Clauza de rezervă de proprietate într-un contract de vânzare-cumpărare reprezintă o veritabilă condiţie suspensivă, întrucât amână transferul proprietăţii până la realizarea evenimentului, respectiv plata preţului.
Vânzătorul are dreptul, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către cumpărător, de a opta pentru o veritabilă acţiune în revendicare, solicitând predarea bunurilor de la posesorul neproprietar. Atunci când împotriva cumpărătorului s-a deschis procedura insolvenţei, devin aplicabile dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 250 din 6 aprilie 2011
Prin cererea înregistrată în dosar nr. 834/121/2010 al Tribunalului Galați, la data de 5.10.2010, creditoarea SC S.M.SA a solicitat restituirea bunurilor proprietatea sa, aflate în detenția debitoarei SC A.SRL, bunuri descrise și menționate în anexa la contractul nr. 997bis/01.10.2008.Potrivit contractului și facturilor emise în baza acestuia, bunurile rămân proprietatea creditoarei până la plata lor integrală.
Prin sentința comercială nr. 932/05.02.2010 a Tribunalului București, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 184.699,25 lei. Cu ocazia executării silite a sentinței, reclamanta a aflat că debitoarea se afla în procedura insolvenței. Bunurile au fost identificate de Poliția Galați la punctul de lucru al debitoarei din str. R., nr. 204.
A mai solicitat înscrierea sa la masa credală cu suma de 12.564 lei rezultând din sentința comercială nr. 932/2010 a Tribunalului București, deoarece aceasta reprezintă bunuri consumabile, ce nu pot fi restituite în natură.
Prin sentința nr. 35/07.01.2011, Tribunalul Galați a respins cererea privind obligația de a face, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Prin contractul nr. 997bis/01.10.2008 creditoarea a vândut debitoarei bunuri și mobilier pentru un salon de coafură, cu mențiunea că transferul dreptului de proprietate se amână până la plata integrală a acestora. Cum debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată, creditoarea a formulat cerere de chemare în judecată ce a fost admisă prin sentința comercială nr. 932/05.02.2010 a Tribunalului București. Debitoarea a fost astfel somată să plătească creditoarei suma de 184.699,25 lei reprezentând contravaloare mărfuri și 62.603 lei – penalități de întârziere.
Având în vedere că însăși a creditoarea a recunoscut prin cererea formulată că bunurile nu mai pot fi recuperate, instanța a reținut că restituirea în natură a bunurilor nu mai este posibilă, singura modalitate de recuperare a prejudiciului constând în obligarea SC A.SRL la plata contravalorii lor. Pentru această sumă însă creditoarea este deja în posesia unui titlu executoriu constând în sentința comercială nr. 932/05.02.2010, creanța solicitată, în sumă de 21.564 lei, fiind înscrisă deja în tabelul definitiv rectificat 2.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea SC S.M.SA, înregistrat sub nr. 834/121/2010, la data de 18.03.2011, pe rolul Curții de Apel Galați, Secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 997bis/01.10.2008, au fost vândute debitoarei bunuri care prin natura lor sunt consumabile în valoare de 12.564 lei și mobilier și aparatură în valoare de 172.135,25 lei. Potrivit art. 4.3 din contract, bunurile vândute au rămas în proprietatea vânzătorului, până la achitarea integrală a prețului, iar acest preț nu a fost achitat.
Prin urmare, bunurile au rămas în detenția debitoarei și, nefăcând parte din patrimoniu, nu pot fi valorificate în cadrul procedurii insolvenței.
în mod eronat a reținut instanța de fond că restituirea tuturor bunurilor nu mai este posibilă, atâta vreme cât a solicitat doar înregistrarea unei creanțe în sumă de 12.564 lei (contravaloarea bunurilor consumabile), iar celelalte bunuri sunt în detenția debitoarei și urmează a fi restituite proprietarului acestora.
De altfel, chiar lichidatorul judiciar a recunoscut, prin adresa nr. 7589/30.09.2010, că acele bunuri sunt proprietatea recurentei, dar în mod nejustificat a refuzat restituirea lor.
în drept, a invocat dispozițiile art. 12 din Legea nr. 85/2006,art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
în dovedirea recursului, a depus copia adresei nr. 7589/30.09.2010 a lichidatorului judiciar lichidator C.SPRL, copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 997bis/1.10.2008, cu anexe.
Deși legal citat, lichidatorul judiciar nu a formulat întâmpinare sau alte apărări în cauză.
Prezent în instanță, creditorul intimat P. D.B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că bunurile a căror restituire se solicită de către creditoarea recurentă fac obiectul unui contract de gaj, pentru garantarea creanței T.F. Bank SA.
Este de netăgăduit faptul că părțile, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 997bis/01.10.2008, au amânat transferul dreptului de proprietate, printr-o clauză specială (art. 4.3.din contract) pentru un moment ulterior încheierii contractului (data achitării integrale a prețului stabilit).O atare clauză este, într-adevăr, perfect valabilă, întrucât regula stabilită în art. 1295 C.civ., potrivit căreia transferul proprietății are loc „îndată ce părțile s-au învoit”, nu este de ordine publică și poate fi înlăturată chiar dacă lucrurile vândute sunt individual determinate.
Clauza cuprinsă în art. 4.3.este o veritabilă condiție suspensivă, întrucât amână transferul proprietății până la realizarea evenimentului, respectiv plata prețului (art. 1017-1018 C.civ.).
Este de netăgăduit, de asemenea, faptul că debitoarea cumpărătoare nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale, respectiv nu a achitat prețul, la termenele convenite de părți.
în atare situație, vânzătorul (în speță, recurenta) are dreptul de a solicita fie executarea contractului de către debitoare, în natură, respectiv obligarea cumpărătorului la plata prețului, fie să se constate că a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului și repunerea părților în situația anterioară. în fine, vânzătorul are dreptul de a opta și pentru o veritabilă acțiune în revendicare, cum este cea de față, solicitând în baza clauzei de rezervă de proprietate în favoarea vânzătorului, predarea bunurilor de către posesorul neproprietar.
Este adevărat că vânzătorul a urmărit, mai întâi, plata prețului, prin formularea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. 45597/3/2009 al Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, cerere admisă pe calea prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, prin sentința nr. 932/05.02.2010.
Aceasta nu îi răpește însă vânzătorului, în principiu, dreptul de a renunța la acest mijloc de în natură a contractului și de a recurge la rezoluțiunea vânzării și revendicarea bunurilor proprietatea sa.
Concret, deși este în posesia unui titlu executoriu pentru întregul preț, SC S.M.SA a solicitat înscrierea creanței în cadrul procedurii colective de recuperare a creanțelor împotriva debitorului, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, numai pentru suma de 12.564 lei (contravaloarea bunurilor consumabile, prin natura lor).Celelalte bunuri proprietatea sa, în valoare de 172.135,25 lei, au fost revendicate.
Lichidatorul judiciar, prin urmare, respingând cererea de restituire a bunurilor proprietatea recurentei, a încălcat prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestui text de lege, dacă un debitor deține orice bun care aparține altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor ori a respingerii contestației debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să își recupereze bunul, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garanție valabil asupra bunului.
Or, din cele mai sus-arătate, rezultă că debitoarea deținea, la data înregistrării cererii introductive, bunuri care aparțineau altuia (în speță, recurentei), astfel că refuzul de restituire a bunurilor, exprimat de administratorul judiciar prin adresa nr. 7589/30.09.2010, reprezintă o măsură nelegală.
în mod asemănător, și judecătorul sindic, respingând contestația recurentei împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, contestație întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (1)-(4) din Legea nr. 85/2006, a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând prevederile art. 90 din și art. 480 C.civ.
Cât privește susținerea intimatului-creditor, referitoare la constituirea unei garanții reale asupra bunurilor în litigiu, constată, în primul rând, că este o susținere nedovedită în cursul soluționării căii de atac de față. în al doilea rând, constituirea de garanții, pentru garantarea oricărei obligații, nu poate avea efectele reglementate de Titlul VI din Legea nr. 99/1999, câtă vreme a fost încheiat în condițiile inexistenței consimțământului proprietarului bunurilor mobile.
Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 3041C.proc.civ., a admis recursul și a modificat în tot sentința recurată, în sensul admiterii cererii formulate de SC S.M.SRL și restituirii bunurilor proprietatea contestatoarei.
(Judecător Valentina Vrabie)
