C. proc. civ., art. 104
Poşta Română nu are drept exclusiv de a preda serviciile poştale, inclusiv trimiteriile prin corespondenţă, astfel că, activitatea desfăşurată de societăţile de curierat, având codul 5320, acoperă şi trimiterile de corespondenţă. În interpretarea dată de art. 104 C. proc. civ., însă, salariatul societăţi de curierat care preia corespondenţa şi atribuie data depunerii acesteia nu poate fi asimilat cu funcţionarul oficiului poştal.
Părţile litigante pot comunica instanţelor actele procedurale proprii prin intermediul serviciilor poştale efectuate de societăţile de curierat, condiţia fiind accea ca ele să fie prezentate registraturii instanţei judecătoreşti în termenul legal sau cel stabilit de judecător.
Atribuirea datei certe a depunerii corespondenţei în raport de care se poate aprecia îndeplinirea în termen a actelor de procedură poate fi făcută după cum prevede art. 104 C. proc. civ., doar de oficiul poştal.
Prin Sentinţa nr. 3323/24.11.2010 a Tribunalului Comercial Mureş, s-a admis contestaţia creditoarei S.C. P. S.R.L., împotriva tabelului de obligaţii al debitoarei S.C. T.S. S.R.L., s-a constatat că declaraţia de creanţă a creditoarei a fost introdusă în termenul legal, fiind modificat tabelul în sensul înscrierii cu caracter definitiv a creditoarei, cu suma de 4.413.034,05 lei, creanţă cu rang de prioritate prevederile de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.
S-a constatat că, odată cu această modificare a încetat înscrierea provizorie a creanţei de 35.922,47 lei, înscrisă în baza Sentinţei nr. 83/2010 a judecătorului sindic, pronunţată în dosarul de faţă, creditoarea fiind îndreptăţită şi la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele hotărârii atacate sa-u reţinut următoarele considerente :
Prin Sentinţa nr. 83/2010 a Tribunalului Comercial Mureş, pronunţată de judecătorul sindic, în prezentul dosar, a fost admisă provizoriu creanţa S.C. P. S.R.L., în cuantum de 34.989,67 lei şi 932,8 lei penalităţi de întârziere şi a fost respinsă excepţia tardivităţii contestaţiei creditoarei, apreciindu-se că dispoziţiile legii speciale ( nr. 85/2006), se completează cu cele ale legii generale, respectiv art.104 Cod procedură civilă.
S-a arătat că, expedierea declaraţiei de creanţă prin firma de curierat rapid echivalează cu trimiterea poştală prin intermediul oficiilor poştale, în acest sens fiind şi CAEN 5320 de care beneficiază societatea de curierat; astfel că, depunerea declaraţiei de creanţă la data de 30.11.2011, potrivit plicului poştal şi a recipisei de expediere, constituie în fapt o înregistrare a declaraţiei în termenul legal.
În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor, s-a apreciat că pretenţiile S.C. P. S.R.L. sunt întemeiate, astfel încât urmează să se dispună înscrierea creditoarei cu suma de 4.413.034,05 lei, date fiind raporturile juridice contractuale care au existat între părţile litigante.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, S.C. T.S. S.R.L., criticând ca nelegală hotărârea atacată, susţinând în esenţă că, deşi termenul de admitere a creanţelor fixat prin Încheierea nr. 64/C/1.10.2009, a fost stabilit la 30.11.2009, S.C. P. S.R.L. a înregistrat creanţa la 8.12.2009, şi că judecătorul sindic a făcut o greşită aplicare a prevederilor art.104 Cod procedură civilă, extinzând sfera serviciilor poştale, derulate prin Poşta Română, la serviciile prestate de alte societăţi comerciale, de natura celora efectuate de S.C. S.T.C. S.R.L. Aceasta, deşi prin Decizia nr.293/2009 a Preşedintelui A.N.A.R.C., Compania Naţională Poşta Română a fost desemnată, în considerarea prevederilor art. 12 din O.G. nr. 31/2002, furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, de la 26.04.2009 până la 31.12.2012.
S-a mai arătat că, codul CAEN 5320, atribuit societăţii de transport, este diferit de cel al Poştei Române, respectiv cod 5310.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că, instanţa de fond nu a respectat principiul legalităţii părţilor, în administrarea probelor, S.C. P. S.R.L. fiind favorizată prin administrarea probei testimoniale; că sumele înscrise în tabelul de obligaţii nu sunt datorate creditoarei, întrucât recurenta nu a fost notificată cu privire la efectuarea recepţiei şi ca atare, nu a acceptat facturile fiscale emise de creditoare; şi că, de asemenea, în mod eronat, a reţinut prima instanţă, că S.C. P. S.R.L. şi-ar fi îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile contractual asumate, fiind astfel interpretat greşit prin înţelesul clauzelor contractuale.
Prin întâmpinare, intimata S.C. P. S.R.L., a solicitat respingerea recursului, susţinând că declaraţia de creanţă a fost depusă în termenul legal, prin intermediul societăţii comerciale de curierat rapid, care avea dreptul de a presta servicii poştale de natura celui în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei la tabloul preliminar al creanţelor, s-a arătat că nu este posibilă invocarea acestei excepţii, dată fiind soluţionarea sa prin Sentinţa nr. 83/14.01.2010, care nu face obiectul controlului judiciar în prezenta cauză.
Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că, în mod just, instanţa de fond a reţinut realitatea serviciilor ce au format obiectul contractului, lucru care de altfel a fost cunoscut de S.C. T.S. S.R.L., care însă a refuzat plata facturilor emise întrucât s-a creat o situaţie litigioasă de către S.C.K. S.R.L.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:
Având în vedere excepţia tardivităţii formulării cererii de admitere a creanţei, invocată de recurentă, Curtea a apreciat că se impune soluţionarea prioritară a acesteia, dată fiind obligaţia procedurală instituită prin dispoziţiile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă.
Aceasta este, de altfel, singura excepţie asupra căreia este chemată să se pronunţe Curtea întrucât, prin Sentinţa nr. 83/14.01.2010 a Tribunalului Comercial Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1123/1371/2009, s-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la tabelul preliminar de obligaţii, formulată de creditoarea S.C. P. S.R.L, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Revenind la excepţia tardivităţii declaraţiei de creanţă formulată de creditoarea S.C. P. S.R.L, este de observat că aceasta a fost depusă la societatea de curierat rapid la data de 30.11.2009, fiind ulterior înregistrată la instanţă la data de 8.12.2009, cu depăşirea termenului stabilit de către judecătorul sindic prin Încheierea nr. 64C/01.10.2009, respectiv 30.11.2009.
Aşadar, chestiunea dedusă judecăţii, în raport de care a fost soluţionată excepţia şi de către judecătorul sindic, este aceea de a stabili dacă depunerea actului de procedură (în speţă declaraţia de creanţă) la o societate de curierat rapid, abilitată legal să presteze servicii poştale, echivalează, în ceea ce priveşte atribuirea de dată certă, cu datat ce este conferită de Poşta Română, având în vedre în acest caz şi dispoziţiile art.104 Cod procedură civilă.
În acest sens, sunt relevante în cauză dispoziţiile art. 149 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora dispoziţiile prezentei Legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă. Or, în acest caz, este cert că norma de trimitere vizează şi ipoteza legală precitată, prevăzută de art. 104 Cod procedură civilă, însă în acest caz se impune stabilirea conţinutului noţiunilor de „poştă” şi „serviciu poştal” din cuprinsul acesteia.
Astfel, potrivit art. 2 alin.1 lit. a din O.G. nr.31/2002, serviciile poştale sunt serviciile destinate publicului, constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea la destinatari a trimiterilor poştale, efectuate cu caracter profesional şi în scopul obţinerii de profit.
Furnizorul de servicii poştale este definit potrivit art. 2 alin.1 lit. p din O.G. nr. 31/2002, ca fiind orice persoană, fizică sau juridică, a cărei activitate constă, în tot sau în parte, în prestarea de servicii poştale.
Pe de altă parte, potrivit codului CAEN, societăţii ce a prestat serviciul de transport al declaraţiei de creanţă, S.C. S. T.C. S.R.L., aceasta are obiect de activitate „alte activităţi de poştă şi de curier”, având codul 5320, iar Compania Naţională Poşta Română S.A. desfăşoară „activităţi poştale sub obligativitatea serviciului universal”, având cod 5310.
Distincţia este relevantă întrucât, într-adevăr, Compania Naţională Poşta Română S.A. a fost desemnată ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, aşa cum acest serviciu este definit de art. 2 lit. q din O.G. nr. 31/2002, prin Decizia nr. 293/2009 a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Demn de remarcat, este, însă, faptul că, în ceea ce priveşte drepturile rezervate furnizorului serviciului universal, aşa cum acestea sunt stabilite de Cap. IV al O.G. nr. 31/2002 şi, respectiv art. 5 alin. 1 din Decizia nr. 293/2009 a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Compania Naţională Poşta Română S.A. beneficiază, până la data de 31.12.2010, de dreptul exclusiv de a presta servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, a căror greutate este mai mică de 50 grame şi al căror tarif este mai mic de 2 lei (art.5 alin.1 lit. a ).
Aşadar, în privinţa trimiterilor de corespondenţă de natura celei din prezenta cauză (declaraţie de creanţă şi înscrisurile anexate), Poşta Română nu are drept exclusiv de a presta aceste servicii poştale, astfel încât activitatea desfăşurată de societatea de curierat,având codul 5320, acoperă şi trimiterile de acest gen. Însă, revenind la prevederile art. 104 Cod procedură civilă, se impune precizarea că salariatul societăţii care preia corespondenţa şi atribuie data depunerii acesteia nu poate fi asimilat cu funcţionarul oficiului poştal.
Această precizare se impune întrucât este cert că trimiterile de corespondenţă către instanţa de judecată sunt permise de legiuitorul român pentru considerentele expuse anterior. Nimic nu poate împiedica vreuna dintre părţile litigante să comunice instanţei actele procedurale proprii prin intermediul serviciilor poştale efectuate de societăţi de curierat, condiţia fiind însă că acestea să fie prezentate registraturii instanţei judecătoreşti în termenul legal sau în termenul stabilit de judecător.
Pe de altă parte, atribuirea datei certe a depunerii corespondenţei, în raport de care se poate aprecia îndeplinirea în termen a actelor de procedură, poate fi făcută după cum prevede art. 104 Cod procedură civilă, doar de oficiul poştal.
O soluţie contrară nu poate fi împărtăşită, întrucât textul legal cuprins în este de strictă interpretare, şi extinderea sferei persoanelor (fizice sau juridice) care să preia corespondenţa şi să certifice realitatea datei depunerii acesteia ar însemna o nepermisă adăugare la lege.
De altfel, nu se poate susţine, cu suficient temei, că prevederile art.104 Cod procedură civilă nu ar corespunde realităţilor societăţii actuale şi că interpretarea acestora ar trebui să fie mult mai largă, aceasta întrucât legiuitorul avea posibilitatea să intervină în acest sens şi să modifice textul legal, un ultim prilej fiind adoptarea Legii nr. 202/2010, cu atât mai mult cu cât prin această Lege a urmărit accelerarea derulării procedurilor judiciare.
În altă ordine de idei, se impune a fi subliniată şi distincţia existentă între răspunderea furnizorului de servicii poştale după natura acestuia, persoană fizică sau juridică, respectiv Poşta Română. Astfel, dacă primei categorii îi este angajată răspunderea contractuală pentru eventuale îndepliniri defectuoase sau neîndeplinirea culpabilă a serviciului poştal, pentru Poşta Română răspunderea este reglementată de Cap. VI din Contractul Cadru şi acoperă o sferă mai mare a pagubelor pricinuite expeditorului.
În plus, şi funcţionarul poştal este ţinut să răspundă pentru neîndeplinirea, conform cu dispoziţiile legale, a atribuţiilor ce-i revin, acesta fiind obligat la o diligenţă sporită, legată, implicit, de posibile răspunderi ale Poştei Române.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea a constat că nu poate avea calitatea de agent procedural (cu consecinţa principală a acordării de dată certă, faţă de care se apreciază îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act de procedură) decât Poşta Română.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că declaraţia de creanţă formulată de S.C. P. S.R.L, a fost depusă tardiv, în afara termenului defipt de judecătorul sindic, astfel că, pe cale de consecinţă, se impune respingerea contestaţiei formulate de această parte.
Procedând altfel, prin admiterea contestaţiei, judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind realizat astfel motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ceea ce atrage, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul celor de mai sus.
