Teren ce formează obiectul art. 4 din H.G. nr. 556/1990. înstrăinare. Refuz nejustificat de a elibera autorizaţie de construire cumpărătorului terenului


Terenurile ce formează obiectul art. 4 din H.G. nr. 556/1990 – care îngăduie proprietarilor să-şi refacă gospodăria – sunt în circuitul civil şi pot fi înstrăinate.

Prin urmare, refuzul de a elibera cumpărătorului terenului autorizaţia de construire este nejustificat.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 167/1994)

Prin cererea înregistrată la data de 7.10.1993, reclamantul F.V. a chemat în judecată Consiliul Local sectorul 1, solicitând obligarea acestuia la eliberarea autorizaţiei de construire pentru ridicarea unei clădiri pe terenul situat în str. Comescu, sectorul 1, şi despăgubiri în sumă de 10.000.000 lei, reprezentând prejudiciul suferit pentru întârzierea executării construcţiei.

în motivarea acţiunii, reclamantul arată că, la data de 13.08.1993, s-a adresat consiliului local, solicitând eliberarea autorizaţiei de construcţie, anexând certificatul de urbanism, precum şi întreaga documentaţie prevăzută în art. 6 din Legea nr. 50/1991.

De la acea dată, reclamantul nu a primit nici un răspuns scris, dar i s-a explicat verbal, de către reprezentanţii consiliului local, că titlul său asupra terenului (act de vânzare-cumpărare autentic), nu este valabil şi nu i se poate elibera autorizaţia cerută.

Reclamantul precizează că a cumpărat terenul situat în str. Comescu de la numiţii C.A., R.C. şi N.C., cu actul notarial autentificat sub nr. 10.097/26.04.1993, că acest teren a făcut obiectul H.G. nr. 556/1990, în sensul că li s-a permis vânzătorilor să îşi refacă gospodăria demolată abuziv.

în dovedirea acţiunii s-au depus: contractul de vânzare-cumpărare menţionat; adeverinţa nr. 28.967/1992, emisă de Primăria sectorul 1 Bucureşti, prin care se precizează că terenul din str. Comescu, în suprafaţă de 50 m.p., nu a fost expropriat şi face obiectul H.G. nr. 556/1990, numitul V.I. putându-şi reface gospodăria, conform art. 4 din H.G., fiind proprietarul de drept al acestuia.

Adeverinţe identice au fost emise de primărie şi în favoarea vânzătorilor C.A., R.C. şi N.C..

Consiliul Local sectorul 1 s-a opus admiterii acţiunii, motivând că terenul a fost expropriat, iar vânzătorii nu aveau dreptul să-1 înstrăineze, ci numai să-şi refacă gospodăria.

Analizând în ansamblu probele dosarului, instanţa constată că acţiunea reclamantului este întemeiată.

Hotărârea Guvernului nr. 556/1990 face dovadă că vânzătorul nu a fost expropriat prin nici un act normativ şi, în consecinţă, la data încheierii actului, terenul se afla în circuitul civil.

Prin art. 4 din aceeaşi hotărâre, se îngăduie proprietarilor să-şi refacă gospodăria, conferindu-Ii-se astfel, pe lângă recunoaşterea titlului, posesia şi folosinţa terenului.

Faţă de cele de mai sus, urmează ca instanţa să constate că reclamantul întruneşte condiţia de a avea titlu asupra terenului, iar în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 6 din Legea nr. 50/1991, Consiliul Local pârât va fi obligat la emiterea autorizaţiei solicitată de reclamant.

Urmează ca instanţa să ia act de renunţarea la judecată privind despăgubirile civile.