Tranzacţie. Recunoaşterea datoriei de către pârâtă. Consecinţe


C. civ., art. 969. art. 1204-1206

Reclamanta SC V.G.B. î. SA, în calitatc de finanţator, şi pârâta SC T.S. SA, în calitate de finanţat, au încheiat acordul de finanţare din 7 mai 2004, prin care finanţatorul acordă finanţatului o finanţare în vederea realizării activităţilor prevăzute în actul constitutiv al finanţatului şi pentru redresarea economică a SC T.S. SA. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de 12 luni de la data semnării acestuia, cu obligaţia finanţatului de a rambursa suma în interiorul termenului de valabilitate a contractului. Suma finanţării urma să fie acordată de finanţator la cererea finanţatului. în funcţie de necesităţile apărute pe perioada contractului.

în executarea contractului de finanţare încheiat între părţi, reclamanta a emis un număr de 13 ordine de plată, pârâta necontestând încasarea lor. Prin urmare, sumele au fost încasate de către pârâta SC T.S. SA, însă nu au fost restituite, conform contractului de finanţare.

Ulterior, părţile au încheiat contractul de tranzacţie nr. 1 din 10 august 2005. prin care pârâta SC T.S. SA recunoaşte că datorează reclamantei SC V.G.B. î. SA suma în litigiu. Conform acestui acord, finanţarea s-a acordat „în vederea realizării activităţilor prevăzute în actul constitutiv al finanţatului şi pentru redresarea economică a SC T.S. SA”, pârâta contcstând folosirea lor pentru realizarea activităţilor inserate în contract, ci pentru achitarea utilităţilor şi salariilor, rezultând de aici fictivitatea finanţării.

Or. în privinţa destinaţiei acestor sume, aceasta are caracter informativ, dar nu constituie o condiţie de folosire, care ar justifica neplata lor, conivenţa pretinsă dintre reclamantă şi administratorul pârâtei, din care pârâta deduce fictivitatea finanţării, fiind

contrară probelor dosarului din carc rezultă realitatea plăţilor şi încasarea lor de cătrc pârâtă.

în aceste condiţii, Tribunalul arbitral a considerat această tranzacţie ca având relevanţa juridică a unei recunoaşteri depline şi necondiţionate a datoriei de cătrc pârâtă, opozabilă pârâtei în temeiul art. 1204-1206 C. civ. şi care nu poate fi revocată decât pentru eroare de fapt. mai ales că pârâta nu şi-a revocat această mărturisire şi nu a cerut anularea tranzacţiei.

Tribunalul arbitral, în temeiul acordului de finanţare din 7 mai 2004, carc potrivit art. 969 C. civ. are putere de lege între părţi şi trebuie executat cu bună-credinţă. a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 693.536.63 Ici cu titlu de finanţare nerestituită.

Sentinţa arbitrală nr. 78 din 7 aprilie 2009