie este obligatorie respectarea Constituţiei şi a legilor, admiterea cererii reclamantei ar duce la încălcarea acestui principiu. Se arată că taxa specială este prevăzută în legea 571/2003 care în art. 2141 obligă persoana fizică la plata taxei speciale. Se mai arată că dispoziţia legală invocată de reclamanţi nu încalcă T.U.E, taxa fiind aplicabilă tuturor autoturismelor fără deosebire dacă acestea sunt produse în România sau altă ţară din U.E. Că şi în situaţia în care textul de lege ar încălca Tratatul autorităţilor competente le revine obligaţia potrivit art. 21 din Legea 24/2000 de a formula propuneri legislative care să înlăture neconcordanţele. Se mai arată că restituirea sumelor de la buget se face în condiţiile art. 117 din O.G. 92/2003.
Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a invocat prin întâmpinare lipsa calităţii sale procesuale pasive deoarece reclamanta se află în administrarea fiscală a Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ.
Pe fondul cauzei se arată că taxa specială este prevăzută în legea internă a cărei respectare este obligatorie conform art. 1 (5) din Constituţie, că aceste dispoziţii legale nu au fost declarate ca fiind discriminatorii sau neconstituţionale, că taxa specială nu încalcă dispoziţiile art.90 din Tratat, iar această taxă se aplică tuturor autoturismelor la înmatricularea acestora în România. Prin precizările ulterioare s-a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile.
Prin sentinţa 28/CF/30 mai 2008 pronunţată în materia contenciosului administrativ s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi s-a respins acţiunea faţă de acesta. S-a admis acţiunea reclamantei în parte în sensul că a fost obligată pârâta A.F.P. Piatra Neamţ şi restituie reclamantei suma de 6286,00 lei cu dobânda legală de la data de 21 martie 2008 şi până la data plăţii. A fost obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele :
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive aceasta a fost apreciată ca fondată, pârâta M.E.F. nu are raporturi juridice fiscale cu reclamanta şi astfel nu poate fi parte în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte lipsa procedurii prealabile instanţa a reţinut, că reclamanta a solicitat restituirea sumei, cerere care întruneşte condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004.
Cu privire la fond, taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 li 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art.2141, 214″ şi 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin OUG nr.110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligaţia de plată a obligaţiei fiscale denumită „taxă de primă înmatriculare” care potrivit art.2142 alin 2 se plăteşte „cu ocazia primei înmatriculări în România”.
În cauză au incidenţă în mod direct şi dispoziţiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidenţă art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituţiei al Uniunii Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141- 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România şi autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de acelaşi regim fiscal se bucură şi autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speţă Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispoziţiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deşi prevederile art.214 – 214J din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituţionale şi nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 şi 4 din Constituţia României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate faţă de dispoziţiile contrare cum sunt cele ale art.214 – 214 din Codul Fiscal şi potrivit art.148 alin 4 autorităţii judecătoreşti îi revine obligaţia de a da eficienţă normelor de drept comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care critică hotărârea sub următoarele aspecte :
– în mod greşit s-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile deoarece reclamanta nu a formulat contestaţie în 30 zile împotriva adresei 19742/11 februarie 2008 conform art. 205 din O.G. 92/2003;
– greşit a admis acţiunea reclamantei deoarece potrivit art. 1 al. l din Constituţie respectarea legii este obligatorie, taxa specială pentru autoturisme fiind prevăzută în Legea 571/2003, text de lege care nu a fost declarat neconstituţional sau discriminatoriu;
– că taxa nu încalcă dispoziţiile art. 90 din T.C.E. aceasta fiind aplicată tuturor autoturismelor la primă înmatriculare în România şi în cazul în care s-ar încălca T.C.E. potrivit dispoziţiilor art. 21 al. 3 din legea 24/2000 autorităţile competente au obligaţia de a face propuneri de modificare a actelor normative interne care nu sunt concordante cu legislaţia comunitară;
– instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile O.U.G. 50/2008 în vigoare la 01 iulie 2008 care prevede că se restituie doar diferenţa între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 – 30.06.2008 şi taxa pentru valoarea stabilită conform acestui act normativ.
Prin întâmpinare intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ solicită menţinerea hotărârii recurate sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F., taxa solicitată neputând fi restituită conform Legii 571/2003.
Prin decizia 545/2008 Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul reţinând că reclamanta a cumpărat din Germania un autoturism second – hand marca Audi – A6, iar la data de 17 aprilie 2007 a achitat, în baza art. 2141 – 2143 Cod fiscal, taxa de primă înmatriculare în cuantum de 6286 lei conform chitanţei 3516662 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ. În data de 29 ianuarie 2008 reclamanta a solicitat pârâtei A.F.P. Piatra Neamţ restituirea taxei de primă înmatriculare achitată şi pe care o aprecia ca fiind nelegal.
Prin art. 2141 Cod fiscal s-a instituit o taxă specială pentru autoturismele şi autovehiculele prevăzute în acest text, taxă care se plăteşte la prima înmatriculare în România a acestora (art. 2142 Cod fiscal).
Potrivit art. 90 al. l din Tratatul Comunităţii Europene (T.C.E), nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naţionale.
Aceste dispoziţii din T.C.E au rolul de a asigura libera circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii faţă de produsele similare din alte state comunitare.
În contextul aderării României la Uniunea Europeană acesteia îi revenea obligaţia confirmării dispoziţiilor art. 90 din T.C.E. Cu toate acestea taxa de primă înmatriculare prevăzută prin art. 2141 – 2143 Cod fiscal şi aplicabilă autoturismelor şi autovehiculelor comerciale second – hand la prima înmatriculare a acestora în România constituie o măsură discriminatorie a Statului Român faţă de autoturismele second – hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă. În consecinţă taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor şi autovehiculelor second – hand constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 90 din T.C.E.
Sub acest aspect Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat în două cauze – Nadasdi şi Nemeeth (Ungaria) şi Berezinischi (Polonia) – reţinând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite de Ungaria şi respectiv Polonia cu dispoziţiile art. 90 din T.C.E.
Reţinând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare instanţa are obligaţia potrivit art. 148 din Constituţia României de a înlătura aplicarea acesteia iar reclamanta fiind îndreptăţită să obţină restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dispoziţiilor din T.C.E. şi în consecinţă hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. 5 din Constituţia României respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie. Tot Constituţia, prin art. 148 (2) consacră caracterul obligatoriu al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum şi a celorlalte reglementări comunitare dar şi principiul aplicării prioritare a acestora faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea prin art. 148 (4) Constituţia abilitează autoritatea judecătorească, alături de alte instituţii, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. 2 al art. 148.
Mai mult, Curtea de Justiţie Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul naţional însărcinat să aplice în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituţionale.
În consecinţă judecătorul fondului nu a încălcat prevederile constituţionale aşa cum susţine recurenta, ci dimpotrivă a făcut o deplină aplicare a Constituţiei României în contextul în care România a devenit stat comunitar.
Aşadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil şi de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanţă dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituţională sau discriminatorie.
Sub aspectul criticilor privind fondul dreptului acestea sunt neîntemeiate, curtea analizând implicit acest motiv de recurs când a statuat asupra dreptului aplicabil situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentei ca instanţă de recurs să facă aplicarea dispoziţiilor O.U.G. 50/2008 aceasta este nefondată.
Aşa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 15.02.2008 hotărârea recurată pronunţându-se la 30.05.2008, în cauză fiind aplicabile, sub aspectul dreptului materiale – normele de drept material în vigoare la data realizării raportului de drept fiscal – (17.04.2007) iar sub aspectul dreptului procesual dispoziţiile în vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 al. 2 din Constituie, art. 725 Cod procedură civilă).
În cursul soluţionării cauzei a fost emisă O.U.G. 50/2008 care conţine dispoziţii privind instituirea unei noi taxe şi restituirea eventualei diferenţe dintre taxa de primă înmatriculare şi noua taxă de poluare.
Acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, iar în speţă acesta este inaplicabil pentru următoarele considerente:
În primul rând, la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond acest act normativ nu era în vigoare şi astfel nu se poate invoca nelegalitatea hotărârii pronunţate în raport de o lege care nu era în vigoare la data pronunţării chiar dacă până la soluţionarea recursului promovat de recurentă această lege a intrat în vigoare.
În al doilea rând acest act normativ a fost emis în cursul soluţionării cauzei iar dispoziţiile art. 11 din O.U.G. 50/2008 sunt de natură să influenţeze soluţionarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferenţa dintre taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008 şi taxa achitată în baza dispoziţiilor în vigoare la data efectuării plăţii.
Această reglementare intervenită în cursul soluţionării cauzei este contrară dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan Greek Rofineries şi Stratis Andreatis vs Grecia a reţinut ingerinţa puterii legislative prin intervenţia legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanţei ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziţie dezavantajoasă. A reţinut de asemenea Curtea că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei.
Mutatis mutandis soluţia este identică şi în situaţia în care puterea executivă urmare a delegării legislative este abilitată să emită reglementări cu putere de lege iar în materie fiscală, raportul juridic de drept fiscal se realizează între stat, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport (art.17 alin. 1 Cod proc. fiscală).
În acelaşi sens s-a pronunţat C.E.D.O şi cauza Papageorgiou vs. Grecia.
În al treilea rând, taxa la care face referire O.U.G. 50/2000 şi a cărei eventuală diferenţă ar urma să fie restituită este nulă fiind contrară, aşa cum s-a reţinut, art. 90 din T.C.E. Or, este de principiu ca: “quod nullum est nullum producit effectum”. Aşadar nu poate fi reţinut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecinţă şi sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Este întemeiată susţinerea recurentei că restituirea sumelor de la buget se realizează în condiţiile art. 117 din C. proc. fiscală însă această dispoziţie din lege nu a fost încălcat de către instanţa de fond care a dispus doar restituirea sumei restituirea efectivă de către pârâtă fiind un aspect ulterior soluţionării fondului.
În ceea ce priveşte lipsa procedurii prealabile invocat de recurentă şi motivată prin aceea că reclamantul nu a formulat contestaţie conform art.205 din C. proc. fiscală împotriva adresei 19742/11.02.2008 emisă de recurentă instanţa reţine că reclamantul nu era ţinut să parcurgă o astfel de procedură deoarece adresa din speţă nu este un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 şi 211 C. proc.fiscală.(P.V)
