Taxe si impozite. Impozite şi taxe


Ordinea stingerii obligatiilor fiscale.

– art.115 alin.1 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003

(CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA A VIII-A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.1715/15.09.2011)

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Ialomita, Sectia Civila sub nr.4768/98/2010 la data de 04.10.2010, reclamanta S.C. T. I. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SLOBOZIA ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se anuleze dispozitia nr.58391/20.04.2010 emisa de pârâta.

În motivarea cererii reclamanta a aratat ca, desi a achitat la timp toate contributiile datorate, i s-au stabilit majorari de întârziere. A sustinut reclamanta ca cel care stabileste ordinea de stingere a datoriilor este contribuabilul, si nu organul fiscal.

În ceea ce priveste invocarea de catre pârâta a dispozitiilor Ordinului nr.1314/2007, reclamanta a aratat ca nu este legala întrucât se încalca prevederile Constitutiei României si ale Legii nr.24/2000. A mai precizat si ca prin acest Ordin se modifica dispozitiile art.115 alin.1 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003, stabilindu-se o alta modalitate de stingere a datoriilor.

Pârâta a solicitat respingerea actiunii întrucât societatea reclamanta mai are si alte datorii restante, astfel ca s-au aplicat corect prevederile art.115 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003.

Se arata ca suma a fost achitata de reclamanta în contul unic 55.02 “Disponibil al bugetelor de asigurari sociale si fonduri speciale în curs de distributie” motiv pentru care stingerea obligatiilor fiscale s-a facut respectând ordinea din art.115 din Cod procedura fiscala, precizând si faptul ca obiectul inspectiei fiscale invocate de reclamanta a vizat doar verificarea sumelor declarate de aceasta si nu debitele restante.

Prin sentinta civila nr.2312/F/11.11.2010, Tribunalul Ialomita, Sectia Civila a respins actiunea formulata de reclamanta.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a constatat faptul ca reclamanta nu contestata sumele fixate ca reprezentând contributii la bugetele asigurarilor sociale si fondurile speciale de câtre organul fiscal, ci contesta modalitatea de stingere a lor prin platile efectuate.

Tribunalul a constatat ca inspectia fiscala ce a avut loc în perioada 18-24. si 26.11.2008 nu a avut nicio legatura cu emiterea înstiintarii nr.50876/06.01.2010 de catre pârâta (act prin care a fost solutionata contestatia reclamantei), nefiind vorba despre debite pe care reclamanta le-ar fi datorat ca urmare a efectuarii inspectiei fiscale reglementata de dispozitiile art.94-109 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003.

Astfel, a constatat instanta de fond, stingerea datoriilor prin plata efectuata de catre reclamanta la data de 23.10.2009 si consemnata în înstiintarea 50876/06.01.2010 emisa de pârâta a fost efectuata în conformitate cu prevederile art.114, 115 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003.

Prima instanta a constatat ca din interpretarea dispozitiilor art.114 alin.2 ind.1, 2, 4, art.115 alin.1 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003, precum si ale Ordinului nr.1294/2007 emis de Presedintele ANAF, în cazul în care contribuabilul care datoreaza mai multe tipuri de taxe si contributii nu achita toate datoriile si face plata acestora în contul unic, se sting datoriile corelative acelui tip de creanta fiscala principala pe care o stabileste contribuabilul sau care este distribuita conform metodologiei de distribuire a sumelor platite în contul unic si de stingere a obligatiilor fiscale prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

De asemenea, a constatat prima instanta, potrivit actelor financiar-contabile din dosarul cauzei, reclamanta a facut plati în contul unic ceea ce da posibilitatea organului financiar de a distribui sumele platite iar de vreme ce Ordinul Presedintelui ANAF nr.1294/2007 nu a fost atacat pentru nelegalitate, acesta este pe deplin aplicabil neexistând o contradictie între reglementarea data de acest act normativ si cea stabilita de Ordonanta de Guvern nr.92/2003.

Împotriva sentintei a declarat recurs reclamanta SC T. I. SA S. solicitând admiterea recursului, casarea sentintei atacate si pe fond, admiterea actiunii asa cum a fost ea formulata.

În motivarea recursului, recurenta – reclamanta a aratat ca prin actiunea de fond a solicitat anularea dispozitiei nr.58391/20.04.2010 emisa de pârâta. Arata ca instanta de fond a apreciat gresit ca ordinea stingerii obligatiilor este stabilita de organul fiscal caci prevederile art.115 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003 sunt clare, stabilind ca distribuirea sumelor platite de contribuabil în contul unic se stabilesc de acesta si numai în cazul în care acesta nu ar stabili în mod expres unde sa se distribuie sumele achitate, aceste sume ar trebui sa fie distribuite de organul fiscal.

Recurenta – reclamanta a mai aratat ca la dosarul de fond exista un raport al angajatilor intimatei-pârâte prin care era încunostintata ca nu are nici un fel de datorii fata de bugetul de stat, însa instanta de fond nu a tinut cont de acesta.

Intimata – pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SLOBOZIA nu a formulat întâmpinare.

Analizând probatoriul administrat în cauza, Curtea urmeaza sa admita recursul, sa modifice sentinta recurata si pe fond sa admita actiunea si sa anuleze dispozitia nr.58391/20.04.2010, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.115 alin.1 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003 “Daca un contribuabil datoreaza mai multe tipuri de impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentând creante fiscale prevazute la art.21 alin.(2) lit.a), iar suma platita nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanta fiscala principala pe care o stabileste contribuabilul sau care este distribuita, potrivit prevederilor art.114, de catre organul fiscal competent, dupa caz, stingerea efectuându-se, de drept, în urmatoarea ordine:”

Instanta de fond a interpretat în mod eronat acest text de lege, în sensul ca stingerea datoriilor se poate face deopotriva în ordinea stabilita de contribuabil sau în ordinea stabilita de organul fiscal. O astfel de interpretare ar fi de natura sa conduca la incertitudine în ceea ce priveste aplicarea normelor fiscale, facând ca legea sa devina imprevizibila, fapt care ar deschide calea arbitrariului. Ar rezulta ca organul fiscal are optiunea (arbitrara, de altfel) de a tine seama de ordinea indicata de contribuabil sau de a stabili o ordine diferita de stingere a datoriilor.

Or intentia legiuitorului a fost aceea de a conferi prioritate ordinii de stingere a obligatiilor fiscale indicata de contribuabil si, doar în mod subsidiar, în masura în care contribuabilul nu indica nici o ordine de stingere a datoriilor, organul fiscal are posibilitatea de a stabili o anumita ordine. Topografia textului conduce la aceasta interpretare, legiuitorul mentionând mai întâi optiunea contribuabilului si doar în al doilea rând optiunea organului fiscal.

Fata de aceste considerente se constata ca organul fiscal nu are posibilitatea legala de a stabili o ordine de stingere a datoriilor fiscale în situatia în care contribuabilul a indicat datoriile pe care întelege sa le stinga prin plata efectuata.

Or, în speta organul fiscal a apreciat ca prin platile efectuate de contribuabil s-au stins alte datorii decât cele indicate de recurenta în actul prin care a facut plata, lasând nestinse datoriile indicate de contribuabil si calculând accesorii la aceste debite. Procedând astfel organul fiscal a încalcat dispozitiile art.115 alin.1 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003. Fata de aceste dispozitii legale organul fiscal avea obligatia sa considere stinse acele datorii pentru care a calculat accesorii si, în masura în care aprecia ca recurenta mai are si alte datorii care au ramas nestinse sa calculeze majorari si penalitati de întârziere la acele datorii.

În consecinta Curtea constata ca recursul este fondat, urmând sa modifice în tot sentinta în sensul admiterii actiunii si anularii actului fiscal atacat.