Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4013 din 8.10.2001 la Judecătoria Alexandria, reclamanta a chemat în judecată pârâtele Primăria comunei şi D.G.F.P. Teleorman, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că în anul 1940 a primit în deplină proprietate – prin – suprafaţa de 219 mp teren intravilan, pe care a edificat o construcţie.
în motivarea cererii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că în anul 1940, numitul I.Z.G. i-a donat suprafaţa de 219 mp, în scopul construirii unei case de rugăciune.
Reclamanta a efectuat construcţia în termen de 2 ani, a plătit taxele şi impozitele, folosind imobilul ca un adevărat proprietar.
Reclamanta a mai arătat că a încercat înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, cerere refuzată pe motiv că nu deţine titlu de proprietate pe teren, iar pentru construcţie, în anul 1940, nu s-a obţinut autorizaţie de construire.
Pârâta D.G.F.P. Teleorman a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al statului, este cel care are calitate procesuală pasivă.
Prin sentinţa civilă nr. 3583 din 1.11.2001 a Judecătoriei Alexandria s-a respins ca nefondată acţiunea în constatare formulată de reclamantă şi s-a admis, totodată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P.S.Teleorman.
De asemenea, instanţa a obligat pe reclamantă să plătească suma de 6.501.000 lei taxă de timbru.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat să se constate că a primit în deplină proprietate, prin donaţie, suprafaţa de 219 mp, deşi actul de donaţie a privit numai suprafaţa de 180 mp, pentru diferenţa până la 219 mp instanţa fiind învestită cu o cerere de constituire a dreptului.
Cum adeverinţa şi autorizaţia nu fac dovada dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, acţiunea a fost apreciată ca nefondată.
în fine, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 şi 20 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, aşa încât reclamanta a fost obligată să plătească suma de 6.501.000 lei taxă judiciară de timbru.
împotriva sentinţei civile nr. 3583 din 1.11.2001 a declarat apel reclamanta, aceasta criticând sentinţa, ca fiind netemeinică şi nelegală pentru două motive.
Printr-un prim motiv de apel se susţine că prima instanţă a încălcat prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 întrucât nu a citat-o pe apelanta-reclamantă cu menţiunea achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru şi nu a acordat un termen pentru satisfacerea cerinţei privind plata taxei de timbru.
în dezvoltarea acestui motiv de apel a mai susţinut că, faţă de obiectul acţiunii, în mod greşit prima instanţă a reţinut că taxa judiciară de timbru este datorată la valoarea imobilului.
Prin al doilea motiv de apel s-a susţinut că hotărârea conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii, întrucât, deşi instanţa recunoaşte dreptul de proprietate al apelantului-reclamant asupra terenului în suprafaţă de 180 mp, a admis în parte acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 126 din 6.03.2002 Tribunalul Teleorman a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1170 din 10.05.2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Il-a civilă a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a acordat „cuvântul pe fond”, fără a pune în discuţia părţilor excepţia insuficienţei timbrajului, a amânat pronunţarea şi, la termenul de pronunţare a soluţionat apelul pe cale de excepţie, anulându-1 ca netimbrat.
După casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Teleorman. Cum apelanta-reclamantă a evaluat imobilul la suma de 10.000.000 lei, tribunalul a citat-o pe aceasta cu menţiunea achitării taxelor judiciare de timbru: 845.000 lei datorată pentru soluţionarea cauzei la prima instanţă şi 422.500 lei corespunzătoare apelului, respectiv, timbru judiciar de 3.000 lei şi 1.500 lei.
La termenul din 8 octombrie 2002, apelanta-reclamantă a depus Note scrise prin care a învederat instanţei că nu înţelege să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 845.000 lei datorată pentru acţiunea introductivă, solicitând schimbarea sentinţei, în sensul anulării acţiunii ca insuficient timbrată.
Apelul a fost considerat întemeiat.
Referitor la primul motiv de apel, instanţa a reţinut următoarele.
Potrivit art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 „în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente”.
în speţă, Judecătoria Alexandria, învestită fiind cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, în mod greşit a dispus obligarea apelantei-reclamante prin dispozitivul hotărârii la achitarea diferenţei de taxă judiciară de timbru.
Pe de altă parte, în măsura în care prima instanţă a apreciat că taxa judiciară de timbru achitată de apelanta-reclamantă este insuficientă, trebuia, potrivit art. 136 C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor excepţia insuficienţei timbrajului şi nu să analizeze cauza pe fondul pricinii.
Cum la termenul din 8 octombrie 2002 apelanta-reclamantă, citată fiind cu menţiunea achitării diferenţei de taxă de timbru în cuantum de 845.000 lei a precizat că nu înţelege să achite această diferenţă, potrivit art. 20 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997, sancţiunea este anularea acţiunii ca insuficient timbrată.
Aceasta întrucât pe calea acţiunii introductive apelanta-reclamantă a solicitat să se constate că este proprietara imobilului dobândit prin donaţie, tinzând la aducerea acestuia în patrimoniul său, situaţie în care taxa judiciară de timbru este datorată în funcţie de valoarea imobilului.
Reţinând excepţia insuficienţei timbrajului pentru judecata în primă instanţă, analizarea apelului sub aspectele ce vizează fondul cauzei este de prisos, ca şi analizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Teleorman.
în consecinţă, pentru considerentele de mai sus, potrivit art. 296 C. proc. civ., apelul a fost admis şi a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul anulării acţiunii formulate de reclamantă ca insuficient timbrată, cu consecinţa înlăturării obligaţiei reclamantei de a achita suma de 6.501.000 lei.
Trib. Teleorman, decizia nr. 430 din 9.10.2002
