C. proc. civ., art. 340 şi urm.
R.P.A. ale C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., art. 2 şi urm.
Competenţa Tribunalului arbitral de a soluţiona litigiul decurge din clauza compromisoric prevăzută la pct. 6 din Capitolul XIII. potrivit cu care. „în cazul în carc rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pc calc amiabilă, ele vor fi supuse de părţile contractante spre soluţionare arbitrajului comercial ad-hoc organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, recunoscând compctcnţa sa exclusivă de soluţionare”. Din cuprinsul clauzei compromisorii rezultă neîndoielnic opţiunea părţilor contractante pentru soluţionarea pe calc amiabilă a eventualelor litigii. Dar dacă opţiunea pentru arbitraj este neîndoielnică, utilizarea în conţinutul clauzei compromisorii a expresiei „arbitraj comercial ad-hoc” nu a determinat aplicarea dispoziţiilor speciale privind arbitrajul ad-hoc atâta timp cât reclamanta, adresându-se acestei instituţii arbitrale, a acceptat regulile de procedură arbitrală aplicabile unui litigiu arbitral în forma instituţionalizată. Această concluzie rezultă şi din faptul că pârâta nu a contestat competenţa Tribunalului arbitral, deşi a avut această posibilitate. Dc altfel, la termenul din 14 februarie 2008, ambele părţi au declarat că nu au obiecţiuni cu privire la competenţa Tribunalului arbitral. Pc calc de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 340 şi urm. C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 2 şi urm. din Regulile de procedură ale Curţii, s-a reţinut că părţile au încheiat o clauză compromisoric validă.
Sentinţa arbitrală nr. 238 din 22 octombrie 2009
