Momentul încheierii contractului de transport
4.1. Contractul de transport se consideră încheiat în momentul aplicării ştampilei căii ferate pe scrisoarea de trăsură, chiar dacă transportul se execută în trafic internaţional cu vagoane care nu sunt ale Căii Ferate Române, ci aparţin altor unităţi, inclusiv unor firme străine (în speţă vagoane cisternă închiriate pe timp determinat de către o unitate dintr-un alt stat unei întreprinderi române de comerţ exterior, în vederea efectuării unor exporturi). (Sentinţa nr. 216 din 30 iulie 1982)
Taxa de transport – repartizare între părţi
4.2. Dacă predătorul mărfii sau mandatarul său a neglijat (ca în speţă) să specifice în scrisoarea de trăsură că a plătit taxa de transport feroviar datorată de el, conform contractului de vânzare internaţională, până la frontiera ţării cumpărătorului, aceste taxe „sunt considerate ca fiind puse în sarcina destinatarului”.
Dacă destinatarul a fost nevoit să le plătească integral pe întreg parcursul transportului – este îndreptăţit să ceară cu titlu de daune predătorului mărfii partea din valoarea taxei de transport feroviar care îi incumbă acestuia, potrivit contractului de vânzare internaţională. (Sentinţa nr. 27 din 1 iunie 1973)
Dovada plăţii taxei de transport feroviar
4.3. Singura dovadă valabilă a plăţii taxei de transport feroviar de către predătorul mărfii o constituie menţiunea care se face în această privinţă în scrisoarea de trăsură, potrivit art. 6 §6 lit. d şi art. 17 din C.I.M. ’
Predătorul mărfii nu poate stabili în nici un alt mod, opozabil destinatarului, plata acestor taxe, dacă nu este atestată prin menţiunile scrisorii de trăsură, completate de delegatul căii ferate. (Sentinţa nr. 27 din 1 iunie 1973)
Diferenţe de taxe de transport – Suportare
4.4. Diferenţele de taxe de transport aferente redirijării vagonului de cale ferată, din cauza unor indicaţii incomplete date de predătorul mărfii referitor la staţia de destinaţie din ţara cumpărătorului, fiind datorate culpei sale, pot fi recuperate cu titlul de daune de la acesta de către destinatar, care a fost nevoit să le avanseze
spre a obţine eliberarea mărfii de la transportator. (Sentinţa nr. 27 din 1 iunie 1973)
Diferenţă între taxa de transport şi chiria pentru vagoane
4.30. Taxa de transport în trafic internaţional, plătită căilor ferate în baza scrisorii de trăsură, este distinctă şi, ca atare, nu acoperă chiria pentru vagoanele frigorifice din dotarea cumpărătorului, pe care vânzătorul din altă ţară le-a folosit pentru transportul mărfii în raporturile dintre aceste părţi. (Sentinţa nr. 34 din 18 noiembrie 1970)
Tarife de închiriere vagoane – Interpretare
4.6. Dispoziţiile normative referitoare la stabilirea tarifelor de utilizare a vagoanelor frigorifice în trafic internaţional nu pot fi aplicate, pe cale de analogie, în transporturile efectuate în alte ţări decât cele avute explicit în vedere de text.
Asimilarea tarifului oficial, stabilit pentru o ţară determinată, şi aplicarea acestuia în raporturile cu o altă ţară, care nu figurează în dispoziţiile normative, nu o poate face decât organul de stat emitent, iar nu şi instanţa arbitrală, pe cale de interpretare. (Sentinţa nr. 34 din 18 noiembrie 1970)
Folosire de vagoane străine fără contract de închiriere – Suma datorată
4.7. Folosirea unor vagoane frigorifice din dotaţia cumpărătorului de către vânzător, pe teritoriul ţării sale, pentru transportul mărfii livrate, pe baza unei comenzi telefonice, în lipsa unor tarife oficiale şi fară stabilirea unei chirii convenţionale printr-un înscris confirmativ al acestui contract, nu dispensează pe vânzător de obligaţia extracontractuală de a plăti suma echivalentă cu valoarea folosinţei, de care a beneficiat, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. (Sentinţa nr. 34 din 18 noiembrie 1970)
Executarea transportului – Probă
4.8. Menţiunile de evidenţa mişcării vagoanelor, cuprinse în registrul staţiilor de cale ferată din România, pot servi ca probă în instanţa arbitrală de comerţ exterior, pentru a se stabili deplasările efectuate pe liniile feroviare din ţară de către vagoane cisternă închiriate. (Sentinţa nr. 216 din 30 iulie 1982)
Executarea transportului – Răspundere pentru greşită dirijare de vagoane
4.9. Greşita dirijare a unor vagoane de către staţia de cale ferată, ceea ce a cauzat depăşirea duratei pentru care au fost închiriate întreprinderii române de comerţ exterior, nu-i poate fi imputată acesteia de către proprietarul dintr-un alt stat al mijloacelor de transport, deoarece constituie fapta unui terţ. (Sentinţa nr. 216 din 30 iulie 1982)
Locaţii de întârziere – Imputare
4.10. Cheltuielile de locaţii generate în staţia feroviară de destinaţie din ţara cumpărătorului, staţie convenită prin contractul de livrare internaţională de mărfuri, se suportă, nu de către exportator, ci de către importator, dacă se constată că a modificat unilateral punctul de destinaţie, deşi contractul nu i-a rezervat acest drept şi nici nu face dovada că telexul prin care pretinde că a comunicat expeditorului schimbarea rutei, i-ar fi parvenit acestuia la timp. (Sentinţa nr. 67 din 26 februarie 1982)
Locaţii de întârziere în portul Constanţa – Suportare
4.11. Locaţiile plătite de expeditor căii ferate în portul Constanţa pentru staţionarea vagoanelor peste limita de timp permisă nu fac parte din cheltuielile uzuale de transport feroviar, de la uzina producătoare, până la portul de îmbarcare, care sunt puse în sarcina expeditorului prin contractul de vânzare internaţională. Cheltuielile arătate fiind consecinţa faptului că nava angajată de către cumpărător, în condiţiile clauzei F.O.B., nu a sosit în portul Constanţa la data stabilită, se suportă de acesta, fiind partea în culpă. (Sentinţa nr. 13 din 14 martie 1973)
Transport mărfuri – Verificare ambalaj
4.12. Mărfurile care necesită măsuri speciale pentru a fi ferite de pierderi şi avarii trebuie să fie prezentate la transport într-un ambalaj care să asigure complet aceste cerinţe. în cazul în care marfa este prezentată într-un ambalaj necorespunzător, calea ferată trebuie să o refuze, dacă examinarea exterioară poate stabili că ambalajul nu garantează securitatea transportului mărfii sau că este defectuos. Obligaţia arătată incumbă însă căii ferate numai atunci când încărcarea mărfii se execută cu mijloacele acesteia sau de către predător sub supravegherea agentului căii ferate, iar nu şi în situaţia în care marfa a
fost încărcată, ca în speţă, de către furnizorul predător, fără supravegherea unui agent al căii ferate. (Sentinţa nr. 230 din 28 noiembrie 1981)
Avarierea mărfii – Proces verbal constatator
4.13. Destinatarul este obligat să solicite căii ferate, atunci când invocă o degradare a mărfii în cursul transportului feroviar, întocmirea unui acte de constatare, prin care să se stabilească, atât cauzele, cât şi localizarea eventualelor avarii.
în acest sens, art 45 § 1 din C.I.M. prevede că dacă o pierdere parţială sau o avarie este descoperită sau prezumată de calea ferată sau dacă ea este invocată de cel îndreptăţit, calea ferată are obligaţia să întocmească fară întârziere – şi de preferat în prezenţa acestuia – un proces verbal prin care să se constate, potrivit cu natura pagubei, cauza acesteia şi momentul în care ea s-a produs. O copie de pe acest proces verbal trebuie să fie predată gratuit celui îndreptăţit. (Sentinţa nr. 21 din 24 iunie 1969; idem, sentinţa nr. 37 din 22 octombrie 1969)
Locul întocmirii procesului verbal constatator al avarierii mărfii
4.14. Procesul verbal prevăzut de art. 45 §1 din C.I.M. se întocmeşte la destinaţie (în speţă în Franţa), chiar dacă se susţine că avarierea mărfii s-a produs pe teritoriul ţării de tranzit (în speţă Republica Federală Germania), unde vagonul de cale ferată s-a defectat, staţionând timp îndelungat, ceea ce putea să aibă ca rezultat degradarea mărfii. (Sentinţa nr. 37 din 10 iulie 1973)
Lipsa procesului verbal constatator al avariei mărfii – Culpa destinatarului
4.15. Neîntocmirea la destinaţie a procesului verbal constatator al avarierii mărfii, aşa cum cere art. 45 §1 din C.I.M., pentru a asigura mijlocul de dovadă corespunzător, cât şi acţiunea împotriva cărăuşului, constituie o culpă a destinatarului, care îl privează de dreptul de a refuza parţial plata preţului convenit. (Sentinţa nr. 37 din 10 iulie 1973)
Lipsa procesului verbal constatator al avariei mărfii – Efecte faţă de calea ferată
4.16. în cazul în care destinatarul nu se conformează prevederilor art. 45 §1 din C.I.M., el face astfel, prin modul său culpabil de a proceda, să se stingă orice acţiune împotriva
transportatorului, primirea mărfii de către cel îndreptăţit producând acest efect în conformitate cu art. 46 §1 din C.I.M.
întrucât, în speţă, vânzătorul a atras telegrafic atenţia destinatarului să se adreseze transportatorului, neglijenţa de a nu fi solicitat şi obţinut la destinaţie întocmirea procesului verbal de constatare a avariilor îl privează de dreptul de a se despăgubi de la vânzător pentru lipsurile calitative ale mărfii, deoarece l-a pus pe acesta în imposibilitate de a recupera daunele de la calea ferată, în cazul în care răspunderea transportatorului ar putea fi angajată. (Sentinţa nr. 21 din 24 iunie 1969; idem, sentinţa nr. 37 din 22 octombrie 1969)
Transport de mărfuri cu europalete – Menţiuni în scrisoarea de trăsură
4.17. Menţiunile făcute de predător în scrisoarea de trăsură cu privire la numărul şi starea paletelor fac dovadă până la proba contrară. O asemenea probă contrară o constituie procesul-verbal comercial întocmit în staţia de destinaţie cu delegatul local al căii ferate, prin care se constată defecte la unele palete. Acest proces-verbal nu este infirmat de faptul că nici staţia feroviară de predare, nici vreo alta de pe parcurs nu a făcut vreo menţiune în sensul că paletele ar prezenta defecte, deoarece calea ferată nu este îndreptăţită să facă menţiuni proprii în scrisoarea de trăsură în ce priveşte numărul sau starea paletelor, nici să modifice menţiunile predătorului. (Sentinţa nr. 210 din 11 noiembrie 1985)
Transport de mărfuri cu europalete – Deteriorarea unor produse
4.18. Deteriorarea unor produse prin faptul că la destinaţie s-a procedat la deschiderea fără suficientă grijă a vagonului de cale ferată, ceea ce a provocat căderea unor palete, nu poate fi imputată nici transportatorului feroviar nici expeditorului, datorându-se neglijenţei beneficiarului. (Sentinţa nr. 17 din 15 ianuarie 1982)
