Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală defineşte, în cuprinsul art. 21, ce se înţelege prin creanţele fiscale. Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal – art. 21 alineat 1 din Codul de procedură fiscală. În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alineat 2 din Codul de procedură fiscală, din raporturile de drept prevăzute la alineatul (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale.
Termenul de prescripţie special, 5 ani, se aplică exclusiv în materia creanţelor fiscale, nefiind permisă extinderea dispoziţiilor speciale în discuţie către creanţe ce au o altă sorginte.
(decizia nr. 292 din 14 iunie 2010)
Prin încheierea din 12.05.2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui – judecător sindic a fost respinsă cererea formulată de creditoarea AJOFM, prin care solicită învestirea cu formulă a sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul civil nr. 56/89/2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul sindic a reţinut că executarea sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005 s-a prescris. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 148/F din 31 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-a admis acţiunea DSV împotriva pârâtului BV şi – în consecinţă – a fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei SC „B” SRL. Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data pronunţării sentinţei, hotărârile pronunţate de către judecătorul sindic în primă instanţă sunt executorii, recursul nesuspendând executarea. Conform articolului 405 Cod procedură civilă, dreptul debitorul de a cere silită se prescrie în termen de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Cum dreptul AJOFM de a cere executarea silită a sentinţei civile nr. 148/F din 31 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul civil nr. 56/89/2003, s-a născut la data de 31.05.2005, iar cererea a fost formulată la data de 30 aprilie 2010, având în vedere că în cauză nu a intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, instanţa a reţinut că dreptul AJOFM de a cere executarea silită s-a prescris.
Împotriva încheierii a formulat recurs AJOFM, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a susţinut că, potrivit prevederilor art. 405 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Or, în speţă, recurenta a pretins că gestionează creanţe bugetare. Executarea silită se realizează conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Coroborând prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură fiscală cu cele ale art. 31 din O.G. nr. 279/2004, rezultă că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor administrate de agenţie se prescrie în termen de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. În consecinţă, prescripţia curge începând cu data de 01.01.2006 şi se sfârşeşte în data de 01.01.2011.
Conform principiului de drept „specialia geniralibus derogant”, cererea de învestire a sentinţei civile nr. 148/F/31.05.2005, depusă la Tribunalul Vaslui la data de 30.04.2010, este formulată în interiorul termenului special de prescripţie.
În cauză nu a fost depusă întâmpinare şi nici administrate alte probe în faţa instanţei de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, relativ la greşita reţinere de către instanţa de fond a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 405 Cod procedură civilă, text care conţine o normă generală, în condiţiile în care – în speţă – ar fi operante dispoziţiile art. 131 alin. 1 Cod procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 31 din O.G. nr. 274/2004, ce reglementează un termen de prescripţie special – de 5 ani – care ar începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, curtea a constatat următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin.1 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale, conform dispoziţiilor alineatului 2 al aceluiaşi act normativ.
Din cuprinsul textului în discuţie rezultă că termenul special de prescripţie de 5 ani se aplică doar în cazul dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale. Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală defineşte, în cuprinsul art. 21 ce se înţelege prin creanţele fiscale.
Astfel, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal – art. 21 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate, constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea , dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
Raportat celor anterior expuse rezultă că termenul de 5 ani se aplică exclusiv în materia creanţelor fiscale, nefiind permisă extinderea dispoziţiilor speciale în discuţie către creanţe ce au o altă sorginte.
În cauză se solicitase investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.148/F din 31 mai 2005 prin care, urmare a admiterii acţiunii formulate de DSV, a fost obligat pârâtul BV să suporte pasivul debitoarei SC „B” SRL.
În context, creanţa în discuţie nu se află printre cele expres şi limitativ prevăzute de textul la care face trimitere recurenta, astfel încât corect a reţinut judecătorul fondului incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 405 Codul de procedură civilă, constatând prescris dreptul de a cere executarea silită.
Cum în cauză nu este operant motivul de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, în baza dispoziţiilor art. 312 alineat (1) Cod procedură civilă a fost respins recursul formulat de creditoarea AJOFM împotriva încheierii din 12.05.2010 a Tribunalului Vaslui – judecător sindic, hotărâre ce a fost menţinută, ca legală şi temeinică.
3
