Împrejurarea că debitoarea a nesocotit termenul prevăzut de art. 33 alin. (2) din nu poate fi imputabil judecătorului-sindic, însă încălcarea termenului imperativ de depunere a contestaţiei face ca din perspectiva procedurii insolvenţei aceasta să nu existe, iar apărările şi susţinerile cuprinse în aceasta să nu fie analizate de instanţă.Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Autorităţile trebuie însă să asigure aplicarea normelor cu claritate şi o coerenţă rezonabilă, pentru a evita posibila insecuritate juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept. Având în vedere că reglementarea privind formalităţile şi termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiţiei şi respectul principiului securităţii juridice, cei interesaţi trebuie să se poată aştepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare.
Secţia comercială şi de administrative şi fiscal, Decizia nr. 2196 din 31 august 2009
Prin sentința civilă nr. 1641/29.04.2009 a Tribunalului comercial Cluj s-a admis cererea formulată de creditoarea SC T.L. IFN SA împotriva debitoarei SC A.M.C. SRL, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC A.M.C. SRL:
A fost numit administrator judiciar care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 și/ sau celelalte măsuri prevăzute în menționata lege.
S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că debitoarea se află în stare de vădită insolvență, în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006. Concret, prezumția de vădită insolvență a debitoarei în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 rezultă din neplata de către debitoare a ratelor convenite cu creditoarea prin contractele de leasing financiar nr. 28941/20.04.2008, nr. 28600/03.04.2008 și nr. 29734/15.05.2008, titluri executorii conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997 în ceea ce privește obligațiile debitoarei rezultate din raporturile juridice specifice convenției de leasing.
Dată fiind natura juridică de titlu executoriu a actelor juridice în baza cărora s-a născut creanța de care se prevalează creditoarea SC T.L. IFN SA – contracte de leasing – această creanță nu este supusă verificării judecătorului-sindic, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar creanța care rezultă din acest contracte este prezumată a fi certă, în sensul dispozițiilor art. 379 alin. (3) C.proc.civ., în conformitate cu dispozițiile art. 7.2. liniuța a 2-a din fiecare contract de leasing financiar mai sus-menționat, coroborat cu facturile de la dosar și în conformitate cu dispozițiile art. 15.3, 15.7 și 15.9 din fiecare contract de leasing financiar mai sus-menționat, este lichidă prin modul său de stabilire (în bani) și este exigibilă, pro rata la fiecare dintre scadențele înscrise în facturile arătate și în scrisorile de reziliere. în fine, creanța creditoarei SC T.L. IFN SA este superioară valorii prag de 10.000 lei, fiind astfel respectate cerințele art. 3 pct. 6 și 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC A.M.C. SRL solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
în dezvoltarea motivelor de recurs, debitoarea arată că instanța a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil și a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, nesocotind dreptul la apărare, atât prin respingerea cererii de amânare pentru imposibilitatea de prezentare, cât și prin neinstrumentarea probatorie în susținerea contestației la cererea de deschidere a procedurii, cu nesocotirea prevederilor art. 168 C.proc.civ.
De asemenea, instanța a încălcat principiul aflării adevărului prin aceea că nu a ținut seama de faptul că a propus probe în susținerea contestației spre a fi administrate în cauză și a încălcat principiul egalității părților și al contradictorialității, prin respingerea cererilor de amânare depuse la dosarul cauzei, situație în care a înlăturat posibilitatea recurentei de a pune concluzii atât pe excepția ridicată, cât și pe fondul cauzei.
Din cuprinsul actelor depuse la dosar rezultă faptul că la termenul din 18.02.2009, nu a fost îndeplinită procedura de citare cu nici una din părți, cauza fiind amânată pentru data de 25.03.2009.
Cu toate că s-a formulat cerere de amânare pentru angajare apărător, judecătorul-sindic acceptă excepția tardivității depunerii contestației formulată de apărătorul creditoarei.
Este real că nu există potrivit art. 156 C.proc.civ. obligația instanței de a acorda termen în orice împrejurare, dar, amânarea procesului presupune aprecierea instanței în raport cu natura litigiului și împrejurările specifice în care cererea de amânare a fost formulată.
în continuare, recurenta mai arată că instanța s-a pronunțat greșit printr-o încheiere, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (4), „dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență, îi va respinge contestația și va deschide printr-o sentință procedura”.
Instanța de judecată era obligată, conform prevederilor art. 129 alin. (4) și art. 167-168 C.proc.civ., asupra tuturor probelor solicitate de părți, fiind datoare să verifice problema concludenței probelor cerute.
Analizând recursul declarat de către debitoarea SC A.M.C. SRL prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041 C.proc.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefundat, pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al creditoarei SC T.L. IFN SA vizează deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A.M.C. SRL pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 1.695.908,63 lei.
în scopul soluționării cererii formulate de către creditoare, instanța de judecată prin judecătorul-sindic a dispus citarea părților potrivit art. 87 și urm. C.proc.civ., art. 7 lit. b) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,art. 22 și art. 23 alin. (2) din Legea nr. 85/2006; pentru data de 18.02.2009 s-a constatat viciul de procedură cu părțile litigante și s-a stabilit un nou termen pentru 25.03.2009, când s-a amânat la cererea debitoarei pentru noul termen din 29.04.2009.
între termene, la data de 26.02.2009 s-a notificat debitoarei cererea creditoarei, iar contestația la această notificare trebuia să fie înregistrată în termen de 10 zile, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Contestația debitoarei nu a respectat acest termen și a fost înregistrată numai la 18.03.2009, după cum corect a reținut judecătorul-sindic, ca urmare a dezbaterilor contradictorii din ședința publică din 25.03.2009, cunoscut fiind faptul că termenul de contestație prevăzut de alin. (2) al art. 33 din Legea nr. 85/2006 este un termen de decădere și nu de prescripție, susceptibil de întrerupere sau suspendare.
Se poate conchide, așadar, analizând derularea procedurii insolvenței, că debitoarei i-au fost respectate toate drepturile și garanțiile oferite de legiuitor și care reglementează dreptul la apărare, aceasta beneficiind de un termen apreciat ca fiind rezonabil pentru formularea apărărilor sale.
împrejurarea că debitoarea a nesocotit termenul prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu poate fi imputabilă judecătorului-sindic, însă încălcarea termenului imperativ de depunere a contestației face ca, din perspectiva procedurii insolvenței aceasta să nu existe, iar apărările și susținerile cuprinse în aceasta să nu fie analizate de instanță.
în consecință, pentru considerentele enunțate mai sus, Curtea va aprecia recursul declarat de către debitoarea SC A.M.C. SRL ca fiind nefundat, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
La adoptarea acestei soluții, Curtea a dat eficiență practicii Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.
De altfel, Curtea a statuat constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (cauza Tejedor Garcia c. Spania, hotărârea din 16.12.1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, parag. 31, p. 2796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (cauza Stone Court Shipping Company SA c. Spania, cererea nr. 55524/2000, parag. 34, 28.10.2003).
Cum Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico c. Italia, hotărârea din 13.05.1980, seria A, nr. 37, p. 16, parag. 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (cauza Van de Hurk c. Olanda, hotărârea din 19.04.1994, seria A, nr. 288, p. 19, parag. 59 și cauza Dulaurans c. Franța, hotărârea din 21.03.2000, cererea nr. 34553/1997, parag. 33).
Debitoarea aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.proc.civ., va fi obligată la plata sumei de 7.550,19 lei cheltuieli de judecată către creditoarea SC T.L. IFN SA.
